FamousWhy
ROM
Biografii, Celebritati, Vedete Vacante de vis, Destinatii, Regiuni Articole, Referate, Comentarii Download programe software FamousWhy Lucruri faimoase Forum Submit Content
|


Referate


Statistics:
Visits: 4,585
Votes: 2
Fame Riser
          
Fame Rank
5.5
Fame Riser
create pool

Articole


Intreaba despre Joc secund de Ion Barbu

Tag-uri Populare


literatura   poezie   roman   poet   scriitor   proza   nuvela   poem   comedie   comentariu   opera literara   drama   basm   teatru   romantism   roman realist   curent literar   gramatica   personaje   istorie   comunicare   prozator   filozofie   caracterizare   opera   balada   genul epic   genul epic in proza   procedeu stilistic   roman subiectiv   naratiune   autor   dramaturg   pastel   povestire   genul dramatic  

All Tags

Famous Forum

 

Joc secund de Ion Barbu

 Q:   Intreaba despre Joc secund de Ion Barbu       
Joc secund de Ion Barbu Încadrarea în epoca literară.

Curente şi orientări literare. Receptări critice.

Poezia interbelică aderă la modernism în majoritatea ei, percepând actul artistic ca pe o manifestare a „fanteziei creatoare", cum spune Hugo Friedrich în Structura liricii moderne. Poezia va echivala cu magia şi „orice cuvânt e incantaţie" - iată caracteristicile platformei estetice la care aderă şi Ion Barbu! Mai mult, hermetismul pe care-l practică e o întoarcere la această magie, la timpurile când Hermes Trismegistul - de unde şi numele termenului - era patronul alchimiştilor şi matematicile şi mistica făceau parte dintr-o ramură comună. Barbu vine spre poezie dinspre matematică, aspirând să refacă unitatea primordială a lumii. Visul său era, aşa cum poet ul însuşi mărturiseşte, o poezie care să atingă „puritatea restrânselor perfecţiuni poliedrale".

Nicolae Manolescu vorbeşte despre „dificultatea" poeziei lui Barbu, care face ca destule texte să fie repudiate, fără „să fie înţelese cum trebuie... Dar toată dificultatea e aici în lipsa de familiaritate cu expresia abstractă şi sintetică... Cuvintele se atrag şi se resping după forţe neprevăzute, scăpate de gravitaţia ornatoare a discursului liric. Poezia se întemeiază pe metaforă. Nu lipsesc preţiozitatea şi uneori îl surprindem pe poet pipăind vorbele, înlocuindu-le când i se par prea la îndemână, întunecând sensul". George Călinescu sintetizează, afirmând că „dificultăţile de receptare (ale poeziei lui Barbu - n. n.) sunt mai degrabă de natură filologică".

Poemul Joc secund este cel care deschide volumul din 1930, conferindu-i şi titlul.

Tema şi semnificaţia titlului. Influenţe.

Joc secund este o artă poetică esenţializată şi originală, un exemplu al intelectualizării actului artistic şi al respingerii anecdoticului şi banalului. Titlu! sugerează prin intermediul termenului „joc" ideea prezenţei ludicului şi a gratuităţii artei, dar şi a regulilor precise. Epitetul „secund", preluat din limbajul matematic, ilustrează proiecţia, virtualitatea actului artistic .

Concepţia este de o clară origine platoniciană, punând în discuţie relaţia dintre trei termeni - „lumea ideilor înalte", a perfecţiunii postulată de Platon, copia ei imperfectă numită realitate şi arta, care potrivit mimesisului se inspiră din realitate. Legătura artei cu „lumea ideilor înalte" este de reflectare de ordinul al doilea - de aici originea Jocului secund".

Prin temă, poemul Joc secund readuce în actualitate dezbaterile despre „poezia pură". Barbu este, tară îndoială, influenţat de celebra dispută a lui Valery cu abatele Bremont, declarându-se pentru eliminarea elementelor epicului şi a retorismului din poezie. Cealaltă mare influenţă resimţită în acest poem vine de la Mallarme, care vedea în poezie o încercare de a forţa liricul şi în desăvârşire, aventura ultimă a poeziei. Întreaga poezie modernistă îi resimte influenţa lui Mallarme, în procesul ei de intelectualizare. Citind poezia lui Barbu, ne răsună tot mai clar în urechi vorbele marelui poet francez: „aventura ar fi poezia cu un singur cititor, eu!". Elemente de structură şi compoziţie

Poemul conţine două catrene care ilustrează şi cele două planuri. Prima strofa conţine o definiţie spaţială a poeziei, iar a doua, una muzicală. Incipitul şi finalul sunt imposibil de separat de restul poemului. Structura e omogenă şi echilibrată, cu strofe perfect simetrice.

Procedee şi mijloace artistice. Imagini şi figuri de stil.

Poemul începe cu un simbol al abstragerii din timpul real - „ceasul". Epitetul „dedus" trimite la reflectare şi selecţie. Poezia e o lume la care se ajunge prin intrarea în „oglindă", simbolul dezvăluind natura sa virtuală, iluzorie. Ea este o realitate de gradul al doilea, dedusă, iar atingerea ei echivalează cu o salvare. Aceasta este şi semnificaţia epitetului „mântuit", iar substantivul pe care-l determină e o aluzie cromatică la absolut.

Dar mântuirea trebuie să presupună şi o purificare, în cazul acesta -„înecarea cirezilor agreste", adică renunţarea la comun şi la banal, la instinctul de turmă sugerat prin epitet. Verbul „tăind" are o semnificaţie matematică, însemnând a reduce - locurile comune sunt „tăiate" dublu şi înecate în propria lor imagine.
Tabloul elementelor de peisaj concret se tulbură, devenind un tablou abstract. Poezia e ascunsă în ea însăşi - creasta e „calmă", adică egală cu sine, mântuită, deducând dintr-un punct înalt, nenumit, un punct adânc, numit. Apa, ca şi oglinda, este simbolul perfect al acestei reflectări, al unei duble transparenţe. Ea e asociată cu termenul matematic „grupurile", ilustrând codificarea modernistă a limbajului. Una dintre proprietăţile grupului este existenţa elementului simetrizabil, ceea ce explică aici conotaţia de virtualitate acordată apei. Strofa a doua e presărată cu termeni matematici - „a ridica", echivalent cu a ridica la putere sau „însumarea". Metafora „harfe răsfirate" indică polifonia vocilor poeziei. „Nadirul latent" este proiecţia zenitului, iar epitetul întăreşte ideea poeziei ca proiecţie şi posibilitate. „Zborul invers" e una dintre cele mai ambigue formulări; din punct de vedere lingvistic, epitetul e lipsit de referent, sporind complexitatea conotaţiei. Poezia e o intrare în oglindă, o altfel de lume, în care nimic nu este ce pare a fi.

Dacă proiecţia este cheia şi creasta e o deducere a adâncului, atunci şi zborul poate fi invers. Sensul verbului „istovit" este consumat, indicând interpretarea „cântecului", care încă din Timbru făcea parte din paradigma poeziei. Epitetul „latent" de la începutul catrenului indică virtualitatea, în timp ce verbul „istoveşte" şi epitetul „ascuns" evocă perfecţiunea, sfârşitul. Metafora finală, marea, simbolizează misterul şi absolutul jprintr-o imagine de o uimitoare frumuseţe: „... ascuns cum numai marea, / Meduzele când plimbă sub clopotele verzi". Meduzele sunt o aluzie ia inconsistenţă şi imaterialitate, iar „clopotele verzi" reprezintă o sinestezie, reunind o imagine sonoră şi una vizuală.

Versificaţie

Poemul are rimă încrucişată şi măsură variabilă de 13-l4 silabe. Ritmul este interior.

Modurile şi timpurile verbale

Există doar patru verbe predicative în toată poezia şi toate sunt la prezent, demonstrând permanenţa universului artistic. Un rol major îl au şi formele nepersonale: participiul - „dedus" şi „intrată" şi gerunziul -„tăind" care dau complexitate relaţiilor gramaticale.

Concluzii

Atât Timbru, cât şi Joc secund aduc în paradigma poeziei metaforele revelatorii ale cântecului, două cântece suprafireşti spre care trebuie să tindă poezia. Acestea nu se relevă, însă decât iniţiaţilor, ele rămân „încăpătoare", dar „ascunse", nişte latenţe care îşi sporesc astfel misterul. Nicolae Manolescu spunea: „Abstrasă din efemer, din ceas, poezia e un joc secund, mai pur, o realitate sublimată, esenţială".


Tag-uri: poem, literatura



Categorie: Comentarii  - ( Comentarii - Archiva)

Data Adaugarii: 22 November '11


Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :