Jean-Servais Stas, profesor de chimie la Şcoala Militară a fost cel care a luat în mană cercetarea acestui caz. Stas avea 37 de ani şi era profesor din anul 1840. Rezultatele analizelor pe care avea să le întreprindă aveau să facă celebru numele său în întreaga lume. Dar cine era Stas ? Flamand de origine, născut la Louvain, el a făcut studii de medicină şi chimie în oraşul natal. Atras de chimie, şi, pentru a putea face experienţele pe care le dorea el şi-a instalat un mic laborator în casa părinţilor. în 1835, Stas pleacă la Paris pentru a urmări lucrările lui Gay-Lussac, Arago, Dumas şi Orfila ; el a reuşit să trezească interesul lui Dumas, în al cărui laborator a lucrat aproape patru ani. în cursul acestor lucrări, Stas avu îndrăzneala să îndrep te greşeala marelui Berzelius, care făcuse o eroare privind greutatea atomului de carbon.

Mic, plăpand, nervos, sensibil, Stas îşi ruinase sănătatea la Paris. Durerile intestinale care se declarară în acea vreme, probabil în urma uncr mese neregulate şi insuficiente, aveau să-l chinuie pană la sfarşitul zilelor sale. Numit în 1840, graţie sprijinului lui Dumas, profesor de chimie la Bruxelles, el depăşea cu mult cunoştinţele chimiştilor belgieni ai vremii, dar a trebuit să se mulţumească la început cu un laborator la Şcoala Militară, care era atat de învechit şi demodat, încat chimistul german Liebig, cand l-a văzut, i-a propus să vină să lucreze în Germania. însă Stas a rămas fidel ţării sale şi şi-a instalat un laborator particular, mai întai în casa sa de pe strada Champs la Ixelles şi apoi pe strada Joncourt la Saint Gilles. Pe aceasta din urmă nu avea s-o părăsească pană la moarte, în anul 1891. Aici, dand dovadă de o modestie deosebită, avea să primească miniştri şi regi, toate încăperile fiind pline de cărţi, instrumente şi aparate de chimie.

Cand Heughebaert veni să-l vadă, Stas mai locuia încă pe strada Champs. în această locuinţă a pus la punct. în cursul analizelor efectuate din decembrie 1850 pană în februarie 1851, un procedeu care să permită separarea alcaloizilor dintr-un cadavru, descoperire care avea să marcheze un moment decisiv în toxicologie.
Stas trebui să constate - în vremea sa otrăvurile corosive erau deja bine definite şi analizate - că nu putea fi vorba în nici un caz de acid azotic. Ca şi toţi contemporanii săi, notă gustul substanţei examinate, o supus: reacţiilor de culoare, după care observă cu atenţie mirosul care se degajă. Or, în cazul Fougnies, a fost izbit de prezenţa oţetului. Intrigat, ceru explicaţii lui Heughebaert. Cand acesta îi aduse la cunoştinţă că contele de Bocarme vărsase oţet pe corpul lui Gustave, chimistul s-a gandit deîndată că acesta nu urmărise altceva decat să mascheze urmele otrăvii.
Această bănuială îl determină să urmărească analizele cu mai multă atenţie. Stas era la curent cu faptul că aerul, în prezenţa căldurii, ştergea orice urmă de alcaloid. Pentru a evita aceasta, el efectua vaporizările şi distilările în absenţa aerului, încălzind baloanele pe baie de apă.

Conţinutul stomacului, intestinelor şi vezicii, conservat în alcool, avea aspectul unei fierturi de culoare brună spre negru. Stas împărţi această probă în două părţi : pe una o păstră pentru experienţele ulterioare şi pe cealaltă o supuse la mai multe spălări succesive, o filtra, o distila şi o încălzi pană ce soluţia obţinută se transformă într-un lichid de culoare brună cu tentă roşiatică. O probă din acest lichid, evaporat din nou, luă forma unui sirop dens care degaja un miros puternic de oţet. Cand Stas îi adăugă puţin hidroxid de potasiu, simţi în sfarşit un uşor miros de urină de şoarece, caracteristic conicinei, alcaloid extras din cucută. Bănuiala sa că oţetul servise pentru a şterge urmele unui toxic misterios se adeverise.

---

Tag-uri: crima, otrava, omor, investigatie

---

Categorie: Istorie si Civilizatie  - ( Istorie si Civilizatie - Archiva)

Data Adaugarii: 24 November '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---