FamousWhy
ROM
Biografii, Celebritati, Vedete Vacante de vis, Destinatii, Regiuni Articole, Referate, Comentarii Download programe software FamousWhy Lucruri faimoase Forum Submit Content
|


Referate


Statistics:
Visits: 2,062
Votes: 0
Fame Riser
          
Fame Rank
N/A
Fame Riser
create pool

Articole


Intreaba despre Despre Petrache Poenaru

Tag-uri Populare


cariera   actrita   istorie   antichitate   televiziune   model   muzica   personalitati   cantareata   viata   hollywood   relatie   celebritate   copilarie   filme   actor   moda   familie   teatru   vedeta   pasiune   evolutie   artist   succes   cantaret   bucuresti   artista   fotbalist   new york   prezentatoare   playboy   arta   talent   prezentator   designer   sport  

All Tags

Famous Forum

 

Despre Petrache Poenaru

 Q:   Intreaba despre Despre Petrache Poenaru       
românul care a inventat tocul-rezervor

Inginer, pedagog şi inventator român, cu studii în domeniile matematicii, fizicii, topografiei şi geodeziei la Viena şi Paris (a absolvit Şcoala Politehnică din Paris), s-a născut în comuna Beneşti, Vâlcea, la 10 ianuarie 1799. A fost nepotul vornicului Iordache Oteteleşanu, care are merite deosebite în propăşirea învăţământului din Ţara Românească.

În anul 1818 a absolvit liceul Obedeanu din Craiova, după care a lucrat la Episcopia din Râmnicu Vâlcea şi, mai apoi, ca profesor de limba greacă la Şcoala Mitropoliei din Bucureşti.

În anul 1821 Tudor Vladirnirescu (1780-l921)se răscoală împotriva domniilor fanariote care secătuiau ţa ra într-un jaf de proporţii nemaiîntâlnite, cauzat, după spusele lui, de unirea întru jaf dintre boierii pământeni, lipsiţi de scrupule, şi fanarioţii unşi de înalta Poartă ca domnitori („cumplitelor patimi ce suferă din partea unirii pământenilor boieri cu cei după vremi trimişi domni şi ocârmuitori acestui norod" -Wikipedia). Animat de acelaşi ideal, de a scăpa de asuprirea de nesuportat, Petrache Poenaru se alătură pandurilor lui Tudor, deşi el nu era un om de arme, ci un erudit şi un învăţat. Pandurii l-au luat în râs şi i l-au prezentat lui Tudor în bătaie de joc, ca pe o curiozitate. Vladirnirescu însă, el însuşi şcolit, îşi dă seama de potenţialul intelectual al lui Petrache şi îl ia pe lângă el.

În scurt timp Poenaru ajunge şeful cancelariei lui Tudor, sub îndrumarea lui editându-se ziarul Revoluţiei lui Tudor şi, totodată, primul ziar românesc, numit „Foaia de propagandă". Dar epopeea lui Petrache Poenaru ca şef al cancelariei lui Tudor nu durează, din păcate, mult.

După cum se ştie, prin trădare, Tudor este arestat de „aliaţii" greci ai „Eteriei" în ziua de 21 mai 1921 în preajma localităţii Goleşti, acuzat de „trădare" şi asasinat de aceştia o săptămână mai târziu (în noaptea de 27 spre 28 mai la Târgovişte). Săracul Petrache Poenaru are zile şi scapă măcelului ce a urmat după înfrângerea armatelor revoluţionarilor şi se înscrie la Şcoala Tehnică de la Viena (1822).

Petrache Poenaru este inventatorul tocului-rezervor, numit plume portable sans fin, qui s'alimente elle-meme avec de l'encre (condeiul portăreţ fără sfârşit, alimentându-se însuşi cu cerneală), brevetat la Paris la 25 mai 1827, cu brevetul nr. 3208. Stiloul în forma în care noi îl cunoaştem astăzi a fost însă realizat de americanul Lewis Edson Waterman, un agent de asigurări care a folosit invenţia lui Poenaru fiind însă nemulţumit de faptul că tocul rezervor nu scria uniform, el lăsând urme mai groase sau mai subţiri, uneori chiar pete de cerneală pe hârtie.

A avut idea să folosească legea capilarităţii (proprietatea pe care o au lichidele de a se ridica sau de a coborî, fără intervenţii din afară, în tuburi foarte subţiri; ansamblu de fenomene care se produc în tuburile capilare la suprafaţa unui lichid, DEX). Aceasta nu reduce însă cu nimic prioritatea lui Poenaru în inventarea stiloului, el fiind o variantă îmbunătăţită a tocului-rezervor.

Dar Petrache Poenaru a fost şi un mare patriot român; steagul naţional al României, aşa cum este el astăzi, şi cum a fost purtat de pandurii lui Tudor, este creaţia lui, inspirat după tricolorul francez.

În anul 1832 se întoarce în patrie şi este numit profesor de matematică şi fizică la Liceul Sf. Sava din Bucureşti, iar în 1838 ajunge Director General al Şcolilor din Ţara Românească, funcţie sub care a reuşit să înfiinţeze multe şcoli, cu predilecţie în zonele rurale, unde se simţea lipsa lor. La iniţiativa lui se fac primele măsurători metereologice sistematice (începând cu 1836) şi se introduce sistemul metric (1864).
Din anul 1870 este membru al Academiei Române.

Petrache Poenaru se stinge din viaţă în anul 1875, lăsând în urma sa o activitate imensă în slujba poporului român şi a propăşirii sale.


Tag-uri: inginer, pedagog, inventator



Categorie: Celebritati  - ( Celebritati - Archiva)

Data Adaugarii: 24 November '11


Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :