Vasile Alecsandri s-a nascut pe data de 14 iunie 1818 sau 21 iulie 1821 in Bacău; inmormantat pe 22 august 1890 in Mirceşti, judetul Iaşi). Poet, dramaturg, diplomat, academician şi om politic.

Născut în familia spătarului Vasile Alecsandri, urmează cursurile pensionului lui Victor Cuenim din Iaşi (1828-1834); pleacă la Paris, unde îşi ia bacalaureatul (1835) şi se înscrie la facultăţile de Drept şi de Medicină, dar nu după mult timp renunţă, nesimţindu-se atras de nici unul dintre cele două domenii. Revenit în ţară (1839), este „şef la masa penşiilor" (1839 - 1846), unul dintre cei trei directori ai Teatrului Naţional din Iaşi (1840-1848), arhivist al statului (1850-1854).

Deşi fiu de boier, participă la mişcarea revoluţionară de la 1848 din Moldova, fiind convins de necesitatea modernizării ţării. A redactat documentul programatic Petiţiunea Proclamaţiune (mart. 1848), iar după înăbuşirea în faşă a tentativei revoluţionare, cu toate că nu se afla pe lista proscrişilor, a preferat să plece din ţară împreună cu ceilalţi revoluţionari. A mers la Braşov, fiind unul dintre semnatării documentului Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei (mai 1848), apoi la Cernăuţi, unde este ales membru în conducerea Societăţii românilor din Cernăuţi (iunie 1848). Ajuns la Paris (septembrie 1848), contribuie la organizarea emigraţiei româneşti.

Se întoarce în Moldova (decembrie 1849), dedicându-se literaturii, iar după moartea tatălui său (septembrie 1854) îi eliberează pe robii ţigani de pe moşia Mirceşti. S-a implicat în lupta pentru Unire, publicând în „Steaua Dunării" poezia Hora Unirii (9 iunie 1856), devenită un adevărat imn pentru toţi românii. Ales deputat de Bacău în Adunarea ad-hoc a Moldovei (septembrie 1857), demisionează din motive de sănătate, ulterior plecând la Paris pentru a susţine Unirea. Propus candidat la domnia Moldovei, refuză în favoarea lui Costache Negri, până la urmă cel ales fiind A.I. Cuza. După alegerea lui Cuza şi ca domn al Ţării Româneşti (24 ianuarie 1859), Alecsandri declara: „în acel moment am şimţit individualitatea mea de român sporită, neamul meu înălţat". A fost deputat de Roman (1869) şi senator (1879). Funcţia în care şi-a demonstrat cu prisosinţă calităţile a fost cea de ministru al Afacerilor Străine (octombrie 1858-aprilie 1860), pe care a deţinut-o chiar dacă guvernele s-au schimbat, beneficiind de încrederea domnului. Plecând în misiunea care îi fusese încredinţată, de a obţine din partea puterilor europene recunoaşterea dublei alegeri a domnului Al.I. Cuza, afirma: „Eu, un biet ţăran de la Dunăre, aveam în contact cu capacităţile cele mai recunoscute din Europa, cu oamenii cei mai însemnaţi! Nu fără de griji mă întrebam de voi pute să mă ridic şi să mă susţin la înălţimea misiei mele", într-adevăr, s-a întâlnit cu marile personalităţi europene: contele Walewski, ministrul de Externe al Franţei, împăratul francez Napoleon III, lordul Malmesbury, ministrul de Externe al Marii Britanii, Camillo Cavour, primul-ministru al Piemontului, regele Victor Emmanuel, reuşind să-i convingă să accepte doleanţele românilor. Ca urmare a eforturilor sale, marile puteri au recunoscut dubla alegere a lui Cuza.

La insistenţele domnului primeşte funcţia de şef al Agenţiei diplomatice de la Paris (mart. 1861 - iunie 1862), contribuind la deplina recunoaştere a Unirii. De asemenea, la solicitarea lui Cuza merge la Paris (noiembrie 1863) spre a pleda cauza necesităţii unei lovituri de stat pentru realizarea reformelor, produsă la 2 mai 1864.

O altă funcţie deţinută în diplomaţie a fost aceea de ministru plenipotenţiar al României la Paris (februarie 1885). în paralel cu activitatea politică şi diplomatică s-a dedicat literaturii, scriind poezii şi piese de teatru, fiind considerat, pe bună dreptate, creatorul dramaturgiei româneşti.

Membru fondator al Societăţii Academice Române (2 iunie 1867), demisionează în august 1871, nemulţumit de faptul că prestigioasa instituţie adopta o ortografie pe care o considera greoaie; şi-a reluat locul abia în mai 1879. Pentru realizările sale literare a primit mai multe premii naţionale şi internaţionale.

S-a stins din viaţă la moşia sa Mirceşti, locul pe care l-a iubit cel mai mult, şi unde a fost înmormântat, conform dorinţei sale. Deasupra mormântului s-a construit un mausoleu (1928), iar în faţa Teatrului Naţional din Iaşi i-a fost aşezată o statuie (1906). Din vasta sa operă literară sunt de menţionat: Doine şi lăcrămioare (1853), Opere complete (1875; Poezii, vol. I-III, Teatru, voi. IV), Proza (1876), Ostaşii noştri (1878).

Bogdan P. Hasdeu îi surprinde foarte inspirat personalitatea: „El este reprezentantul cel mai puternic, cel mai complet al gândirii şi şimţirii româneşti. El a cântat toate dorinţele, el a plâns toate nevoile şi necazurile românimii. El a încurajat şi a îmbărbătat neamul lui în felul în care acest neam putea să înţeleagă; a fost vesel, trist, viteaz, cuminte, răbdător, plin de speranţă şi de credinţă, glumeţ şi înţelept ca poporul român însuşi". (S.I.)

---

Tag-uri: scriitor, poet, dramaturg, politician, acadamician

---

Categorie: Eseuri  - ( Eseuri - Archiva)

Data Adaugarii: 27 January '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---