FamousWhy
ROM
Biografii, Celebritati, Vedete Vacante de vis, Destinatii, Regiuni Articole, Referate, Comentarii Download programe software FamousWhy Lucruri faimoase Forum Submit Content
|


Referate


Statistics:
Visits: 578
Votes: 0
Fame Riser
          
Fame Rank
N/A
Fame Riser
create pool

Articole


Intreaba despre Nuvela Psihologica realista - Moara cu Noroc De Ioan Slavici

Tag-uri Populare


literatura   poezie   roman   poet   scriitor   proza   nuvela   poem   comedie   comentariu   opera literara   drama   basm   teatru   romantism   roman realist   curent literar   gramatica   personaje   istorie   comunicare   prozator   filozofie   caracterizare   opera   balada   genul epic   genul epic in proza   procedeu stilistic   roman subiectiv   naratiune   autor   dramaturg   pastel   povestire   genul dramatic  

All Tags

Famous Forum

 

Nuvela Psihologica realista - Moara cu Noroc De Ioan Slavici

 Q:   Intreaba despre Nuvela Psihologica realista - Moara cu Noroc De Ioan Slavici       
Nuvela Psihologica realista - Moara cu Noroc De Ioan Slavici Provenind din cuvântul francez nouvelle, latin nuvela, care înseamnă noutate, este o specie a genului epic în proză, cu un singur fir narativ, dar care poate dezvolta ramificaţii, conflict unic, concentrat, sunt prezentate cu un grad mare de verosimilitate fapte verosimile, iar intriga este riguros construită. Accentul nu cade asupra întâmplărilor, ci pe caracterizarea amănunţită, complexă a personajului. Dimensiunile sunt variabile, este mai amplă ca povestirea şi mai redusă ca romanul. Tendinţa de obiectivare se face prin detaşarea autorului de subiect şi de personaje.

Slavici prezintă satul transilvănean de la jumătatea secolului al XIX-lea, vechea vatră a pământului românesc. Este o proză de obiectivare, definitorie este determinarea caracterelor şi fapt elor de către mediul social şi naţional. Scriitorul este preocupat de psihologia şi etnografia satului. Pe linia lui Gogol, Balzac, Dostoievski, Tolstoi, Slavici prezintă realităţi sociale bine determinate. Acesta este un moment fundamental în istoria noastră literară prin realismul viguros de factură populară, bazat pe observaţie psihologică şi studiul social atent.

Moara cu noroc apare în volumul Nuvele din popor în 1881 şi este alcătuită pe schema antibasmului. Tema este a avariţiei ca şi în nuvela Comoara. Acţiunea în Moara cu noroc este plasată în spaţiul delimitat de munţii Zarandului şi Câmpia Bănăţeană, atmosfera fiind specifică zonei şi timpului istoric. E chiar vremea în care autorul a trăit: sfârşitul secolului al XIX-lea începutul celui de-al XX-lea, când relaţiile capitaliste încep să apară la sate. Scriitorul prezintă stări conflictuale puternice, personajele ilustrând un principiu etic, opera având caracter moralizator. Nuvela înfăţişează consecinţele morale ale setei de înavuţire, ale patimii banului, care dezumanizează.

Titlul denumeşte locul unde se petrece acţiunea: o răscruce de drumuri închise, finalul tragic inversând sensul. Răscrucea de drumuri e locul supus vitregiilor sorţii. Hanul sugerează în securitate, ameninţare o returnare de sens la hanul lui Sadoveanu cetate ocrotitoare. Se remarcă şi o antiteză: moara face parte din peisajul obişnuit al satului, arătând statornicia, conservatorismul obiceiurilor, al tradiţiilor. Norocul este o trăsătură a efemerului uman. Norocul avertizează asupra funcţiei pe care hazardul îl are în viaţa eroilor. Moara poate sugera şi o viziune anume despre viaţă, percepută ca o mişcare perpetuă cu suişuri şi coborâşuri. Se sugerează şi faptul că binele şi răul se află de la început în fiinţa eroului, şi predispoziţiile ies la iveală. El aparţine lumii satului şi este un intrus în lumea capitalului. „Evoluţia lui de la duplicitate la trădare se explică prin imposibilitatea de a se adapta mediului, se aşază între ordinea juridică a statului şi legislaţia nescrisă a hoţilor - Călinescu."

Drumul lui Ghiţă de la omul liniştit şi bun, tată de familie, cizmar în satul său la un cârciumar hapsân, terorizat de ochiul dracului (banul) e zugrăvit magistral. Convingerea autorului este că goana după bani zdruncină liniştea şi viaţa omului, ducând la pieire.

Drama personajului principal este de ordin interior, în care se confruntă două componente sufleteşti: sentimentul primar al omeniei şi setea de îmbogăţire. El uită aspectele esenţiale ale moralităţii poporului - căminul liniştit şi cumpătarea.
Ghiţă hotărăşte să-şi schimbe viaţa şi ia în arendă hanul pentru a strânge bani sâ-şi facă un atelier la oraş. Mulţumirea nu durează decât până la sosirea Sămădăului, stăpânul de temut al acelor locuri. Pătrunderea unui personaj demonic în viaţa lui se dovedeşte fatală.

Incipitul este constituit de cuvintele bătrânei soacre că omul trebuie să fie mulţumit cu sărăcia sa, că nu banii, ci tihna colibei tale te face fericit. Cuvintele bătrânei avertizează necazurile ce se vor declanşa. Simbolic, ea nu are nume, fiind un alter ego al autorului, purtătoarea codului moral sănătos, al poporului.

Gândurile grele ce-l cuprind pe Ghiţă sunt dovadă a cinstei personajului. Ana, nevasta lui, îi spune că Lică este un om rău şi primejdios, lucru ce se vedea în ochii şi râsul său. Ea e frumoasă, înţeleaptă, subţirică, mlădioasă, prea tânără, prea aşezată, prea blândă din fire. Sămădăul e om cu stare la 36 de ani; înalt, uscăţiv, mustaţă lungă, ochii mici şi verzi, sprâncene dese şi rânjet inteligent, vesel, pătimaş, neîndurat, este fără suflet, fără lege, fără credinţă. Ghiţă îi spune: „Nu eşti om Lică, ci diavol." Lică îi condiţionează rămânerea la moara cu noroc de participarea la afacerile lui necurate. Ghiţă se gândeşte la câştigul pe care îl poate avea întovărăşindu-se cu Lică şi, fire slabă, dă mereu vina pe destin: „Ce să fac dacă Dumnezeu nu mi-a dat gândul cel bun la momentul potrivit?" El crede că sărăcia e lipsită de demnitate, că îmbogăţindu-se va fi respectat.

Ezitările lui Ghiţă sfârşesc prin a se implica în tâlhării. El s-a înstrăinat de familie şi, dintr-un soţ tandru şi bun, tată celor doi copii se izolează în necinste. Tentaţia nesăbuită alternează cu momente de conştiinţă când ar vrea să fugă de Sămădăul. Hotărârea de a se desprinde slăbeşte, devenind avid de bani şi speriat de puterea porcarului Lică.

Demonicul din Lică trezeşte demoni latenţi din cei doi soţi pe care îi manipulează. Jignită că soţul ei îi ascunde afacerile şi frământările, Ana simte o atracţie misterioasă faţă de Lică: „Tu eşti bărbat, Ghiţă-i o muiere în haine bărbăteşti!" Ghiţă oscilează permanent între bine şi rău, dorind să-l dea pe Lică pe mâna jandarmului Pintea, dar nu se îndură să renunţe la mirajul câştigului, amânând mereu adunarea dovezilor.

Crâşmarul reuşeşte să se împotrivească revelatov fiind dialogul cu Lică, atunci când îi ia bani cu împrumut. Analiza psihologică a devenirii personajului se realizează prin dialog, ştie indirect liber, monolog interior. „El îi dădu-se lui Pintea cele 14 bucăţi de hârtie, dar nu-i spusese un lucru: că jumătate din bani sunt ai săi... „Adecă ce folos ar fi dacă ar afla-o şi asta." Se ştie caracteristic, Slavici notează: „Omul foarte leneş se împacă cu păcatele sale" Ghiţă îşi spune: „Nici cocoşatul nu e însuşi vinovat că are o cocoaşă în spinare: nimeni mai mult decât dânsul n-ar dori să nu aibă". Ghiţă vede ca Lică e hoţ, tâlhar, ucigaş, dar se *dovedeşte slab când, la proces, după ce a fost călcat arendaşul, nu depune mărturie împotriva lui, ci sunt condamnaţi la ocnă Buză-Ruptă şi Săilă. Tânăra care e găsită asasinată în pădure plătise Anei la Han cu o bancnotă înţepată la mijloc, ca şi cum ar fi fost trasă pe sfoară, ca şi cele cu care Lucă îşi plăteşte datoria. Ghiţă devine astfel complicele Sămădăului la crimă.

în scurt timp, putea să se facă om cu stare. Răul învinge, iar deznodământul e al antibasmului şi moara se dovedeşte a fi fără noroc. De Paşti, când Ana nu mai pleacă la rude cum a fost plănuit, Ghiţă se hotărăşte să-l anunţe pe Pintea, lăsându-şi nevasta drept momeală.

In sufletul ei, Ana simte o pasiune răscolitoare pentru Lică şi hotărârea i-a fost amânată mereu de convenienţe sociale. Când Ghiţă şi-a lăsat nevasta pe care o iubea cu Lică, sperase că ea se va împotrivi, ceea ce el nu reuşise. Văzând că acest lucru nu s-a întâmplat, face un ultim gest decisiv, singurul care crede că-i mai poate aduce salvarea. Echilibrul sufletesc s-a năruit şi, după ce îşi aruncase soţia în braţele Sămădăului, o înjunghie în pofida, implorărilor ei. Răuţ, omul lui Lică, îl împuşcă şi focul pus de tâlhari face totul cenuşă.

Romantic, flăcările mistuie scena tragediei, şi furtuna bubuie. Pentru a nu fi prins de Pintea, care se făcuse jandarm tocmai (pentru a-l pedepsi că îi luase femeia), Lică se sinucide, sfărâmându-şi capul de trunchiul unui stejar şi trupul e prăvălit în apă de Pintea.

Finalul arată limpede justeţea înţeleptelor cuvinte ale bătrânei. Adusă simetric în final, ea crede că a fost o întâmplare ceea ce s-a petrecut cu al ei. Cuvintele bătrânei, care spune că aşa le-a fost scris Anei şi lui Ghiţă, dau sentinţa destinului în această tragedie existenţială: „Simţeam eu că nu are să iasă bine,-daVăşă le-a fost dat." împreună cu copiii nevinovaţi, ea părăseşte acel spaţiu malefic. Repetarea substantivului cenuşă şi imaginea celor cinci cruci care se proiectează simbolic peste întreg cadrul dau accente tragice.


Tag-uri: genul epic in proza



Categorie: Comentarii  - ( Comentarii - Archiva)

Data Adaugarii: 23 November '11


Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :