FamousWhy
ROM
Biografii, Celebritati, Vedete Vacante de vis, Destinatii, Regiuni Articole, Referate, Comentarii Download programe software FamousWhy Lucruri faimoase Forum Submit Content
|


Referate


Statistics:
Visits: 1,945
Votes: 0
Fame Riser
          
Fame Rank
N/A
Fame Riser
create pool

Articole


Intreaba despre Nuvela Istorica - Alexandru Lapusneanul de Costache Negruzzi

Tag-uri Populare


literatura   poezie   roman   poet   scriitor   proza   nuvela   poem   comedie   comentariu   opera literara   drama   basm   teatru   romantism   roman realist   curent literar   gramatica   personaje   istorie   comunicare   prozator   filozofie   caracterizare   opera   balada   genul epic   genul epic in proza   procedeu stilistic   roman subiectiv   naratiune   autor   dramaturg   pastel   povestire   genul dramatic  

All Tags

Famous Forum

 

Nuvela Istorica - Alexandru Lapusneanul de Costache Negruzzi

 Q:   Intreaba despre Nuvela Istorica - Alexandru Lapusneanul de Costache Negruzzi       
Nuvela Istorica - Alexandru Lapusneanul de Costache Negruzzi Încadrarea într-un(o) curent/ perioadă/ epocă literar(ă)

Nuvela Alexandru Lăpuşneanul a apărut în primul număr al revistei Dacia literară (1840), ilustrând una dintre temele pe care Kogălniceanu le expune în „Introducţie", teme pe care le recomanda tinerilor scriitori în scopul realizării unei literaturi originale şi naţionale. Revista va marca perioada paşoptistă, primul moment important din tânăra istorie a literaturii române. Creaţiile paşoptismului îmbină preromantismul, romantismul şi clasicismul.

Titlu. Temă. Elemente de structură şi compoziţie.

Alexandru Lăpuşneanul este printre primele nuvele istorice şi rămâne până astăzi cea mai bună nuvelă din această categorie. Tema o reprezintă, aşadar, un moment din istoria Moldo vei, respectiv revenirea în ţară pentru a doua domnie a lui Alexandru Lăpuşneanu. Titlul trimite la numele personajului principal.
Fiind o nuvelă istorică, porneşte de la un fapt real din istoria Moldovei, însă datorită caracterului ficţional al operei, autorul îşi permite anumite libertăţi artistice, modificând unele evenimente. Sursa de inspiraţie o reprezintă Letopiseţul Ţării Moldovei, început de Grigore Ureche (de la care află amănunte despre domnia lui Lăpuşneanu), continuat de Miron Costin şi Ion Neculce (din Letopiseţul lui Costin împrumută replicile domnitorului „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu (...) şi dacă voi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre viu şi voi merge ori cu voia, ori fără voia voastră"; "De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu...").

Realitatea istorică îl exclude pe Motoc din suita domnitorului, pentru că acesta se afla în Polonia în timpul celei de-a doua domnii a lui Lăpuşneanu (unde a fost decapitat), iar scena uciderii sale din nuvelă îi este sugerată lui Negruzzi de moartea unui boier din vremea lui Alexandru Iliaş. Mistificarea istoriei nu contrazice adevărul, ci ţine mai degrabă de dimensiunea estetică a nuvelei.

Opera este riguros structurată în patru părţi, corespunzătoare celor patru momente ale subiectului, fiecare parte fiind precedată de un motto care sintetizează conţinutul părţii respective.

Prima parte înfăţişează întoarcerea în Moldova a domnitorului sprijinit de Constantinopol. El este întâmpinat la intrarea în ţară de un grup de boieri care îl avertizează că nu este binevenit, însă Lăpuşneanu nu ţine cont de sfat şi-şi continuă drumul, acceptându-l cu viclenie pe făţarnicul vornic Motoc drept mâna lui dreaptă (deşi acesta îl trădase în prima domnie). În a doua parte îl găsim pe Lăpuşneanu domn (Ştefan Tomşa, fostul conducător, fugise din ţară fără a i se împotrivi), dar un domn care îşi dezvăluie latura tiranică, ucigând boierii ce îi stau împotrivă. El se căsătoreşte cu domniţa Ruxanda (fiica iubitului domnitor Petru Rareş), pentru a simula legitimitatea şi „ca să tragă inimile norodului". Când aceasta îi cere să înceteze cu omorurile, fiind înspăimântată de avertizarea unei soţii „Ai să dai samă, doamnă", Lăpuşneanu, ipocrit, îi promite: „de poimâine nu vei mai vedea" sânge vărsat, plănuind chiar a doua zi măcelul şi „leacul de frică" pentru domniţă. Partea a treia - corespunzătoare punctului culminant - surprinde cel mai bine demonismul şi ipocrizia lui Lăpuşneanu, care mimează împăcarea cu boierii, invitându-i la ospăţul unde îşi vor găsi sfârşitul. Pe Motoc îl dă pe mâna mulţimii revoltate, iar din cele 47 de capete ale boierilor ucişi alcătuieşte o piramidă sinistră pe "are o oferă drept „leac de frică" gingaşei domniţe.

A patra parte îl rezintă pe domnitor în cetatea Hotinului unde se mutase pentru a păzi ntoarcerea în ţară a boierilor Strici şi Spancioc, singurii scăpaţi de măcel. ici el se îmbolnăveşte de „lingoare" şi în delirul său are vedenia zecilor e boieri ucişi. Simţindu-şi sfârşitul aproape, îşi cere iertare şi făgăduieşte să se călugărească dacă se va însănătoşi. Crezându-l pe patul de moarte, mitropolitul Teofan şi episcopii îl călugăresc, punându-i numele de Paisie şi-l declară pe fiul sau, Bogdan, domn. Însă Lăpuşneanu îşi revine şi latura demonică izbucneşte din nou: „De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu". întorşi în ţară, Spancioc şi Stroici o sfătuiesc pe doamna Ruxanda să-l otrăvească pentru a-şi proteja fiul. Sprijinită indirect şi de mitropolitul Teofan, aceasta îi va da otrava soţului, căindu-se amarnic pentru fapta sa (în definitiv, ea este o unealtă în mâinile fie ale domnitorului, fie ale boierilor sau ale lui Teofan). Pentru că efectul otrăvii întârzie, Spancioc şi Stroici îi vor strecura forţat şi ultimele picături, iar Lăpuşneanu va sfârşi în acelaşi mod violent în care a trăit („nenorocitul domn se zvârcolea în spasmele agoniei").

Trăsături specifice

Nuvela îmbină elemente romantice, clasice şi realiste. Dintre elementele romantice putem enumera: inspiraţia din istoria naţională, alegerea unui personaj complex, foarte puternic, pus în situaţii excepţionale, prezentarea în antiteză a lui Lăpuşneanu şi a doamnei Ruxanda, crearea atmosferei de epocă.
Structura riguroasă şi echilibrată, subiectul concis şi intenţia etico-moralistă sunt elemente care ţin de caracterul clasic al operei, iar de realism vorbim în contextul obiectivitătii naratorului şi al descrierilor amănunţite (ale decorurilor, ale vestimentaţiei).

Nararea evenimentelor se face la persoana a III-a, de către un narator obiectiv (în cea mai mare parte a nuvelei) şi omniscient (pare că ştie gândurile ascunse ale lui Lăpuşneanu - „vorbea singur şi se cunoştea că meditează vreo nouă moarte, vreo nouă dramă"). Există, totuşi, câteva excepţii de la obiectivitate, când aflăm opinia naratorului: discursul din biserică este catalogat drept „deşănţată cuvântare", domnul este numit „tiran", iar când asistă, alături de Lăpuşneanu şi de Motoc, la măcel, naratorul nu-şi poate reţine o exclamaţie - „era groază a privi această scenă sângeroasă".

Caracterizarea personajelor

În centrul nuvelei stă figura romantică a despotului feudal. Portretul este exclusiv moral şi în prezentarea personajului se remarcă o încercare de analiză psihologică. Gestica şi replicile (aproape dramatizate) sunt esenţiale pentru surprinderea trăsăturilor dominante. Este făţarnic, abia reţinându-şi mânia când se întâlneşte cu boierii veniţi să-l întâmpine la graniţa Moldovei („zise acesta silindu-se a zâmbi"), dar firea impulsivă îi este trădată de scânteierea ochilor ca un fulger şi de vorbele hotărâte: „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu". Asprimea caracterului - „nu ştiu cine mă opreşte să nu-ţi sfârm măselele din gură cu buzduganul acesta" (îi spune lui Spancioc) - este completată de aspectul demonic al râsului său: „muşchii i se suceau în râsul acesta şi ochii lui hojma clipeau".
Personaj romantic, Lăpuşneanu este o figură complexă care depăşeşte simpla încadrare în categoria tiranului. Gesturile sale extreme îşi găsesc oarecum motivaţie politică şi istorică: era necesară îngrădirea puterii boiereşti pentru a spori autoritatea domnească şi, în plus, Lăpuşneanu îşi pierduse încrederea în boierii care îl trădaseră în prima domnie.

Comportamentul său machiavelic maschează adevăratele intenţii. Cinic, îi promite lui Motoc iertare şi faptul că nu va pieri de sabia sa, boierilor în biserică le cere iertare, iar doamnei Ruxanda îi făgăduieşte ca de „poimâine" să înceteze cu omorurile. Abil, el îşi stăpâneşte cruzimea în faţa soţiei: „Muiere nesocotită! strigă Lăpuşneanul, sărind drept în picioare, şi mâna lui, prin deprindere, se răzăma pe junghiul din cingătoarea sa, dar îndată stăpânindu-se, se plecă". Violenţa şi demonismul sunt cel mai bine reflectate de scena uciderii celor 47 de boieri, când, retras lângă fereastră şi avându-l alături pe Motoc, domnul se desfată cu imaginea sângeroasă, râzând, în vreme ce până şi făţarnicul Motoc „simţea părul zburlindu-i-se pe cap şi dinţii săi clănţănind".

În delirul frigurilor îşi vede victimele asemenea lui Richard al III-lea din tragedia shakespeareană şi imploră iertarea, dezminţindu-şi ulterior, când îşi revine, promisiunea căinţei.

Arta portretului este evidentă şi în zugrăvirea celorlalte personaje. Doamna Ruxanda este o fire slabă, manevrabilă, dar o femeie gingaşă, „tristă şi tânguitoare, ca o floare espusă arşiţii soarelui". Ea acţionează sub presiunea psihică determinată de frica faţă de soţul ei, de spaima religioasă pentru păcatele acestuia şi de teama celor pe care îi asupreşte domnitorul.
Mitropolitul Teofan este caracterizat printr-o singură replică, prin care, abil şi ipocrit, se îndepărtează de responsabilitatea otrăvirii lui Lăpuşneanul: „Crud şi cumplit este omul acesta, fiica mea (...) Dumnezeu să-l ierte şi să te ierte şi pre tine."

Pentru prima dată în literatura română apare personajul colectiv reprezentat de mulţimea adunată la porţile cetăţii. Autorul urmăreşte psihologia masei care nu ştie exact ce revendicări are, stăruind în confuzie, până în momentul în care cineva rosteşte numele lui Motoc şi mulţimea se dezlănţuie.

Stil. Limbaj.

Culoarea de epocă este sugerată de limbajul încărcat de arhaisme, dar şi de o detaliată descriere a vestimentaţiei, a mâncării. Astfel, doamna Ruxanda este îmbrăcată „cu toată pompa cuvenită unei soţii, fiice şi surori de domn. Peste zobonul de stofă aurită, purta un benişel de felendreş albastru blănit cu samur, a căruia mânice atârnau dinapoi; era încinsă cu un colan de aur, ce se închia cu mari paftale de matostat, împregiurate cu petre scumpe (...)", şi la fel este Lăpuşneanu îmbrăcat în ziua măcelului „Purta coroana Paleologilor, şi peste dulama poloneză de catifea stacojie, avea cabaniţă turcească".

Câteva epitete care individualizează (Ruxanda este gingaşă, tristă) sunt completate de comparaţii („tânguitoare, ca o floare espusă arşiţii soarelui").
Dialogul este dinamizat de replicile scurte, de folosirea interjecţiilor, a exclamaţiilor şi a interogaţiilor. Timpul imperfect (dominant în nuvelă) are rolul de a surprinde acţiunea în desfăşurare.


Tag-uri: nuvela, istorie



Categorie: Comentarii  - ( Comentarii - Archiva)

Data Adaugarii: 18 November '11


Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :