FamousWhy
ROM
Biografii, Celebritati, Vedete Vacante de vis, Destinatii, Regiuni Articole, Referate, Comentarii Download programe software FamousWhy Lucruri faimoase Forum Submit Content
|


Referate


Statistics:
Visits: 377
Votes: 0
Fame Riser
          
Fame Rank
N/A
Fame Riser
create pool

Articole


Intreaba despre Tudor Arghezi: poate ce-l mai controversat poet

Tag-uri Populare


literatura   poezie   roman   poet   scriitor   proza   nuvela   poem   comedie   comentariu   opera literara   drama   basm   teatru   romantism   roman realist   curent literar   gramatica   personaje   istorie   comunicare   prozator   filozofie   caracterizare   opera   balada   genul epic   genul epic in proza   procedeu stilistic   roman subiectiv   naratiune   autor   dramaturg   pastel   povestire   genul dramatic  

All Tags

Famous Forum

 

Tudor Arghezi: poate ce-l mai controversat poet

 Q:   Intreaba despre Tudor Arghezi: poate ce-l mai controversat poet       
Tudor Arghezi: poate ce-l mai controversat poet „ Puţini dintre poeţii români au interpretat lumea, pe atât de mari suprafeţe, ca spaţiu al metaforelor, al schimbărilor şi combinaţiilor celor mai neprevăzute. Una din atitudinile cele mai caracteristice ale lui Arghezi este uimirea: poetul e gata să descopere în orice obiect contemplat prezenţa minunii, iar poezia sa se afirmă în mare parte sub semnul laudei perfecţiunii cosmice, imn închinat splendorii creaţiei. "

După trecerea autorului Cântării omului în lumea umbrelor, acum putem privi cu mai multă detaşare locul şi rolul pe care acesta l-a jucat în destinele liricii româneşti. Că Tudor Arghezi este un poet de o deosebită vigoare artistică, de un mare talent şi de un neasemuit curaj civic, nu se mai îndoieşte astăzi nimeni.

„Dumneata - se autodefineşte el indirect, vorbindu-şi cum ar grăi altcuiva -eşti un om de constrângeri şi eliminări. Din tot ce ai scris, ai dat afară ceva, ai ascuns, ţi-ai interzis ceva şi ai reţinut puţin. Ştiu, a fost un stil al expresiei frânte, o discreţie voită, o refulare violentă. Dintr-un trunchi ai construit o nuia, când cu săcu-rea, când cu briceagul, l-ai sucit gâtul vieţii. Ai silit-o să stea cu nasul în gaura uşii şi să bea din aerul tare de afară numai un fior. Te-ai evaporat prin disciplină şi severitate. Ţi-ai prins îngerul, l-ai frânt, i-ai rupt oasele şi l-ai răstignit; el răsuflă numai prin rănile cuielor, din care se scurge un sânge viu, fierbinte şi chinuit'.
Aceste mărturii în proză, desprinse din articolul Dintr-un foişor, completează cum nu se poate mai bine profilul moral şi arta poetică ale lui Tudor Arghezi.

Principalele teme ale liricii argheziene: se desprind din poeziile filosofice, prin raportarea omului la divinitate, în lupta pentru împlinirea propriului destin.
În dezlegarea dilemei dacă există sau nu Dumnezeu, desprins din şirul de poezii Psalmi, confruntarea omului cu moartea îmbracă trei atitudini mai importante: a) Spaima de nefiinţă, de neant, ca în poezia Duhovnicească; b) Acceptarea morţii, ca pe un dat mioritic, asemenea unui final, din calea căruia nimeni nu se poate abate, ca în De-a v-aţi ascuns...; c) Atenuarea spaimei de moarte, la gândul că artistul şi-a împlinit menirea în timpul vieţii şi nu va fi uitat de urmaşi, precum în De ce-aş fi trist?
Concepţia artistică a lui Arghezi, conform căreia poetul trebuie să rostească întotdeauna adevărul, să servească permanent cauzei morale a neamului său, se desprinde din poezii ca: Testament, Rugă de sară, din volumele Cuvinte potrivite şi Cântare omului.

Poezia erotică argheziană se resimte de influenţa eminesciană, în dublu sens: a) Cel al amânării clipei iubirii (Melancolie, Creion); b) Cel al împlinirii erotice în ambianţa universului cosmic (Mireasa, Căsnicie).
Trebuie relevat şi universul mărunt, minusculul ridicat la rang de semnificativ (Cântec de adormit Miţura, Cartea cu jucării, Mărţişor).
Alte creaţii argheziene au tematică socială, aşa cum întâlnim în volumele: Flori de mucigai, Poarta neagră etc, concepţia autorului fiind că orice cuvânt poate deveni expresiv într-un context, dorind, în acelaşi timp, să reliefeze bogăţia limbajului popular, ţărănesc, socotit, de alţii, îndeosebi vulgar.

TESTAMENT

„ Problema esenţială a liricii lui Arghezi este aceea a conştiinţei, a unei conştiinţe care caută şi se frământă, punând însă totul în termenii unei înţelegeri simple, concrete, primordiale. "

Al. George

Volumul Cuvinte potrivite, publicat în 1927, se deschide cu poezia Testament, autorul definindu-şi astfel sensul conţinutului şi tehnica artistică a creaţiei, profesiune de credinţă de la care nu s-a abătut niciodată în întreaga sa activitate.
Aşezarea acestei creaţii în fruntea volumului său de debut, care-l va impune definitiv conştiinţei cititorilor, ca o personalitate de primă mărime a culturii noastre, stabileşte esenţa poeziei sale, pe care o consideră, rând pe rând, izvor de miracole, prezenţă luminoasă şi eternă în viaţa omului, o taină fericită, o necesitate a sufletului artistului şi un crez poetic - unde fiecare idee afirmată este susţinută prin însăşi forma pe care o îmbracă.
Considerată chiar de la apariţie arta poetică cea mai reprezentativă a timpului, poezia Testament poate fi integrată într-o serie ce cuprinde crezul artistic al lui Octavian Goga - Rugăciune, al lui Lucian Blaga - Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, al lui Ion Barbu - Riga Crypto şi lapona Enigel, al lui George Coş-buc - Poetul şi altele.

Exprimarea este directă, energică şi imperesionantă, poetul adresându-se fiului său, căruia nu-i va lăsa „după moarte / Decât un nume adunat pe-o carte". Poezia are şi un caracter social, fiind scrisă ,Jn seara răzvrătită care vine /De la străbunii mei până la tine'''. Autorul se consideră urmaşul unor generaţii de păstori, urcând pe brânci, treaptă cu treaptă, pe calea existenţei - iar cartea aceasta reprezintă treapta intelectuală, de unde trebuie să urce, mai departe, fiul său.
Artistul îl îndeamnă pe acesta să-şi aşeze cartea căpătâi, fiind un hrisov al robilor străbuni. Arta poetică este concepută ca o înlocuire de unelte: „Ca să schimbăm, acum, întâia oară / Sapa-n condei şi brazda-n călimară'''.
Versurile transmit o mare forţă germinativă: câmpul devine fila pe care poetul îşi scrie destinul, iar sapa unealta de creaţie.

Dar schimbarea se produce, cu prioritate, la nivelul exprimării: „Din graiul lor cu îndemnuri pentru vite / Eu am ivit cuvinte potrivite". Titlul volumului în care apare Testamentul, fiind chiar Cuvinte potrivite, deci autorul se referă la întreaga sa carte, nu numai la poezia iniţială.

Selectate şi aşezate astfel, aceste cuvinte „le-am prefăcut în versuri şi-n icoane". Cele două metafore par în contradicţie cu vulgaritatea altor cuvinte, cărora poetul vrea să le confere un înţeles artistic: "Din bube, mucegaiuri şi noroi /Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi". Transformarea dorită de poet nu schimbă sensul cuvintelor, ci încearcă să le întărească expresivitatea: „ Veninul strâns l-am preschimbat în miere / Lăsând întreagă dulcea lui putere".
Poezia Testament se vrea un hotar înalt între două lumi, care să exprime durerea unei întregi generaţii de oropsiţi, adunată „pe-o singură vioară"; biciul pe care robii l-au răbdat de la stăpânii lor „Se întoarce în cuvinte", purtând în ele „Rodul durerii de vecii întregi".

În ultima strofă, opera artistică este comparată cu o domniţă „întinsă leneşă pe canapea", admirată de stăpân "Făr-a cunoaşte că-n adâncul ei /Zace mânia bunilor mei".
De remarcat în acest poem este şi estetica urâtului, extinsă apoi în volumul Flori de mucigai: „Din bube, mucigaiuri şi noroi / Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi" - afirmă poetul, după ce arătase că, ascultând versurile sale, stăpânul „a jucat ca un ţap înjunghiat", fiindcă rodul creaţiei sale trebuia să iasă la lumină asemenea „ramurei obscure", purtând în vârf „un ciorchin de negi".

CIMITIRUL BUNA-VESTIRE

Tudor Arghezi este la fel de surprinzător în proză ca şi în poezie: din paginile sale desprindem alunecările ironice, tonul grav, profunzimea gândirii filosofice şi o sintaxă a frazei inedită - toate îmbinate uneori antitetic. Amintim volumele de proză: Cu bastonul prin Bucureşti, Ochii Maicii Domnului, Cimitirul Bunavestire.
Ultima carte surprinde cu atât mai mult, cu cât pare un volum inclasabil, prezentările postume ale personajelor din cimitir, făcute de itendentul Gulică Unanian, doctor în literatură şi filosofie, fiind de-un realism şi de-un sarcasm tulburătoare - deşi se recunoşte că despre morţi se vorbeşte numai de bine. Dar, amintindu-şi de înălţarea şi decăderea unui jurist de prestigiu, al cărui mormânt îl vizitează, el constată că „Pentru respectarea principiilor şi pentru parada formelor, nimeni nu se pricepea să deghizeze ca el un obiect, să puie o chiuvetă pe un gol şi o mască pe o idee, utilă unui elan politic dar pernicioasă."

Suprapunerea chipului viu şi activ, peste amintirea celui decedat nu mai corespunde cu realitatea, o viaţă risipită, care a fost inundată de laude nemeritate, îl duce pe autor la o concluzie folclorică: "Dacă tot mărăcinele se sileşte să dea o floare, omul mare al unui ceas nu a fost în stare să facă nici fulgul pribrag al păpădiei."

Dar saltul se realizează imediat, printr-o altă constatare adiacentă primeia: jumătate din viaţa noastră lucidă trăim cu morţii, şi jumătate din viaţă trăim. Ce ne mai rămâne nouă? Bine socotind, jucăm vreodată personajul nostru adevărat, în gloată personajelor prin care trecem zi de zi, lepădând pe unul şi îmbrăcăndu-ne cu celălalt?"
Acesta este tonul prozelor lui Tudor Arghezi, un observator fin al realităţilor înconjurătoare din vremea sa, oferindu-ne pagini atractive şi convingătore.


Tag-uri: poet



Categorie: Comentarii  - ( Comentarii - Archiva)

Data Adaugarii: 23 March '12


Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :