La aproape douăzeci de kilometri de Roma, pe Cremera, un afluent al Tibrului, după un asediu pe care romanii il desfăşuraseră timp de 10 ani, dictatorul Marcus Furius Camillus văzu, în fine, oraÅŸul infrant. Era în anul 396 î.e.n. Primele semne de cedare apăruseră mai demult, cand unii dintre etruscii asediaÅ£i încercaseră sa strecoare prin rindurile legiunilor romane, fie pentru a se salva, fie pentru a solicita ajutor. Dar, indiferent de reusita sau eÅŸecul unor astfel de încercări, soarta oraÅŸului Veii, cum se numea bogatul stat-cetate etrsuc era pecetluită. Deoarece de caÅ£iva ani, de prin 400 î.e.n., invazia celÅ£ilor (galaÅ£i, In conÅŸtiinÅ£a istorică greacă, gali în cea romană) distrusese oraÅŸele etrusce de la nord de Apenini, din bazinul Radului. Unele cetăŠ£i-state etrusce au opus o darză rezistenţă bălÅ£ilor, cum a fost Felsina, cucerită abia în 350 î.e.n. Galii se fixară aici temeinic, fapt ce va determina un nou nume al regiunii: Galia Cisalpină.

Iar în Italia centrală, amficţionia etrusca din Etruria, din care făcea parte şi Veii, ea una dintre cele mai puternice cetăţi ale confederaţiei etruriene si duşmană de moarte a Romei, era slăbită şi chiar redusă de războaiele pe care le purtase fie cu Liga oraşelor latine, fie cu unul sau altul dintre oraşele-state ale ligii. Între acestea, cu vizibile aspiraţii la hegemonie, se detaşa Roma,oraşul-republică, care, chiar slăbit iniţial după alungarea,în 509 î.e.n., a ultimului său rege, etruscul Tarquinins (ceea ce, în fapt, a dus la îndepărtarea dominaţiei etruscilor asupra Romei, populaţie cu o civilizaţie şi cultură materială mult superioară romanilor din epocă), îşi caştigase, de-a lungul unui secol, atributele unei puternice republici aristocratice sclavagiste. Iniţial condusă de doi pretori, numiţi apoi consuli (Collatinus şi Brutus, cei ce conduseseră răscoala împotriva ultimului rege etrusc), republica şi-a modificat treptat structurile conducerii.

Pe plan extern, statul republican îşi descinde relaţiile extraitalice (primul tratat, de stabilire a sferelor de activitate comercială maritimă, cu Catargina,în 509 î.e.n.) şi începe să-şi consolideze poziţia în Peninsulă,mai lntai în Latium. Bucurandu-se, prin plasarea în marginea Latiumului, de neatenţia celorlalte oraşe-state din Latium,constituite într-o confederaţie, Roma a avut o autonomie „naturală" chiar şi ca membru al Confederaţiei latine.

Un război victorios (498 - 493 î.e.n., după istoriile romane antice, dar pe care istoriografia modernă îl consideră mai aproape de mijlocul secolului) cu Confederaţia sau Liga Latină, în care s-au distins Postumius Albuş (comandantul roman care a învins în 496 î.e.n. la lacul Regillus) şi Spurius Cassius (consulul roman care obţine „foedus Cassianum", tratatul cu latinii, prin care Roma primeşte comanda armatelor confederatiei aduce Republicii romane o poziţie dominantă în Latium. Evoluţia determinantă a avut loc, însă, pe plan intern. Instituţiile republicane, conei-varea şi dezvoltarea Irr cu fermitato - fenomen ce s-a întins pinâ prin secolul al III-lea î.e.n. - au permis o întărire treptată a statului, democraţia de acest tip dovedindu-şi în epocă superioritatea. Că în fruntea armatei romane (şi chiar a republicii) în războiul contra Veii se afla dictatorul Camiilus nu punea, nici măcur pentru o clipă, semnul îndoielii cu privire la soarta instituţiilor republicane.

---

Tag-uri: istorie, antichitate, personalitati

---

Categorie: Celebritati  - ( Celebritati - Archiva)

Data Adaugarii: 30 October '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---