Regimul alimentar în perioada pregătitoare - în funcţie de caracterul efortului şi intensitatea acestuia se stabileşte sau se modifică regimul alimentar:

- la începutul perioadei, când se urmăreşte dezvoltarea musculaturii şi a rezistenţei generale, mai ales la începători, se cere o cantitate sporită de protide (la mesele ce preced efortul, pentru că muşchii absorb cel mai bine substanţele azotate în timpul efortului);

- când se urmăreşte dezvoltarea rezistenţei generale, sunt necesare cantităţi sporite de vitamine (B.,, B2, B12, C) precum şi de glucide (fructe, sucuri, legume) pentru reglarea şi menţinerea echilibrului acido - bazic (pH); la rezistenţa în regim de viteză, să se consume gelatină (piftie, aspic, jeleuri de fructe vitaminizate);

- către sfârşitul perioadei pregătitoare, când predomină exerciţiile pentru dezvoltarea vitezei se recomandă creşterea cantităţii de protide fosforate de origine animală (lapte, brânzeturi, icre, cartilaje, piftie, aspic, carne) pentru că acestea conţin doi aminoacizi importanţi, glicocolul care în combinaţie cu acidul fosforic dă fosfocreatina, sursa principală de energie a muşchilor şi metionina din care rezultă colina, cea care împiedică înfiltrarea grasă a ficatului şi din care se formează acetilcolina care ajută transmiterea excitaţiei de la nervi la muşchi;

- protidele stimulează şi creşterea forţei, nu numai a vitezei, prin urmare se recomandă a fi consumate la mesele care preced efortul, deci şi la micul dejun.

Regimul alimentar în perioada competiţională - în timpul concursului, alimentaţia trebuie să fie bogată în glucide, protide — lactate — săruri minerale şi vitamine (B-, şi C), care ajută organismul în efort chiar dacă sunt consumate în aceeaşi zi, în general alimente cu valoare calorică mare şi uşor asimilabile (cantităţi bogate în glucide dar şi cantităţi sporite de B-,, astfel pot fi bine asimilate).

O atenţie deosebită trebuie acordată raţiei alimentare din preziua concursului. în jocurile sportive, precum şi în probele cane solicită viteza şi rezistenţa în egală măsură se recomandă un regim echilibrat din care să nu lipsească glucidele, protidele fosforate (lapte, brânzeturi, ouă), vitamine (B-, şi C), din legume, fructe, siropuri şi sucuri naturale. în zilele de qpncurs trebuie evitate complet alimentele greu digerabile: vânatul, carnea grasă, slănina, mazărea uscată, fasolea, varza, pâinea neagră.

Se vor evita băuturile alcoolice, cele acide, gazoase, sucurile şi siropurile cu substanţe chimice. în sporturile cu efort de lungă durată (schi fond, marş, maraton, cursele cicliste), se obişnuieşte alimentarea sportivilor pe traseu cu alimente lichide sau semilichide, concentrate, sărate, vitaminizante, cu gust acrişor pentru potolirea setei. în pauzele din concurs, alimentaţia să încerce să refacă rezervele cheltuite, să înlăture oboseala şi să readucă organismului, apa, zahărul şi sărurile minerale (K şi Na). în funcţie de sporturi, se pot administra: ceai bine îndulcit şi cu lămâie; apă minerală alcalină vitaminizată; suc natural de fructe îndulcit cu glucoza şi puţin sărat.

La stabilirea regimului alimentar, se impun următoarele reguli:

a) înainte de competiţie, sportivii nu trebuie să mănânce mai mult decât normal pentru că efortul fizic se efectuează pe baza alimentelor ingerate înainte, pe baza rezervelor acumulate;

b) programul meselor să respecte pe cel al efortului (2-3 ore înainte de efort);

c) adaptarea la un regim alimentar modificat să se facă treptat (schimbare de fus orar);

d) coeficientul de asimilare diferă după natura alimentului, dar şi după fiecare sportiv, prin urmare se impune uneori individualizarea alimentaţiei).

În privinţa raţiei alimentare la sportivi este bine să delimităm următoarele şi să facem distincţie între:

1. raţia de susţinere a efortului;

2. raţia competiţională;

3. raţia de aşteptare;

4. raţia de refacere.


Raţia de susţinere (întreţinere) se încadrează în parametrii descrişi mai sus. Cei mai numeroşi cercetători contestă posibilitatea ca raţia alimentară să contribuie la îmbunătăţirea randamentului sportiv, dar în practica sportivă s-au generalizat două tipuri de asemenea raţii.

Prima, descrisă de autorii scandinavi, îşi propune să mărească rezervele musculare şi hepatice de glicogen având o rezervă energetică pentru efortul de rezistenţă. în săptămâna premergătoare competiţiei de vârf, şi anume în zilele 7, 6, 5, 4 se administrează în raţie numai 50% glucide (foamea de glucide) şi se continuă antrenamentul cu intensitate şi volume mari, iar în zilele 3, 2, 1 înainte de concurs se menţine intensitatea mare în efort (90% - 100%), se scade la mediu volumul şi în raţia de susţinere glucidele ajung până la 70% (suprasaturare de glucide), glicogenul crescând astfel de 2,3 — 2,6 ori faţă de începutul perioadei.

Raţia competiţională, hiperproteică se aplică în sporturile de forţă (haltere, lupte, aruncări, judo categoriile mari) şi porneşte de la premisa suplimentării raţiei proteice pe Kg/corp în 24 de ore până la 4 grame proteine (18 - 22% din raţia pe o zi). Se folosesc concentrate proteice 90% energofort, Refit în doză de 1 g proteine/kg/24 ore ca supliment proteic. Pe timpul suplimentării trebuie să se administreze vitaminele BB, B12, E, săruri de acid aspartic la un efort zilnic de 4-6 ore cu profil de forţă.

Raţia competiţională nu poate constitui sursă de energie pentru concurs, rolul ei fiind preponderent psihic. Alimentele trebuie să părăsească rapid stomacul (2-3 ore cel mult) să fie gustoase, hrănitoare, cu aspect şi prezentare plăcute.

Raţia de aşteptare, propusă de francezul A. Creff ar consta în ingurgitarea unor sucuri de fructe îndulcite nu exagerat din oră în oră câte 100 grame [mililitri] până la concurs.

sursa imaginii - freeschoolclipart.com

---

Tag-uri: concurs, alimentatie, efort

---

Categorie: Sport  - ( Sport - Archiva)

Data Adaugarii: 03 March '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---