Otrăvitorii dispun de un arsenal bogat : numărul substanţelor şi preparatelor este imens şi mare parte din acestea - de ce să n-o spunem - chiar în prezent scapă mijloacelor ştiinţifice de investigare. Enumerarea acestora în lucrarea noastră nu-şi are locul din motive lesne de imaginat. Dar nu despre acestea am vrea să vorbim, ci să menţionăm faptul că se cunosc cazuri cand, pentru a-şi atinge tenebroasele scopuri, au fost indivizi care au recurs la cele mai chinuitoare otrăvuri. Căci modul de acţiune al acestora, după cum am menţionat, este variat, moartea puţind avea loc în chinurile cele mai groaznice sau pe nesimţite.

Iata în cele ce urmează un caz care se situează în domeniul patologicului şi este de o extremă periculozitate socială.

În anul 1887, Curtea Regală din Haga a condamnat la închisoare pe viaţă - condamnarea la moarte fiind abolită în Olanda - pe femeia Van der Linden, supranumită „otrăvitoarea din Leyda", care, după actul de acuzare, ar fi otrăvit sau încercat să otrăvească 102 persoane în perioada 1869-1886.
Dintre acestea, cărora Van der Linden le-a administrat un preparat arsenical, 27 au decedat, 45 s-au îmbolnăvit iar restul victimelor nu au prezentat tulburări prea grave.

Preparaţii folosit de „otrăvitoarea din Leyda" denumit „aquă tofana" consta din acid arsenic amestecat cu un extract din diverse plante otrăvitoare. El a fost administrat de Van der Linden în doze zilnice de cate şase-şapte picături şi producea o boală în general greu de definit, care se agrava treptat, manifestîndu-se, în primul rind, printr-o lipsă totală de poftă de mancare ; bolnavul cădea înt-o stare de apatie, slăbea mereu şi, în ciuda îngrijirilor medicale, ineficace de altminteri (căci nu se cunoşteau cauzele bolii), se stingea încet din viaţă.

Au existat victime pe care Van der Linden a încercat să le otrăvească în cursul unor tentative repetate de cinci-şase ori.

Cea mai mare parte a crimelor imputate acuzatei erau acoperite de prescripţii medicamentoase şi, pentru multe altele probele materiale lipseau, astfel încat din acest număr impresionant, poate fără precedent, tribunalul nu a putut reţine şi imputa lui Van der Linden decat patru otrăviri.

Ancheta, efectuată cu foarte multă greutate şi după cercetări migăloase, a reuşit să stabilească că otrăvitoarea a comis crimele pentru a dobandi fie primele pe care societăţile de ajutor reciproc le acordau celor asiguraţi în caz de boală, sau în caz de deces ca ajutor de înmormantare.

Acuzata, de profesie infirmieră, se ocupa cu asigurarea vecinilor, prietenilor şi chiar a unor cunoscuţi. Mai mult, la unii dintre aceştia, fără ştirea lor, le plătea chiar şi cotizaţiile, în momentul cand îi otrăvea, ea anunţa societatea de asigurări că asiguratul este bolnav, iar ea încasa în numele respectivului, primele stipulate ; în cazul în care victimele mureau, ea le anunţa decesul şi ridica drepturile de înmormantare, urmand să se ocupe de aceasta. „Pare curios cum a putut fi posibil aceasta", îşi încheie relatarea Directorul Institutului Medico-legal parizian.

---

Tag-uri: crima, otrava, omor, investigatie

---

Categorie: Istorie si Civilizatie  - ( Istorie si Civilizatie - Archiva)

Data Adaugarii: 22 November '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---