„Este aici, exprimată în cuvinte, icoana-emblemă a iubirii celei mai pure (deşi nu neapărat spiritualizată mistic) din câte cunoaştem în poezia românească. Iar cadrul tabloului îl constituie idilicul vesperal, bucolicul rustic şi ancestral mioritic: turmele urcând dealul la apusul soarelui, stelele şi luna, apele susurând în fântâni, acompaniind mişcările omeneşti; întoarcerea de la muncile câmpului, scarţăitul cum-penii de la fântână, fumul de la vetre, toaca de la biserică, clopotul, fluierele murmurând la stână, fruntea plină de gânduri şi pieptul arzând de dor al celor ce se iubesc ".

Ion Rotaru

Între poeziile de dragoste ale lui Mihai Eminescu, Sara pe deal ocu pă un loc aparte, fiind poemul dorului de dragoste şi al visului pur, oglindite într-o idilă cu puternice note de pastel, prin care se realizează un deplin echilibru între planul erotic şi cel natural. Prin elementele sale de pastel, Sara pe deal se aseamănă cu partea descriptivă din Zburătorul, de Ion Heliade Rădulescu.

Mihai Eminescu descrie lăsarea înserării peste sat, în timp ce buciumul sună şi turmele urcă dealul, descrierea este plină de emoţie, deoarece „Sub un salcâm, dragă, m-aştepţi tu pe mine"... Coborârea treptată a nopţii este oglindită prin descrierea lunii, care trece pe cer, „aşa sfântă şi clară", iar stelele se nasc parcă umede de lacrimile îndrăgostiţilor, în timp ce ochii iubitei caută prin frunza cea rară a salcâmului, aşteptând momentul în care cei doi se vor întâlni.

Peste streşinile caselor alunecă norii, iar cumpăna fântânii scârţâie, în timp ce la stână se aud fluierele ciobanilor. Oamenii se întorc de la câmp osteniţi, se aud toaca şi clopotul bisericii, iar poetul afirmă că: sufletul meu arde-n iubire ca para". Observăm că sentimentul este prezentat din partea ambilor tineri, poetul exclamă cu dor că, în curând, satul va amuţi şi paşii săi se vor îndrepta spre iubită, pentru a sta împreună noaptea întreagă, lângă salcâmul martor, rezemându-şi capetele unul de altul şi spunându-i iubitei cât îi e de dragă. El adaugă, de data aceasta cu bucurie: „- Astfel de noapte bogată / Cine pe ea n-ar da viaţa lui toată?", reuşind să ne transmită un sentiment foarte puternic. Poezia lui Mihai Eminescu este alcătuită din numeroase epitete, cum ar fi: Juna sfântă şi clară"; din metafore: „Stelele nasc umezi pe bolta senină"; din enumerări: „pieptul de dor, fruntea de gânduri ţi-e plină" şi altele.

Totodată, autorul ne transmite şi dragostea sa faţă de frumuseţile naturii, în cadrul căreia se desfăşoară iubirea celor doi, realizând astfel una dintre cele mai frumoase creaţii lirice ale literaturii noastre.

---

Tag-uri: poezie

---

Categorie: Comentarii  - ( Comentarii - Archiva)

Data Adaugarii: 07 November '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---