Domeniul vast al dificultatilor de învaţare a fost abordat din cel puţin trei direcţii diferite:

1. Dificultaţi/probleme pe care le întâmpina unii copii în procesul învaţarii şcolare.

2. Dificultaţi/deficienţe specifice(categorie aparte de probleme studiate de psiho-pedagogia speciala).

3. Dificultaţi generale/noncategoriale ale procesului de învaţare (care pot aparea la orice copil, indiferent de modul de cunoaştere şi de stilul lui de învaţare, într-o perspectiva care pune împreuna toţi copiii, nu numai pe cei care sunt consideraţi cu deficienţe).

Analiza dificultaţilor de învaţare poate fi realizata şi din perspectiva disciplinelor de studiu socio-umane care vizeaza învaţarea:

- din perspectiva psihologica, învaţarea este o activitate fund amentala pentru adaptarea la mediu şi dezvoltarea psihocomportamentala(P.P.Neveanu,1978,pag.393,apud Ecaterina Vraşmaş, Suport de curs-pag.4)- dificultaţile de învaţare sunt considerate ca factori de stagnare sau bariere în calea dezvoltarii;

- analiza pedagogica evidenţiaza legatura dintre dificultaţile de învaţare şi procesul educaţional(orice dificultate poate fi privita ca o problema a copilului, a profesorului care nu a gasit metoda potrivita de predare-învaţare, sau a mediului care împiedica producerea achiziţiilor);

- perspectiva psiho-pedagogica priveşte dificultaţile de învaţare prin cauzele care le genereaza şi pune accentul pe posibilitaţile de intervenţie şi de prevenire(sunt analizate procesele implicate în învaţare şi se stabilesc etapele necesare asigurarii producerii achiziţiilor prin asimilare şi acomodare);

- abordarea comprehensiva, interdisciplinara(analiza de tip integrativ şi interdisciplinar a dificultaţilor de învaţare):indiferent de gradul sau forma unei deficienţe sau dizabilitaţi, orice copil poate învaţa.

Dimensiunile consilierii în cazul dificultăţilor de învăţare se referă la:

a. Informarea şi abilitarea copiilor/elevilor şi părinţilor cu cunoştinţele necesare şi instrumentele cunoaşterii şi autocunoaşterii.
b. Consiliere psihologică când există probleme socio-emoţionale.
c. Organizarea şi punerea în aplicare a planurilor personalizate de corectare, remediere, ameliorare a abilităţilor şi deprinderilor generale şi particulare de învăţare - intervenţie personalizată în dificultăţile de învăţare.
d. Orientare spre anumite tipuri de şcoli şi spre servicii suplimentare (medic, psiholog, asistent social, etc.) atunci când este nevoie.
Consilierea se realizează direct cu copiii sau indirect, asupra cadrelor didactice care lucrează cu copiii la clasă şi asupra părinţilor care pot sprijini învăţarea copilului.

Persoanele/profesioniştii care se ocupa de activitaţile de recuperare, compensare sau corectare în intervenţia în dificultaţile de învaţare sunt diferite, în funcţie de organizarea unor structuri specifice sau de sprijin şi legat de domeniile şi sarcinile directe care le revin acestora. Astfel:

● consilierul psihopedagog(care se ocupa de problemele de învaţare generale şi specifice la nivelul individual şi în grup)are în vedere , privind problematica intervenţiei, urmatoarele: construcţia şi funcţionalitatea instrumentelor generale de învaţare(abilitaţi, deprinderi şi capacitaţi generale şi particulare), concentrarea atenţiei, interrelaţii şi probleme socio-afective, ritm de învaţare(lent sau nepotrivit), folosirea şi exersarea structurilor logico-matematice (raţionamente, algoritmi, operaţionalitatea gândirii), luarea deciziilor, gestionarea conflictelor şi procesul complex al comunicarii etc.; activitaţile consilierului se adreseaza elevilor, profesorilor şi parinţilor, precum şi legaturilor necesare dintre aceşti actori ai educaţiei, pentru obţinerea eficienţei procesului şi eficacitaţii procesului didactic-atât la nivel individual, cât şi la nivelul instituţiei şcolare;

● logopedul se ocupa de depistarea, examinarea complexa şi intervenţia personalizata în cazul dificultaţilor şi tulburarilor de limbaj;

