„ GLOSA, glose = formă fixă de poezie în care fiecare strofă, începând de la cea de-a doua, comentează succesiv câte un vers din prima strofă, versul comentat repetându-se la sfârşitul strofei respective, iar ultima strofă reproducând în ordine inversă versurile primei strofe ''.

Dicţionarul explicativ al limbii române

Una dintre poeziile reprezentative ale lui Mihai Eminescu este Glossă, în care ideile filosofice sunt îmbrăcate într-o haină artistică de excepţie. Ţinând seama de forma fixă pretenţioasă, greutatea alcătuirii unei astfel de poezii constă în două aspecte: pe de o parte, exactitatea şi rigurozitatea ideilor din prima strofă trebuie să fie atât de bi ne gândite, încât fiecare vers să poată continua o idee de sine stătătoare, iar reluarea lor inversă, din ultima strofa, să nu aducă nici un prejudiciu comunicării iniţiale. Pe de altă parte, greutatea alcătuirii unei astfel de poezii constă în aceea că fiecare strofa următoare trebuie să fie formată tot din opt versuri, dar să dezvolte ideea dintr-un singur vers al primei strofe şi să sfârşească apoi cu acesta.
Din cauza greutăţilor amintite, deşi s-au scris glose în limbile germană, italiană, franceză - în limba română nu există decât glosa lui Eminescu.

Trecând la analiza conţinutului de idei, vom observa că în această poezie, primele opt versuri alcătuiesc strofa-cheie, conţinând adevăruri general-valabile,exprimate concis, tocmai cu scopul ca fiecare dintre ele să poată fi dezvoltată apoi mai larg. Este vorba de trecerea timpului, care nu-i iartă pe oameni, şi de îndemnul creatorului ca aceştia să aleagă răul de bine şi să rămână reci la orice imbold ori chemare, întrucât „ce e val ca valul trece". Începând cu strofa a doua, autorul apelează la sfaturi de provenienţă stoică: de a fi răbdători şi de a căuta răspunsuri la orice întrebare doar în sufletul nostru, conform principiului lui Socrate: „Cunoaşte-te pe tine însuţi!": „Tu aşează-te deoparte, / Regăsindu-te pe tine, / Când cu zgomote deşarte / Vreme trece, vreme vine".

Cumpăna gândirii trebuie să stea întotdeauna dreaptă, iar omul să nu alerge după „masca fericirii". În strofa a patra, apare un motiv şi mai convingător, anume ca „lumea e teatru", argument susţinut de filosofia hindusă, iar omul să nu se lase amăgit de toţi actorii vieţii.

Întâlnim în continuare o idee schopenhaueriană a prezentului etern, atât timp cât „Viitorul şi trecutul / Sunt a firii două feţe", pe când prezentul le conţine pe toate deodată.

Veselă ori tristă, lumea poartă aceleaşi măşti, mişeii ies adesea în frunte, apoi se supun unii pe alţii, dar înţeleptul trebuie să stea deoparte, că: „Ce e val ca valul trece".

Începând cu strofa a şaptea, glosa eminesciană devine satirică, adăugându-i-se scepticismul etic cu privire la regulile de comportare în viaţă: schimbarea actorilor în scenă este o mişcare ridicolă şi de aceea cel învăţat trebuie să se ferească. "De te-ating, să feri în lături, /De hulesc, să taci din gură".

Strofa finală reia, în ordine inversă, codul de reguli etice dezvoltat până acum, sfârşindu-se cu primul vers al strofei întâi.

Din punct de vedere al conţinutului, observăm că Eminescu îmbină mai multe idei filosofice pe tema existenţei, dar trecându-le prin prisma propriei gândiri, în aşa fel încât poezia reprezintă un tot unitar, exprimând, în cele din urmă, propria concepţie filosofică.

Realizarea artistică dovedeşte că întreaga poezie respectă rigurozitatea de construcţie a glosei, ideile cele mai interesante nefiind exprimate la persoana întâi, ci la a treia, pentru ca sfaturile să aibă caracter de verdicte, care să poată fi acceptate de cititori.
Poezia începe cu o repetiţie apropiată de cea populară: „Vreme trece, vreme vine". întâlnim antiteze ca: „ce e rău şi ce e bine / Tu te-ntreabă şi socoate"; Comparaţii cum ar fi: „Privitor ca la teatru"; inversiuni şi enumeraţii: "Alte măşti, aceeaşi piesă, /Alte guri, aceeaşi gamă".

Cele câteva exemple de figuri de stil demonstrează talentul artistic al lui Eminescu, fără a epuiza mijloacele care-i stau la îndemână, deoarece întreaga Glossă este o capodoperă a literaturii noastre, rămasă unică, la fel ca şi epopeea Ţiganiada a lui Ion Budai Deleanu.

---

Tag-uri: poezie

---

Categorie: Comentarii  - ( Comentarii - Archiva)

Data Adaugarii: 07 November '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---