FamousWhy
ROM
Biografii, Celebritati, Vedete Vacante de vis, Destinatii, Regiuni Articole, Referate, Comentarii Download programe software FamousWhy Lucruri faimoase Forum Submit Content
|


Referate


Statistics:
Visits: 1,187
Votes: 0
Fame Riser
          
Fame Rank
N/A
Fame Riser
create pool

Articole


Intreaba despre Grigore Alexandrescu - Umbra lui Mircea la Cozia

Tag-uri Populare


literatura   poezie   roman   poet   scriitor   proza   nuvela   poem   comedie   comentariu   opera literara   drama   basm   teatru   romantism   roman realist   curent literar   gramatica   personaje   istorie   comunicare   prozator   filozofie   caracterizare   opera   balada   genul epic   genul epic in proza   procedeu stilistic   roman subiectiv   naratiune   autor   dramaturg   pastel   povestire   genul dramatic  

All Tags

Famous Forum

 

Grigore Alexandrescu - Umbra lui Mircea la Cozia

 Q:   Intreaba despre Grigore Alexandrescu - Umbra lui Mircea la Cozia       
Grigore Alexandrescu - Umbra lui Mircea la Cozia Ca şi Trecutul. La Mănăstirea Dealul, Răsăritul lunii. La Tismana, Mormintele. La Drăgăşani sau Adio. La Târgovişte, Umbra lui Mircea. La Cozia face parte din ciclul compunerilor romantice ale lui Grigore Alexandrescu. în spiritul ideilor paşoptiste, poetul evocă trecutul de mărire cu scopul de a înflăcăra inimile contemporanilor săi pentru cauza libertăţii şi independenţei naţionale.

Tema e frecventă la toţi scriitorii vremii, de la Vasile Cârlova (1809-l831) până la Vasile Alecsandri (182l-l890) şi ea va forma obiectul preocupării generaţiilor următoare, Eminescu, Coşbuc, Sadoveanu.

În vara anului 1842, împreună cu prietenul său Ion Ghica, Grigore Alexandrescu face o călătorie la mănăstirile din Oltenia. După cum reiese din Memorialul aces tei călătorii, poezia în chestiune ar fi fost compusă chiar la Cozia, unde se şi află mormântul marelui domn, într-o noapte romantică, pe când poetul contempla inspirat munţii negri şi valea Oltului, dintr-un turn al mănăstirii. A fost publicată însă abia la 7 mai 1844, în revista Propăşirea, editată la Iaşi de Mihail Kogălniceanu.
Poezia începe solemn, într-un vers amplu înstrunat, de o muzicalitate îndelung şi amănunţit studiată, cu cezura largă, necesară risipirii ecourilor. Este momentul meditaţiei romantice, al solitudinii în cadrul naturii şi al nopţii. Sonurile care predomină sunt - în consecinţă - cele minore şi grave, surdinizate prin vocalele închise, între care mai frecventă este u, pusă sub accent prelungit:
Ale turnurilor umbre// peste "unde stau culcate; Către ţărmul dimpotrivă,// se întind, se prelungesc, alternând cu vocala cea mai deschisă - a - pentru contrast: Ş-ale valurilor mândre generaţii spumegate Zidul vechi al mănăstirii// în cadenţă îl izbesc.

Impresionantă este personificarea valurilor Oltului, văzute ca nişte generaţii, sugerând ideea veşnicei deveniri istorice şi, totodată, a permanenţei. De asemeni, noaptea e închipuită ca o himeră neagră, vie, mişcătoare, ieşind dintr-o peşteră, din râpă, împresurând totul cu mantia ei întunecată:

Dintr-o peşteră, din râpă, noaptea iese, mă-mpresoară.

Acum este ora propice nălucirilor şi fantomele ies din morminte. Motivul e de tipul preromantic, cu punctele de plecare în englezii Gray, Young şi Ossian-Macpherson, cunoscuţi la noi înainte de Grigore Alexandrescu, prin traduceri franceze şi ruseşti. Fantomele, „chipuri negre", coboară de pe muchii de stâncă ca un fluid misterios ce pătrunde fiinţa celor vii „ca prin vine un fior", făcând să se mişte „muşchii zidului". La apariţia lui Mircea, hamletiană, pură proiecţie a eului subiectiv al poetului, elementele naturii se cutremură:

Râul înapoi se trage... munţii vârful îşi clătesc.
În jurul fantomei voievodului, ieşind din mormânt înarmat şi cu coroana pe cap, se adună atunci hotarele Ţării Româneşti:

Mircea! îmi răspunde dealul; Mircea! Oltul repetează, Acest sunet, acest nume valurile-l primesc; Unul altuia îl spune; Dunărea se-nştiinţează, Şi-ale ei spumate unde către mare îl pornesc.

Poetul se prosternă în faţa măreţei umbre şi vine a depune la mormântu-i prinosul de recunoştinţă al contemporaneităţii. Mircea fusese apărătorul libertăţii şi realizase odinioară fapte răsunătoare, de necrezut în momentul de faţă. Voievodul îi apare poetului ca un uriaş a cărui armură n-ar mai putea-o purta urmaşii bicisnici:
Noi citim luptele voastre, cum privim vechea armură Ce un uriaş odată în războaie a purtat; Greutatea ei ne-apasă, trece slaba-ne măsură, Ne-ndoim dac-aşa oameni întru adevăr au stat.

De remarcat coloratura arhaică din finalul versului ultim: „întru adevăr au stat".
Fapt oarecum curios, însă perfect explicabil în contextul literaturii române din epoca de la 1848, romanticul Grigore Alexandrescu, admirator al trecutului, este totodată Un artist şi un gânditor care avea neapărat în vedere prezentul şi viitorul. în spirit raţionalist, autorul satirelor, epistolelor şi fabulelor găseşte totuşi că războiul e „bici groaznic, care moartea îl iubeşte". Fatal în evul de mijloc, el poate fi înlăturat în epoca modernă, când naţiile, „înfrăţite prin ştiinţe şi prin arte", pot afla „drumul slavei în gândire şi în pace": Este aici, constatabilă în spaţiul uneia şi aceleiaşi poezii, manifestarea unei trăsături cu totul caracteristică operei lui Grigore Alexandrescu în general, ca de altfel întregii literaturi de la 1848: îmbinarea elementelor clasice şi iluministe cu cele romantice. Aşa se explică introducerea gândirii raţionaliste în cadrul meditaţiei romantice care este Umbra lui Mircea. La Cozia.

Poezia se încheie însă tot romantic. Din nou mantia nopţii se întinde peste munţii din preajmă, norii se adună la apus, peste apele Oltului domneşte întunericul de nepătruns şi umbrele reintră în morminte. Cu un deosebit simţ al echilibrului compoziţional, poetul realizează finalul, rotund, prin reluarea motivului iniţial, ca într-o mică piesă simfonică:

Lumea e în aşteptare... turnurile cele-nalte Ca fantome de mari veacuri pe eroii lor jălesc; Ş-ale valurilor mândre generaţii spumegate Zidul vechi al mănăstirii în cadenţă îl izbesc.

Muzicalitatea poemului şi, de aici, atmosfera de solemn mister în faţa umbrelor trecutului voievodal sunt date, din punct de vedere prozodic, printr-o anumit studiată succesiune a accentelor, constând în alternarea dactilului cu iambul: Ş-a-le-va-lu-ri-lor-mân-dre//ge-ne-ra-ţii-spu-me-ga-te Zi-dul-vechi-al-mâ-năs-ti-rii//în-ca-den-ţă-îl-iz-besc,
ca şi in alternarea rimei feminine cu cea masculină: nalte - spumegate, jălesc - izbesc ş.a.m.d., ritmând energic discursul liric şi aşezându-l în tipare de neclintit.


Tag-uri: literatura



Categorie: Comentarii  - ( Comentarii - Archiva)

Data Adaugarii: 23 November '11


Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :