FamousWhy
ROM
Biografii, Celebritati, Vedete Vacante de vis, Destinatii, Regiuni Articole, Referate, Comentarii Download programe software FamousWhy Lucruri faimoase Forum Submit Content
|


Referate


Statistics:
Visits: 1,340
Votes: 0
Fame Riser
          
Fame Rank
N/A
Fame Riser
create pool

Articole


Intreaba despre Poezia Moderna Interbelica

Tag-uri Populare


literatura   poezie   roman   poet   scriitor   proza   nuvela   poem   comedie   comentariu   opera literara   drama   basm   teatru   romantism   roman realist   curent literar   gramatica   personaje   istorie   comunicare   prozator   filozofie   caracterizare   opera   balada   genul epic   genul epic in proza   procedeu stilistic   roman subiectiv   naratiune   autor   dramaturg   pastel   povestire   genul dramatic  

All Tags

Famous Forum

 

Poezia Moderna Interbelica

 Q:   Intreaba despre Poezia Moderna Interbelica       
Poezia Moderna Interbelica Încadrarea în contextul epocii.

Curente şi orientări literare. Idei şi principii. Reprezentanţi.

Fără îndoială că perioada interbelică rămâne în literatura noastră una dintre cele mai valoroase etape, sub raport artistic, dar şi sub aspectul prefacerilor şi înnoirilor produse in această epocă. Întreaga societate românească ajunsese la o dezvoltare şi un rafinament care se va reflecta fi la nivelul culturii şi literaturii. Poezia este expresia vie a acestui rafinament, întreţinut şi prin contactul neîntrerupt (sau doar sirrpla imitaţie) cu literaturile europene, în special cea franceză. Bogăţia mijloacelor de expresie şi valoarea operelor literare create în această tapă sunt comparabile cu o altă perioadă de mare înflorire a literatori i -perioada marilor clasici, în care apar creaţiile lui Eminescu, Creangă, Caragiale sau Slavici. Poezia interbelică e dominată şi ea de câteu nume mari: George Bacovia, Tudor Arghezi, Lucian Blaga sau Ion Barbu. Acestora li se adaugă mulţi alţii şi o diversitate extraordinară în ceea ce priveşte formele de expresie artistică.

Aşa se face că în această perioadă se manifestă simultan erei mari orientări literare - avangarda, prima în ordine cronologică i care îşi prelungeşte ecourile până spre al doilea război mondial, manbstându-se la noi după 1912, tradiţionalismul, care continuă linia sămănătcismului şi modernismul, una dintre cele mai prolifice mişcări literare de a noi. Pe lângă aceste orientări, există un număr mare de curente literare, ifiliate lor sau cu o manifestare independentă. Din mişcarea avangardistă fac parte: dadaismul, constructivismul, suprarealismul, futurismul şi chiar expresionismul, care se va manifesta, în mod paradoxal, în oerele a doi mari poeţi care nu sunt afiliaţi avangardei - Lucian Blaga şi George Bacovia. Adevăraţii reprezentanţi ai avangardei sunt: Tristan Tzara (Samuel Rosenstock), Ion Vinea (I. Iovanaki), Marcel Iancu, Urmuz, Ilarie Voronca, Şt. Roll (Gh. Dinu), legaţi de revistele Comtimporanul, unu, Integral, Punct sau Urmuz, pentru a le cita doar pe cele mai importante, începuturile avangardei se suprapun peste primele manifestări ale unui curent literar cu largi ecouri la noi în literatură, şi care a servit drept vârf de lance al înnoirilor la care aspirau avangardiştii- simbolismul. Avangarda se va desprinde hotărâtor de simbolism între anii 1914 - 1915, optând pentru o radicalizare extremă a discursului, la care simbolismul nu ajunsese. În acelaşi timp, simbolismului are legături strânse cu o altă orientare literară - modernismul, considerându-se că poezia simbolistă este prima etapă a poeziei moderniste.

Deşi curentul simbolist este clar inspirat din cel francez, el capătă în spaţiul românesc note specifice, cum ar fi asimilarea unor elemente ale unor alte curente, uneori aflate în opoziţie, cum ar fi parnasianismul sau romantismul.

Alexandru Macedonski este cel care impune la noi în literatură simbolismul, asigurându-i o bază teoretică printr-o serie de articole precum: Poezia viitorului, Arta versului, Despre poemă sau Simţurile în poezie. Pe lângă teoretizare, Macedonski iniţiază şi un cenaclu - Literatorul, unde simbolismul îşi va găsi spaţiul de manifestare directă, în creaţiile unor poeţi ca: Ştefan Petică, Dimitrie Anghel, Ion Minulescu, Traian Demetrescu, Elena Farago sau cel mai important reprezentant al simbolismului, George Bacovia. Apogeul mişcării simboliste va fi atins în perioada 1905 - 19014. Simbolismul românesc trece ca manifestare prin mai multe etape succesive, fără ca acestea să poată fi clar delimitate: etapa experimentărilor şi teoretizării, dominată de Macedonski şi cercul de la Literatorul, între 1854 - 1920, etapa pseudosimbolistă, legată de activitatea revistei Viaţa nouă, al cărei teoretician este Ovid Densuşianu, ce militează pentru impunerea spaţiului citadin în poezie. Etapa simbolismului exterior îl are drept reprezentant pe Ion Minulescu, poet de factură romantică ce cultivă elemente şi tehnici simboliste. Etapa simbolismului autentic îl are ca reprezentant pe George Bacovia, manifestându-se după 1916.

Modernismul, ca orientare literară, este expresia spiritului novator în literatura noastră. Teoreticianul acestei mişcări este un reputat critic literar, Eugen Lovinescu, cel care va reuni în cenaclul Sburătorul, între 1919 -l927 tendinţele înnoitoare ale epocii. Aici se vor afirma poeţi importanţi precum Ion Barbu, Ilarie Voronca, Victor Eftimiu sau Ion Minulescu. Lovinescu impune modernismul în plan teoretic, susţinând principiul sincronismului, care stipula schimbul de valori şi expresii artistice novatoare între culturi şi literaturi. Modernismul devine expresia acestei sincronizări a literaturii noastre cu ceea ce se întâmpla în plan european, bazându-se pe legile imitaţiei. Teoria imitaţiei, pe care o susţine criticul este inspirată din opera lui G. Tarde.

Tot Lovinescu realizează distincţia dintre modernismul teoretic, practicat la Sburătorul şi modernismul experimental, pe care-l practica avangarda. Spiritul modernist se manifestă şi în opera unor poeţi care nu se implică direct în cercul de la Sburătorul, dar care prezintă aceste tendinţe exprimate la nivelul operei: Tudor Arghezi, George Bacovia sau Lucian Blaga. Noutăţile se vor exprima în domeniul formei, esteticii sau tehnicilor versului.

Tradiţionalismul este o mişcare literară şi culturală, ce se va manifesta în perioada de început a secolului al XX-lea, orientându-se spre tradiţie şi valorile naţionale. După sfârşitul primului război mondial, tradiţionalismul se manifestă prin gândirism, un curent literar ce va impune o manifestare, tradiţionalistă, ortodoxistă şi autohtonistă. Numele este dat de revista Gândirea, care va susţine un cerc de poeţi importanţi - L. Blaga, N. Cainic, I. Pillat, A. Maniu sau V. Voiculescu. Teme şi doctrine estetice.

Repere critice

Poezia interbelică are o mare varietate de teme, impunându-se o înnoire la toate nivelurile actului artistic. Vom regăsi câteva suprateme, abordate într-o manieră nouă: tema timpului, a condiţiei umane, a artei şi creatorului de frumos, a iubirii, a cosmosului sau a naturii. Pentru tradiţionalişti timpul este perceput ca o raportare la trecut, excepţie făcând Blaga, care îi adaugă o interpretare filozofică. Astfel, încă din volumul Poemele luminii, prin extraordinara meditaţie din Gorunul şi mai apoi în volume precum În marea trecere sau Paşii profetului, timpul devine o formă a apropierii de moarte, percepută cu o seninătate filozofică ce nu exclude tragismul: „ascult cum creşte-n trupul tău sicriul, / sicriul meu, / cu fiecare clipă care trece, / gorunule din margine de codru. /", Viaţa se va transforma într-o trecere către moarte, într-o destrămare ce sfâşie fiinţa umană. La Blaga legătura cu trecutul se concretizează prin mit şi influenţă folclorică, mărturie stând volumele La cumpăna apelor şi La curţile dorului sau scrierile postume, în care expresia devine ritmată şi naturală, de o fluenţă ce aminteşte de poezia populară. Seninătatea perceperii timpului şi a morţii vine din contemplaţia filozofică.

Pentru I. Pillat, timpul dă dovadă de o stranie circularitate, ilustrată de relaţia trecut - prezent. Trecutul, ca şi prezentul sunt evocări stilizate în universul artei, poeziei, legătura dintre ele fiind asigurată de identitatea de spaţiu - „casa amintirii". Livrescul joacă un rol important în redarea straniei complementarităţi dintre prezent şi trecut, iar timpul devine un prilej de melancolică meditaţie, aproape eminesciană: „Ce straniu lucru: vremea! Deodată pe perete / Te vezi aievea numai în ştersele portrete /", V. Voiculescu preferă o abordare mai puţin melancolică a timpului, mai ales în Sonete, unde preferă un vers conceptualizat, interesat de esenţe şi arhetipuri. Forma clasică a acestor poeme impune o distanţare şi o răceală, care exclude efuziunile sentimentale. Există o disociere a timpului etern şi a timpului uman, ilustrată în Sonetul CLXXXIII într-o comparaţie neaşteptată: „Se veştejeşte Timpul în noi ca floarea-n glastră".

Pentru I. Barbu tema timpului are o cu totul altă abordare - timpul stă sub semnul roţii, deci al ciclicităţii căreia i se supune tot universul, aşa cum reiese în Oul dogmatic: „Ceasornic fără minutar / Ce singur scrie când să moară / Şi ou şi lume. Te-nfioară / De ceasul galben, necesar ...". La Arghezi, cu excepţia unor scrieri din tinereţe, unde se lasă cotropit de melancolie şi evocarea trecutului, poezia este ancorată în prezent, desprinzându-se „de tradiţionala tratare literară a nostalgiei", spune Mircea Scarlat în Istoria poeziei româneşti. Refuzul nostalgiei se dezvăluie prin opoziţia dintre „timpul viu" şi consemnarea lui în scris, ceea ce-l face să dureze, recuperându-l ca o formă de trecut, în Gravură: „Dintr-a mea singurătate / Las în voie timpul viu, / Care ştie ce nu ştiu, / Şi din veacuri destrămate / Fac cu pana semn şi scriu". Tot Arghezi este cel care va introduce în literatura noastră un nou tip de estetică, estetica urâtului, anunţată de poemul Testament din volumul Cuvinte potrivite şi ilustrată pe larg în următorul volum, Flori de mucigai. Concepţia asupra artei şi creatorului de artă va fi direct influenţată de această estetică: „Din bube, mucegaiuri şi noroi / Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi". Actul creaţiei artistice se va suprapune întotdeauna la Arghezi peste chinul însângerat al scrisului „cu unghia pe tencuială", cu puterile „neajutate" de intervenţia divină.

Alături de estetica urâtului, un alt reper estetic al poeziei moderne, îl constituie „categoriile negative", teoretizate de Hugo Friedrich în Structura liricii moderne. Acestea sunt - obsesia vidului, apropierea morţii, angoasa, isteria, nevroza, care se regăsesc la noi în poezia simbolistă, dar mai ales în opera lui Bacovia. Universul bacovian este construit în umbra morţii, lipsit de viaţă, un spaţiu în care nu se întrevede nici o salvare, pentru că aici, până şi erosul e împietrit şi mort, cu „aripi de plumb". Nevroza şi alienarea sunt indicii ale lipsei de coerenţă şi armonie dintre eul poetic şi univers.

Pentru I. Barbu arta va reflecta, dimpotrivă, coerenţa totală a unui alt univers, o lume purificată prin reflectare şi „intrată în oglindă în mântuit azur". Printr-un limbaj matematic, încifrat, destinat iniţiaţilor, arta barbiana se construieşte pe anularea realului şi banalului, definindu-se ca reflectare de ordinul al doilea al unei realităţi platoniciene - „lumea ideilor înalte" a perfecţiunii: „Tăind pe înecarea cirezilor agreste, / În jocurile apei, un joc secund, mai pur."

Blaga îşi construieşte poezia printr-o relaţie specială cu tipurile de cunoaştere, aşezând actul artistic în zona cunoaşterii luciferice, care nu distruge misterul, ci-l potenţează, spre deosebire de cunoaşterea paradisiacă, responsabilă pentru distrugerea tainei. „Lumina" devine o metaforă de substituţie a artei: „eu cu lumina mea sporesc a lumii taină". Iubirea este o cale de armonizare cu universul, cu absolutul, aşezată la baza actului artistic: „căci eu iubesc / şi flori, şi ochi, şi buze şi morminte". Iubirea ca sărbătoare senzuală a spiritului se va regăsi la Blaga în ciclul postum Cântecul focului, anunţată încă din Paşii profetului ca o forţă ce răscoleşte umanul şi mineralul deopotrivă: „Murmură dor de pereche. / Patima cere răspuns. / Ah, mineralul în toate / geme adânc şi ascuns."

Erosul va căpăta abia la Arghezi expresii cu adevărat senzuale, într-un limbaj şocant de material şi sugestiv. Considerat „cel mai neeminescian poet român", Arghezi include poeziilor sale erotice adevărate nuclee epice, este cazul Inscripţiei pe un portret sau Tinca, unde poemele devin mici povestioare cu tâlc, punând în evidenţă una dintre ipostazele feminine -femeia piedică în calea realizării bărbatului, ispită asociată cu somnul si materialul: „logodnică de-a pururi, soţie niciodată". Cealaltă ipostază a femeii este regina ogrăzii, stăpâna universului casnic, aşa cum se refleclă în Mirele, Mireasa sau Logodnă. Abia aici erosul arghezian renunţă ia frământările frenetice din primele volume şi devine o formă de împăcare cu lumea.

Ca şi la Blaga, în poezia lui I. Barbu, erosul este o experienţă de cunoaştere. El este în ciclul baladic şi oriental pretextul unor prelucrări ale unor descântece populare, ca în Domnişoara Hus sau temeiul unei povestiri cu ramă, ilustrând aspiraţia spre desăvârşire ca în Riga Crypto şi lapona Enigel. „Nunta" este o noţiune asociată erosului barbian, expresia unei sacre geneze, păstrată în virtual, ca în Oul dogmatic sau comuniune cu esenţa lumii ca în Ritmuri pentru nunţile necesare.

V. Voiculescu se lasă şi el atras de evocarea erosului ca modalitate de cunoaştere în Sonete. Acestea reprezintă o lirică detaşată despre iubire, decât o poezie de dragoste propriu zisă, lipsindu-i efuziunea sentimentală. Iubirea este singura cale de a înfrunta moartea, alături de artă, aşa cum se dezvăluie în Sonetul CLXXXIII: „... dragostea-i unica vecie dată nouă". Caracteristicile poeziei interbelice
Fie că este vorba despre poezia modernistă, fie că este vorba despre cea simbolistă sau tradiţionalistă, în epoca interbelică se face simţită o conceptualizare a poeziei, care se va depărta de proză şi anecdotic. Folosirea epicului, de către poeţi precum Barbu sau Arghezi nu este decât un pretext pentru liric. În cazul simbolismului, conceptele sunt topite în simboluri şi evidenţiate prin corespondenţe şi sinestezii. Conceptualizarea se poate radicaliza, printr-o tendinţă de purificare, de stilizare, ceea ce se va numi încifrare sau hermetism. Barbu va merge pe urmele poeziei pure, venind dinspre matematică, punând în evidenţă altă caracteristică a poeziei interbelice, intelectualizarea expresiei.

Poezia va deveni, în încercarea ei de a exprima inexprimabilul, un limbaj al iniţiaţilor, tălmăcind semne ale unei realităţi transcendentale. Marea noutate a poeziei interbelice nu se va situa la nivel tematic, ci la nivelul concepţiei actului artistic şi al expresiei sale. Limbajul poeziei se va modifica radical, afectând atât poezia modernistă, cât şi pe cea tradiţionalistă sau simbolistă. Hugo Friedrich arăta în Structura liricii moderne că limbajul va căpăta caracterul unui experiment, cu o sintaxă care se dezarticulează şi de unde rezultă combinaţii care nu sunt proiectate de sensul poemului, ci produc ele însele acest sens. De altfel, poetul însuşi va fi perceput ca participant la obiectul imaginaţiei sale, ca „inteligenţă poematică şi operator al limbajului".

Inovaţiile în domeniul formei apar încă din simbolism, fiind apoi radicalizate în cadrul avangardei. Astfel se va cultiva tehnica versului liber de constrângerile rimei şi ritmului, repetiţiile şi refrenele, ce vor spori valoarea muzicală a poeziei. Cadrul de desfăşurare al acesteia va fi pentru poezia modernistă şi simbolistă spaţiul citadin, refuzat de tradiţionalişti. La aceştia evocarea naturii se va face tot eminescian, prin raportarea la o entitate mitică, deşi apare şi livrescul ca element inovator.

Poezia interbelică rămâne una dintre cele mai bogate şi diversificate epoci ale poeziei româneşti. Înnoirea va afecta toate caracteristicile actului artistic, punându-şi amprenta chiar şi în zonele cele mai conservatoare, cum ar fi poezia tradiţionalistă. Câştigul acestei perioade este, în opinia mea, o dezvoltată conştiinţă a originalităţii. Actul artistic va rămâne irevocabil ataşat de senzaţia de anormalitate provocată cititorului, aceasta stând la baza multora dintre „categoriile negative".


Tag-uri: poezie interbelica



Categorie: Comentarii  - ( Comentarii - Archiva)

Data Adaugarii: 22 November '11


Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :