Primele sale începuturi le găsim în timpul marii revoluţii franceze. Un birou secret instalat la Ministerul de Război era însărcinat cu centralizarea informaţiilor.
Pe timpul lui Napoleon, serviciul de informaţii nu funcţiona în mod permanent, ci numai în preajma campaniilor. El se numea „Cabinetul topografic" şi era însărcinat cu întocmirea hărţilor şi centralizarea ştirilor.

După căderea lui Napoleon. „Cabinetul topografic" n-a mai avut un rol prea mare ; el a fost desfiinţat în anul 1852. Diversele sale atribuţii nu erau centralizate.
Abia în 1860, colonelul Lcwal cere, printr-un raport, înfiinţarea unui serviciu central de informaţii, dar nici în războiul de la 1870 nu exista încă „serviciul de informaţii şi contrainformaţii" al armatei.

Imediat după aceasta se creează un post de Şef de Stat-Major pe lîngă Ministerul de Război, avand sub ordinele sale cabinetul ministrului şi două birouri. Unul din acestea cuprindea lucrările istorice, statistice militare, geodezice şi topografice.
Decretul din 12 martie 1874 reorganizează Statul-Major, menţinînd la secţia a doua statistica militară şi biroul istoric. Serviciul de spionaj şi contraspionaj era camuflat în felul acesta sub denumirea de „Secţia Statistică". El nu avea ca misiune decat de a organiza spionajul în ţările străine şi contraspionajul în interiorul Franţei.

Activitatea intensă a spionajului german a silit însă pe francezi să-şi alcătuiască pe noi baze sistemul de contraspionaj, iar pregătirea militară germană le-a impus mărirea activităţii informative, pentru a putea fi la curent cu eforturile mereu creseînde ale inamicului probabil.

Instrucţiunile din 6 mai 1892 hotărăsc ca secţia a doua să se ocupe de informaţii şi chestiuni politice, iar cele din anii 1902-1903 precizează că secţia este însărcinată cu studiul armatelor străine, al teatrelor de operaţiuni probabile şi cu studiul istoric. Cu toate acestea „afacerea Dreyfus", un eşec al serviciului de contraspionaj militar, demonstrează că la acea dată organizaţia franceză nu era la înălţime.
Mai tarziu, serviciul de informaţii a luat o amploare din ce în ce mai mare, ocupandu-se exclusiv de chestiuni interesand apărarea naţională şi siguranţa externă a statului, şi anume :
-Procurarea de informaţii în străinătate.
-Supravegherea frontierelor.
-Contraspionajul în Franţa şi străinătate.

Serviciul de spionaj naval francez fusese organizat de mai multă vreme. Astfel, Sartines, ministrul de marină sub regele Ludovic al XVI-lea, trimisese în Anglia pe contele Robert de Parades pentru a procura informaţii asupra marinei engleze.
Date asupra organizării serviciului de informaţii al marinei franceze nu găsim însă decat cu începere din anul 1882. La biroul 2 operaţii se adaugă un birou pentru statistică maritimă şi pentru studiul armatelor străine. In 1883, acest birou este ataşat la biroul 3 de pe lîngă cabinetul ministrului, apoi la biroul 2 al Marelui Stat-Major.

Pană la războiul mondial, secţia a 5-a a Marelui Statul-Major este însărcinată cu statistica si studiul marinelor straine. In anul 1910 i se adaugă şi o subsecţiune
istorică.
Această organizare a fost menţinuta pană în 1920, cand subsecţia istorică a devenit o secţie specială.

Prin Decizia ministerială din 29 februarie 1920, biroul 2 a fost însărcinat eu serviciul dt informaţii maritime, sub conducerea primului subşef al Statului-Major.
Biroul 2 este împărţit în 4 secţiuni :
-Serviciul curent şi cifru.
-Serviciul de informaţii.
-Utilizarea informaţiilor. Studiul marinelor străine.
-Dreptul internaţional.

---

Tag-uri: spionaj, interese, guvern, contraspionaj

---

Categorie: Istorie si Civilizatie  - ( Istorie si Civilizatie - Archiva)

Data Adaugarii: 11 October '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---