FamousWhy
ROM
Biografii, Celebritati, Vedete Vacante de vis, Destinatii, Regiuni Articole, Referate, Comentarii Download programe software FamousWhy Lucruri faimoase Forum Submit Content
|


Referate


Statistics:
Visits: 3,308
Votes: 4
Fame Riser
          
Fame Rank
4.2
Fame Riser
create pool

Articole


Intreaba despre Poveste Sentimentala de Nichita Stanescu

Tag-uri Populare


literatura   poezie   roman   poet   scriitor   proza   nuvela   poem   comedie   comentariu   opera literara   drama   basm   teatru   romantism   roman realist   curent literar   gramatica   personaje   istorie   comunicare   prozator   filozofie   caracterizare   opera   balada   genul epic   genul epic in proza   procedeu stilistic   roman subiectiv   naratiune   autor   dramaturg   pastel   povestire   genul dramatic  

All Tags

Famous Forum

 

Poveste Sentimentala de Nichita Stanescu

 Q:   Intreaba despre Poveste Sentimentala de Nichita Stanescu       
Poveste Sentimentala de Nichita Stanescu Încadrarea în epoca literară.

Curente şi orientări literare. Receptări critice.

Renaşterea literaturii anilor '60. „reinventarea ei" a înseninat crearea unui simbolism poetic relevant pentru această reinstituire. Este un simbolism al creaţiei, al întemeierii unei lumi a conceptelor.

Poemul face parte din volumul O viziune a sentimentelor şi poate fi înţeles ca o continuare a „Cântecului" iubirii.
Primele volume de poezii {Sensul iubirii şi O viziune a sentimentelor) prezintă o lume în care elementele sunt solidare; un spaţiu armonios care nu tolerează încă ruptura.

Timpul este unul mirific, al adolescenţei, al descoperirii, dar nu prin cunoaştere ei prin mirare. Incertitudinea nu s-a născut încă, şi de aceea timpul originar al poeziei l ui Nichita este unul al convergenţelor, al certitudinilor. El ia act de cele din jurul său, se vede pe sine, deja născut, aflat în armonie cu universul căruia îi transmite starea sa de suflet - iubirea.

Tema şi semnificaţia titlului. Influenţe.

Titlul poemului induce în eroare cititorul neavizat. Nu este expresia unei poveşti de iubire, în sensul pe care îl are în mod curent sintagma. Este povestea iubirii de poezie, de cuvinte, care nasc, la rândul lor, iubirea.
Aceasta este cea care acoperă spaţiile dintre cuvinte în această primă etapă a creaţiei lui Nichita. Ea, iubirea faţă de cuvânt, are rolul unificării părţilor lumii.
Elemente de structură şi compoziţie.

Cei doi îndrăgostiţi sunt asemenea unor toarte de amforă, unite şi despărţite în acelaşi timp prin circumferinţa vasului.
Între „eu" şi „tu", cele „două culori ce nu s-au văzut niciodată", timpul a fost suspendat. Asistăm la transpunerea noţiunii temporale în una spaţială, specifică poeziei lui Nichita Stănescu.

Iubirea sustrage pe om timpului pentru că el nu-şi mai aparţine sieşi: „Eu stăteam la o margine- a orei, / tu - la cealaltă".

Comunicarea se realizează prin cuvânt: „Numai cuvintele zburau între noi, / înainte şi înapoi". Acestea capătă corporalitate, energie proprie devenind elementul ordonator al acestei lumi. Poetul conferă cuvintelor virtuţi demiurgice, mişcarea lor circulară (este sugerată imaginea sferei ca simbol al perfecţiunii) repetându-se asemenea vârtejului primordial care a născut lumea: „Vârtejul lor putea fi aproape zărit". .

Se sugerează, ca şi în poezia eminesciană, că iubirea însăşi dispune de astfel de atribute; ea poate fi punctul care să antreneze energiile creatoare.
Cuvintele - „Jumătate-timp, jumătate-lucruri" - cum va spune Nichita mai târziu, în jocul lor ameţitor fascinează: „îmi lăsam un genunchi,/ iar cotul mi-l înfigeam în pământ,/ numai ca să privesc iarba-nclinată / de căderea vreunui cuvânt, / ca pe sub laba unui leu alergând." Comparaţia urmei cuvântului cu cea lăsată de un leu în alergare subliniază forţa şi maiestatea cuvintelor. „Oricât ar părea de ciudat, verbul nu are memorie. E greu să ai memorie atunci când tu însuţi eşti în plină acţiune." - spune poetul

Poemul are o construcţie sferică, încheindu-se cu sintagma „de la-nceput care face posibilă reluarea ideii poetice din punctul iniţial al instrucţiei lui, lucru permis şi de ambiguitatea sintagmei din primul vers - „pe urmă" -, care, deşi este un circumstanţial de timp, nu aduce o precizare clară a momentului.
Mişcarea perpetuă este subliniată de folosirea la imperfect a aproape tuturor formelor verbelor şi a unui gerunziu (vedeam, stăteam, zburau, lăsam, înftgeam, alergând).

Spaţiul poemului este o permanentă pendulare timp-spaţiu, cuvintele zboară înainte şi înapoi, se rotesc înainte şi înapoi - construiesc.
Spaţiul este populat de cuvinte: substantive, adjective, pronume, dar mai ales verbe care se lovesc, se dezintegrează, se întrupează, se unesc în nişte configuraţii ciudate, după nişte legi cunoscute numai de ele. Versul alb al poeziei permite această fuziune între emoţie şi cerebralitate.

Poetul încearcă să surprindă acel spaţiu al umbrei cuvintelor, în care sensul nu mai aparţine ideii sugerate sau obiectului-referent, ci cuvintelor înseşi, devenite semne-obiecte, capabile de mişcare şi de linişte, de viaţă, de iubire şi de moarte.
Iubirea lui Nichita pentru cuvinte are un magnetism nevăzut care adună imaginile, ideile, silabele, literele, cifrele şi pe care nu le lasă să se desprindă decât atunci când pot lua forma poeziei.

„Poezia este o tensiune semantică spre un cuvânt care nu există, pe care nu l-a găsit. Poetul creează semantica unui cuvânt care nu există" -spune Nichita, definindu-şi astfel concepţia poetică.


Tag-uri: literatura, poezie



Categorie: Comentarii  - ( Comentarii - Archiva)

Data Adaugarii: 22 November '11


Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :