În 189 î.e.n., la Magnesia ad Sipylum. (spre deosebire de Magnesia ad Meandrum), în Lydia, în fruntea unei armate de 30 000 de oameni, Scipio obţinu o victorie strălucită asupra unor forţe covarşitoare ca număr: 70 000 de oşteni. Infrangerea lui Antiochos al III-lea, definitivă, condiţiile de pace extrem de favorabile obţinute prin pacea de la Apameea (în Frigia), din anul următor, prin care Seleucidul ceda posesiunile asiatice pană la munţii Taur, preda flota, plătea o despăgubire exorbitantă, de 15 000 talanţi (în greutate, circa 400 de tone), îi aduseră lui L.C. Scipio cognomenul de Asiaticus şi făcură din Roma arbitrul lumii elenistice.

In conştiinţa romanilor, autorul marii victorii rămanea tot învingătorul de la Zama, conferindu-i acestuia o pozi ţie unică în istoria Romei. Ceea ce nu putea sa nu trezească invidie, nemulţumiri. Senatorii, mai ales cei bătrani, coalizaţi de Cato, nu puteau îndura senin ascensiunea uluitoare a lui Scipio (avea 35 de ani cand a capătat onoarea deosebită de princeps senatus); iritarea batranilor era accentuată de generozitatea cu care Scipio isi tratase, în al doilea război punic, pe iberi, de cavalerismul faţă de Hannibal, de orgoliul manifest al lui Scipio, de neglijarea moravurilor romane vechi (prin cultivarea artei şi filosofiei eline).

Această opoziţie căpătă forme deschise în 187 i.e.n., cand, la instigarea tribunului Petilius, fu declanşat un val de procese contra fraţilor Scipio, acuzaţi de neregulitati financiare în campania asiatică. Citat, Scipio arse registrele, in semn de protest şi aminti serviciile aduse Romei, anuland intenţia senatorilor opozanţi de a obţine o condamnare a froului. La o altă înfăţişare, Scipio exclamă: „Romani! Este o zi ca aceea în care l-am învins pe Hannibal la Zama. Să alergăm pe Capitoliu, să mulţumim zeilor!" Acuzatorii săi, parăsiţi de mulţimea ce-l urmă pe Scipio, rămaseră în mijlocul Forumului, fără acuzat şi fără public. Şi totuşi, ei obţinuira în 184 î.e.n., amendarea excesivă a lui L.C. Scipio Asiaticus (patru milioane de sesterţi), care, neputand acoperi suma cu averea sa, urma să fie închis. Dar tribunul plebei Tilierius Gracchus a folosit dreptul său de veto, anuland hotărarea. Oricum, campania contra Scipionilor îşi urma cursul.

Scarbit şi orgolios, Scipio, după numirea lui Cato, cel mai înverşunat duşman al său, la cenzură (184 î,e.n.), renunţă la apărare şi se retrase în Campania, la Liternum, Consncrandu-se vieţii spirituale şi de familie. Muri curand, tn 183 î.e.n., uitat de cetatea pe care o scăpase de pieire şi, deci, de uitare. Simbolica istorică fu servită, în cazul lui Scipio, de o coincidenţă care-i frapa pe contemporani: în acelaşi an muri şi rivalul său genial, Hannibbal, retras în Uithynia, ceea ce făcu ca destinele lor să rămană unite, în veac.

---

Tag-uri: antichitate, istorie, personalitati

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 12 November '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---