Statistics:
Visits: 1,634 Votes: 0 Fame Riser |
Fame Rank
N/A
Fame Riser
|
|||||||||||
Sandalele
Q: | Intreaba despre Sandalele |
Sandalele reprezintă una dintre cele mai vechi invenţii ale omului. Acestea au fost puse în slujba picioarelor oamenilor încă din vremuri preistorice.
Primele reprezentări grafice ale sandalelor datează din Paleolitic şi au fost descoperite într-o peşteră din Spania. Egiptenii au scris şi ei o importantă pagină în istoria sandalelor, aceştia fiind cei care au dotat sandalele cu baretele din piele care făceau mult mai confortabil mersul în acestea.
Fiecare naţiune a adus un aport sandalelor. Grecii au creat bareta groasă care ţinea degetul cel mare, iar romanii le-au confecţionat din materiale din ce în ce mai rezistente pentru a putea face faţă în picioarele romanilor în timpul îndelungatelor campani i militare.
Încă din timpurile antice, sandalele reprezentau rangul, statutul social al celor cale le purtau. Numai nobilimea egipteană avea voie să le poarte, iar în Grecia sandalele verzi sau galbene erau numai pentru curtezane, iar cele albe pentru mirese. Grecii au fost şi primi care au început să orneze sandalele pentru femei cu fel şi fel de pietre preţioase sau ornamente bogate.
Timp de multe sute de ani sandalele au rămas într-un con de umbră, pantofii fiind singurii preferaţi ca încălţăminte. Secolul XX reprezintă începutul perioadei de aur şi de glorie a sandalelor, fiind astfel lăsate în urmă toate prejudecăţile legate de sandale care spuneau că este foarte indecent ca o femeie să îşi dezgolească extremităţile.
Anii ’20 au adus o mare emancipare a femeilor care au început din ce în ce mai mult să poarte sandale. Iniţial sandalele erau făcute cu un toc mediu şi grosuţ pentru a putea fi comode şi pentru a fi potrivite pentru marea nebunie de la acea vreme- dansul.
Încet, încet sandalele au început să apară în toate formele şi culorile posibile, fiind din ce în ce mai sumare şi cu tocul din ce în ce mai subţire şi mai înalt.
În prezent, sandalele reprezintă mult mai mult decât un simplu accesoriu. Sandalele s-au transformat într-un adevărat cult pentru femei care sunt dispuse să cheltuiască sume exorbitante pe o singură pereche.
Manolo Blahnik este considerat de către vedete un guru al sandalelor.
Sursa Imaginii : bursa.ro
Sandalele Link-uri Externe :
Fashion - Art or Industry (English)

Tag-uri: confort, sex-appeal, sandale, inventie, femei, moda, manolo blahnik |
- Casa de moda Lanvin (1384 visits)
- Stilul vestimentar boem (1338 visits)
- Despre Giorgio Armani (1338 visits)
- Istoria Blugilor (1333 visits)
- Pantofii Stiletto (1314 visits)
- Blue Jeans Mereu La Moda (1197 visits)
- Coafura si machiajul anilor '60 (1174 visits)
- Machiajul anilor '30 (1123 visits)
- Geanta Hermes (1111 visits)
- Anii '60 in lumea modei (1046 visits)
- Casa de moda Chloe (1028 visits)
- Verighetele vedetelor (1017 visits)
- Istoria brandului Lacoste (954 visits)
- Cum a devenit Carolina Herrera unul dintre cei mai renumiti designeri din lume (952 visits)
- Gentile Louis Vuitton (950 visits)
- Ce trebuie sa purtam in ziua nuntii
- Buchetele de mireasa ale vedetelor
- Catherine Malandrino, unul din designerii preferati ai vedetelor
- Vivienne Westwood, designerul decorat de catre Regina Angliei
- Vivienne Westwood stie cum sa le imbrace inconfundabil pe vedete
- Rochiile de mireasa ale vedetelor
- Vivienne Westwood, designerul formatiei Sex Pistols
- Nonconformistii pantofi ai casei Vivienne Westwood
Categorie: Moda - ( Moda - Archiva)
Data Adaugarii: 14 November '07
Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :