Educaţia pentru toţi poate să fie un mijloc de îmbunătăţire a educaţiei în general prin reconsiderarea sprijinului care se acordă anumitor copii. Maniera în care o serie de particularităţi de dezvoltare şi învăţare determină împărţirea copiilor în categorii determinate tinde să fie înlocuită de o manieră noncategorială, care consideră că orice copil este o persoană care învaţă într-un anumit ritm şi stil şi deci poate avea nevoie de un sprijin diferit.

În Declaraţia de la Salamanca se spune că “Şcoala obişnuită cu o orientare incluzivă reprezintă mijlocul cel mai eficient de combatere a atitudinilor de discriminare, un mijloc care crează comunităţi primitoare, construiesc o societate incluzivă şi oferă educaţie pentru toţi; mai mult , ele asigură o educaţie eficientă pentru majoritatea copiilor şi îmbunătăţesc eficienţa şi, până la urmă, chiar şi rentabilitatea întregului sistem de învăţământ.”

Educaţia pentru toţi a fost definită (Salamanca,1994) ca acces la educaţie şi calitate a acesteia pentru toţi copiii. S-au identificat două obiective generale:

1. Asigurarea posibilităţilor participării la educaţie a tuturor copiilor, indiferent de cât de diferiţi sunt ei şi se abat prin modelul personal de dezvoltare de la ceea ce societatea a denumit normal. Participarea presupune în primul rând acces şi apoi găsirea căilor ca fiecare să fie integrat în structurile care facilitează învăţarea socială şi individuală, să-şi aducă contribuţia şi să se simtă parte activă a procesului. Accesul are în vedere posibilitatea copiilor de a ajunge fizic la influenţele educative ale unei societăţi (familie, şcoală, comunitate), de a se integra în şcoala şi de a răspunde favorabil solicitărilor acesteia.

2. Calitatea educaţiei se referă la a găsi acele dimensiuni ale procesului, conţinuturilor învăţării şi calităţi ale agenţilor educaţionali care sţ sprijine învăţarea tuturor, să asigure succesul , să facă sistemul deschis, flexibil, eficient şi efectiv.
Educaţia pentru toţi este o cerinţă atât pentru politicile cât şi pentru practicile educaţionale.

Dacă pentru politicile educaţionale se pot determina direcţiile şi recunoaşte nevoile acestei orientări, pentru practici, schimbările cerute sunt de profunzime şi în acelaşi timp de orientare.

Pentru a se adresa tuturor copiilor şi a deveni deschisă, flexibilă, adaptată şi orientată spre fiecare şi pentru toţi, educaţia trebuie să presupună în practică o schimbare de optică. Este vorba de o nouă orientare care pune accentul pe cooperare, parteneriat, învăţare socială şi valorizare a relaţiilor pozitive, umaniste în educaţie.

Această orientare are în vedere schimbări în următoarele componente

1. Educaţie - Educaţie în general cu referire la principii, proces, produs şi beneficiari.

2. Şcoală - Educaţia şcolară care se referă la abordarea generală, strategii şi durată a programelor propuse.

3. Societate - Legăturile necesare între formele educaţiei şi agenţii acesteia ceea ce înseamnă în primul rând nevoia de parteneriat social (familie, comunitate, societate) pentru îndeplinirea sarcinilor educaţiei moderne.

4. Individ - Se pune accentul pe valorizarea fiecărei persoane, pe o abordare pozitivă, umanistă a relaţiilor şi a rolului fiecărui participant la procesul educaţional.

Caraceristicile generale ale şcolii incluzive :

RESPONSABILITĂŢILE ŞCOLILOR

Educaţia pentru toţi corespunde în educaţia şcolară şcolii incluzive. Acest tip de şcoală se referă în sens restrâns la integrarea/includerea tuturor copiilor, indiferent de capacităţile şi competenţele de adaptare şi deci de învăţare, într-o formă de şcoală. În sens larg, ea înseamnă preocuparea pentru ca fiecare copil să fie sprijinit şi să se lucreze în beneficiul învăţării tuturora.

Fiecare copil este înţeles ca un participant activ la învăţare şi predare pentru că fiecare aduce cu sine în procesul complex al învăţării şi dezvoltării

- o experienţă,
- un stil de învăţare,
- un model social,
- o interacţiune specifică,
- un ritm personal,
- un mod de abordare,
- un context cultural căruia îi aparţine.

Şcoala incluzivă ridica învăţarea la rang de principiu general si presupune înainte de orice acceptarea faptului ca orice copil poate învăţa. Toţi actorii educaţiei învăţa, se schimba, se transforma. Fundamental în procesul de predare-învăţare este înţelegerea interactivităţii învăţării şi dezvoltării. Fiecare participant învăţa şi se dezvoltă prin faptul că interacţionează cu ceilalţi. De aici şi profesorii învaţă permanent, la fel managerii şcolari şi părinţii şi toţi ceilalţi membrii ai comunităţii. Şcoala incluzivă se adresează individualităţilor dar oferă în acelaşi timp soluţiile colaborării şi cooperării pentru învăţare. Sursele învăţării, pentru fiecare, vin din relaţiile interumane şi din experienţa permanenta cu obiectele, cu semenii şi cu sine. Şcoala nu este numai un teritoriu al cunoştinţelor academice ci şi un al experienţelor practice şi al relaţiilor interumane.

Predarea este un act de cooperare, descoperire şi reflecţie, la care participa atât profesorul (care poate coopera cu colegii săi) cat şi elevii unei clase. O resursa importanta pentru profesor in predare este cooperarea elevilor. Pregătirea predării şi de multe ori realizarea ei se completează cu cooperarea între profesori şi chiar cooperarea cu unii părinţi.

RELAŢIA DINTRE INCLUZIUNE ŞI INTEGRARE

Incluziunea este diferită de integrare. Integrarea copiilor cu cerinţe speciale are în vedere intrarea acestora în clasele obisnuite. Ea se centrează pe mutarea copiilor de la şcoli separate la şcolile locale, ale comunităţii. În mod obişnuit ei se mută pentru a-şi petrece timpul şcolar în clase separate şi pentru a primi sprijinul necesar. Atunci când aceasta mutare nu este însoţită de o creştere a interacţiunilor între elevii cu şi fără dizabilităţi sau cu diferenţe în învăţare, putem considera că nu este un proces de integrare reală ci numai o etapă de integrare: integrarea fizică.

Educaţia incluzivă presupune un proces permanent de imbunătăţire a instituţiei şcolare, având ca scop exploatarea resurselor existente, mai ales a resurselor umane, pentru a susţine participarea la procesul de învăţământ a tuturor elevilor din cadul unei comunităţi.

Aceasta înseamnă că şi o şcoală specială poate fi incluzivă sau poate dezvolta practici incluzive în abordarea copiilor.

Şcolile deschise, prietenoase în care se urmăreşte flexibilizarea curriculum-lui, calitatea predării-învăţării, evaluarea permanentă şi parteneriatul educaţional sunt şcoli incluzive.

Profesorii nu trebuie să uite că ei sunt cei care pun în mişcare curriculumul şcolar şi că acesta nu este stăpânul lor. Principala preocupare a activităţilor didactice este firesc să fie integrarea şcolară a tuturor copiilor care frecventează şcoala. O integrare care să însemne
- învăţare,
- participare,
- implicare,
- parteneriat.
_{sursa imaginii: freeschoolclipart.com}

---

Tag-uri: educare, handicap, dizabilitati, incluziune, sprijin, integrare

---

Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 16 December '07

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---