"Renaşterea carolingiană" cuprinsă între ultimul sfert al secolului al VIII-lea d.Hr. şi prima jumătate a secolului al IX-lea d.Hr., se concretizează prin înflorirea artelor, a literaturii, filozofiei, istoriei. împăratul însuşi aducea la curtea sa de la Aix-La-Chapelle cărturari renumiţi de peste hotare: Paul Warnefrield sau Paul Diaconul din Italia, Teodulf din Spania, Alcuin din York (Anglia). La reşedinţa regală din Aachen lua fiinţă "Academia palatină" formată dintr-un cerc de cărturari şi susţinători ai culturii în frunte cu Carol cel Mare. Această renaştere înseamnă preluarea moştenirii antice în spirit creştin.

Problema numărul unu, de ordin cultural, era stabilirea legăturil or între cultura Antichităţii târzii moştenite de Roma şi formele diverse de cultură germanică. Scrierea merovingiană a fost simplificată prin introducerea "minusculei carolingiene" şi prin repunerea în valoare a latinei clasice. Totul, inclusiv tradiţiile orale, era fixat prin scriere. Inspirată din arhitectura Romei, arta carolingiană a dăruit posterităţii câteva monumente remarcabile: capela palatului din Aix, o transpunere a Basilicii San Vitale din Kavcnna, Basilica de la Fulda ş.a

între 813-1531 d.Hr., împăraţii aveau să fie încoronaţi la Aix-La Chapelle. După planul unui călugăr din Saint Gali, trasat în 820 d. Hr., mănăstirile care au înflorit în aceasta epocă erau împrejmuite de un zid. Erau renumite castelele civile construite după modelul castrului roman: Ingelheim, Nimegene, Attigny.
Arta ornamentală a cărţilor carolingiene (mai ales a Evangheliilor), dezvoltată graţie şcolilor palatine şi mănăstireşti, este remarcabilă.

Sub influenţa şcolilor monastice are loc divizarea literaturii carolingiene în cântece păgâne şi poezie creştină. "Epopeea lui Beowulf, "Cântecul lui Hildebrand" dar şi „Incantaţiile de la Merselbourg" (secolul al VIII-lea d.Hr.) alături de "Rugăciunea lui Wessobrunn", poemul Heliand" (secolul al IX-lea d.Hr.) sunt capodopere ale literaturii carolingiene care începe a se forma în ultimul sfert al secolului al Vll-lea d.Hr. şi persistă până în prima jumătate a secolului al IX-lea d.Hr.. înflorirea artelor, a literaturii, a filozofiei şi a istoriei fac ca Imperiul Carolingian să cunoască o dezvoltare remarcabilă în prima jumătate a secolului al IX-lea d.Hr.

Destinul şi doctrina nobilului Gottschalk (condamnat de sinodul de la Quierzy în 849 d.Hr., pentru dorinţa de a părăsi mănăstirea Fulda şi a reveni la viaţa profană) va prefigura calvinismul.

Cel mai mare istoric al epocii carolingiene a fost Eginhard (770-840 d.Hr.) care a lăsat posterităţii "Vita di Carol" (Viaţa lui Carol cel Mare), scrisă după modelul "Vieţii Celor Doisprezece Caesari," de Suetoniu. Aceasta, alături de "Analele regatului francilor" întocmite de către clerici ai capelei curţii, cuprinzând evenimente însemnate din perioada 768-829 d.Hr.,constituie lucrările de istoriografie. Glorioasa epocă a lui Carol cel Mare avea să fie surprinsă magistral în poemul epic "Cântecul lui Roland".

Meritul Imperiului Carolingian constă în primul rând în impunerea unei civilizaţii unitare care constituie embrionul civilizaţiei şi culturii europene. S-a creat un stil unitar în scrierea carolingiană, în arhitectura romanica, în pictură, sculptură, viaţă socială, filozofie.

---

Tag-uri: istorie, civilizatie, antichitate

---

Categorie: Istorie si Civilizatie  - ( Istorie si Civilizatie - Archiva)

Data Adaugarii: 06 September '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---