● profesorul de sprijin, profesorul itinerant sau alte cadre didactice care intervin în rezolvarea problemelor de învaţare în structuri diferite de integrare a copiilor cu cerinţe speciale sau în sprijinirea şcolii obişnuite pentru realizarea sarcinilor şcolii incluzive(pentru toţi copiii);când este vorba de a se inteveni direct în activitatea didactica, se pune problema tipului de intervenant care poate sprijini procesul didactic şi protagoniştii acestuia-în literatura de specialitate, lucrurile nu sunt pe deplin clarificate(cum nu este clarificata nici problema dificultaţilor de învaţare)- se vorbeşte de roluri noi pe care le pot juca cadrele didactice, pentru a deveni: profesor resursa, tutore, profesor consultant, profesor itinerant sau profesor de sprijin(între toate aceste tipuri noi de profesori, exista o legatura determinata de nevoia unei intervenţii-în clasa şi în afara acesteia-pentru a sprijini rezolvarea problemelor de învaţare; apariţia acestor tipuri de profesori este determinata de nevoia flexibilizarii şcolilor obişnuite pentru a primi şi integra copiii cu cerinţe educative speciale); ca teren de acţiune a profesorului de sprijin , în general este preferata varianta lucrului suplimentar cu elevii, în afara orelor de clasa-comunicarea dintre profesori şi consultant/profesor de sprijin se face în afara clasei, pentru proiectarea activitaţilor şi pentru completarea lor, dar şi prin lucrul în parteneriat, la anumite activitaţi; în toate lucrarile se specifica faptul ca munca profesorului consultant este dedicata şi necesita capacitaţi şi competenţe speciale:experienţa la catedra şi în rezolvarea problemelor speciale de învaţare, reputaţie de profesor cu experienţa în rezolvarea problemelor de învaţare, cunoaşterea cu precizie a curriculum-ului şcolar-pentru a purta discuţii referitoare la acesta, abilitatea în a depista cauzele oricarei dificultaţi de învaţare, calitaţi în stabilirea cu uşurinţa şi eficienţa a relaţiilor cu copiii, cu cadrele didactice şi cu parinţii;legaturile profesorului consultant se realizeaza cu elevul, cu profesorii, parinţii şi cu factorii de conducere ai şcolii respective;

● educatoarele/învaţatorii/profesorii se implica în abordarea dificultaţilor de învaţare prin activitaţi, ca: individualizarea învaţarii(în funcţie de particulatitaţile de vârsta şi individuale), folosirea strategiilor de predare-învaţare flexibile şi deschise, amenajarea corespunzatoare a mediului educaţional(ambientului), valorizarea relaţiilor sociale de la nivelul clasei şi al şcolii-în favoarea procesului de învaţare şi promovarea învaţarii prin cooperare şi a parteneriatului educaţional(cadru didactic-elev, cadru didactic-profesor de sprijin, cadru didactic-consilier şcolar, cadru didactic-parinţi, elev-elev/tutoratul, elev-parinte etc); cadrul didactic trebuie sa identifice şi sa cunoasca bine dificultaţile de învaţare a fiecarui elev, modul lor de manifestare şi domeniul în care apar,sa se asigure ca elevii aflaţi în situaţie dificila au achiziţionate aptitudinile prealabile, sa adapteze materialul didactic folosit la fiecare tema, sa procure material de sprijin-atunci când este nevoie, sa-şi rezerve timp necesar în fiecare ora- pentru a evalua eficacitatea activitaţilor de învaţare şi predare şi, nu în ultimul rând, realizarea unui mediu de învaţare stimulativ şi adecvat pentru toţi copiii(atât în clasa, cât şi în afara clasei);sa apeleze la sprijinul persoanelor specializate, imediat când constata ca nu poate remedia ramânerile în urma la învaţatura-doar cu ajutorul parinţilor;

● parinţii observa anumite comportamente ale copiilor lor, de la vârste mici şi merg cu copiii la un specialist, colaborând cu toţi cei implicaţi în intervenţie, în scopul recuperarii, compensarii sau corectarii dificultaţilor de învaţare.
Conform diferitelor modele de intervenţie în dificultăţile de învăţare există programe individualizate care se aplică direct asupra elevilor de profesorul consilier şi programe care sunt implementate de cadrul didactic, cu sprijinul consilierului.

Intervenţia face parte dintr-un plan anume alcatuit pentru a raspunde problemelor specifice ivite la un moment dat în dezvoltarea copilului. Acest plan este un instrument de organizare şi prescripţie, o schiţa a activitaţilor de desfaşurat în favoarea rezolvarii problemelor de învaţare a copilului. El împleteşte elementele de psihologie şi sociologie (identifica problemele în planul dezvoltarii psihologice-individuale şi sociale) cu normele şi principiile pedagogice, urmarind eficienţa acţiunilor îndreptate în remediere, compensare sau corectare.Ca instrument al proiectarii unor acţiuni, planul identifica problemele, cauta cauzele, orienteaza acţiunea, da instrumentele specifice intervenţiei, propune instrumente de evaluare-în literatura de specialitate se folosesc termeni, ca:terapie, instrucţie de remediere, corectarea dificultaţilor de învaţare şi intervenţie specifica. Cel mai complex termen este cel de intervenţie, deoarece presupune oricare masura, fie ea instrucţionala, pur psihologica, educativa sau chiar medicala. În acelaşi timp, acest termen reda cel mai clar obiectivul acţiunii în a interveni-adica a patrunde în mecanismele psihologice ale învaţarii şi dezvoltarii prin metode adecvate.
Planul de intervenţie este un text/grila bine completat, de care se servesc toţi cei care decid sa-şi orienteze intervenţiile asupra copilului.Înainte de toate, el se constituie într-un demers, pentru a cunoaşte copilul/elevul şi a aviza masurile educative care i se potrivesc. Acest demers necesita participarea atât a specialistului, cât şi a parinţilor.

Planul de intervenţie personalizata corespunde în fapt nevoii de abordare cât mai individualizata a problemelor de învaţare şi identifica teza , potrivit careia, fiecare copil fiind diferit, fiecare problema trebuie cunoscuta şi tratata individualizat.

Tipuri de planuri:

- planuri de servicii(copiii primesc servicii ale unor structuri din mediul şcolar, de sanatate şi servicii sociale-aceste planuri se descompun în planuri de intervenţie în fiecare domeniu unde persoana are nevoie de servicii legate de deficienţa sa; planurile sunt eleborate de Comisii Interdisciplinare de evaluare şi Orientare în colaborare cu şcoala şi cu familia);
- planuri de intervenţii(trebuie sa fie individualizate-se înscriu într-un demers global, în care se face la început: evaluarea forţelor, identificarea dificultaţilor, cunoaşterea resurselor, un diagnostic prescriptiv şi etapele preconizate pentru intervenţie).

Planurile de intervenţie în serviciile educative trebuie sa indice pentru copil/elev, în funcţie de obiectivele fixate:

- nivelul de integrare dorit/urmarit;

- adaptarile necesare la ritmul învaţarii;

- respectarea principiilor pedagogice;

- seviciile complementare şi personalul solicitat;

- echipamentele specializate necesare;

- resursele financiare necesare pentru mijloace, transport etc.

Planul de intervenţie educaţionala în rezolvarea dificultaţilor de învaţare este un plan de intervenţie personalizata, cu urmatoarele componente(Ecaterina Adina Vraşmaş, 2004, pag. 176-177):

- informaţii iniţiale despre copil şi problemele care constituie cerinţele educative speciale la acel moment(acestea sunt culese prin: teste psihologice, probe şcolare, observaţii, discuţii, anchete sociale, studiul produselor activitaţii, analiza rezultatelor şcolare etc.);

- evaluarea problemelor(sub forma enumerarii lor sau formularii unui diagnostic prescriptiv);

- anticiparea unor rezultate(prin prognosticul iniţial şi prin descrierea momentelor cheie ale intervenţiei);

- consemnarea unei/unor examinari iniţiale, a unor examinari periodice şi a unei examinari finale;

- descrierea metodelor de intervenţie şi a mijloacelor folosite;

- paşii intervenţiei(etepele sau treptele intervenţiei)adoptaţi tipului de probleme întâlnite şi individualizaţi;

- înregistrarea progreselor;

- consemnarea rezultatelor intervenţiei şi observari periodice;

- formele de sprijin alese prin parteneriatul cu specialişti,familia, şcoala etc.;

- acceptul parinţilor şi o forma de responsabilizare comuna a acestora cu profesionaliştii implicaţi.
Planul de intervenţie educativa are mai multe funcţii:

a) planificare educativa(planul ajuta la fixarea obiectivelor şi prevederii intervenţiilor şi resurselor necesare;el permite stabilirea unui calendar al realizarii obiectivelor şi la ordonarea prioritaţilor-planul stabileşte etapele necesare, fragmentând paşii de intervenţie)
=exemplu: Modelul „Six S” –în limba româna”6C”(apud Ecaterina Adina Vraşmaş, 2004, pag.178) -se refera la:
● cine-elevul care face învaţarile;
● ce-învaţarile necesare;
● cine înca-intervenantul (care este: logopedul/consilierul care se ocupa de dificultaţile de învaţare/un profesor de sprijin);
● cum-prin ce mijloace şi cu ce resurse;
● care loc-mediul educativ necesar;
● când-calendarul şi etapele necesare;

b) comunicarea(se realizeaza ca obiectiv şi ca mijloc: copilul trebuie sa-şi exprime percepţiile supra situaţiei şi elementele pe care el ar dori sa le modifice; cei care alcatuiesc planul comunica asupra nevoilor copilului şi modurilor optime de a le satisface);
c) participarea, concentrarea şi coordonarea(se favorizeaza împarţirea responsabilitaţilor şi determinarea rolurilor fiecarui participant);
d) retroacţiunea(urmarirea progreselor elevului şi revizuirea planului: schimbari, reorientari).

Cel mai bun plan de intervenţie este cel care se potrivişte copilului/ cerinţelor/ nevoilor sale.
_{sursa imaginii : freeschoolclipart.com}

---

Tag-uri: plan, interventie, integrare, scoala, copii cu ces, deficiente, nevoi speciale, incluziune

---

Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 19 December '07

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---