FamousWhy
ROM
Biografii, Celebritati, Vedete Vacante de vis, Destinatii, Regiuni Articole, Referate, Comentarii Download programe software FamousWhy Lucruri faimoase Forum Submit Content
|


Referate


Statistics:
Visits: 2,297
Votes: 0
Fame Riser
          
Fame Rank
N/A
Fame Riser
create pool

Articole

Intrebari despre Geneza in literatura, legende si mituri, pictura si sculptura

- Cine a fost Mona Lisa? by Mira

- Ce infatiseaza primele picturi? by Andra

Tag-uri Populare


comentariu   poezie   referat   istorie   antichitate   personalitati   roman   mihai eminescu   opera   camil petrescu   caracterizare   lucian blaga   mihail sadoveanu   enigma otiliei   george calinescu   literatura   o scrisoare pierduta   nuvela   rezumat   marin preda   ion luca caragiale   tudor arghezi   ioan slavici   liviu rebreanu   balada   pamant   continent   ape   geografie   poet   morometii   omor   investigatie   personaj   crima   otrava  

All Tags

Famous Forum

 

Geneza in literatura, legende si mituri, pictura si sculptura

 Q:        
Geneza in literatura, legende si mituri, pictura si sculptura Geneza –în diferite părţi ale lumii

Legendă din PERU.

"În vremuri îndepărtate, valea căreia azi I se zice Juaja era acoperita de apele unui lac mare. În mijlocul lui se ridica o stâncă numită Wanka, loc de odihnă a lui Amaru, monstrul înfricoşător cu cap de lamă, o pereche de aripi, trup de broască şi o coadă nesfârşită de şarpe. Mai târziu, zeul Tulunmaza, care înseamnă “curcubeu”, a zămislit în lac un alt Amaru, care să-I ţină primului tovărăşie, acest al doilea monstru era cenuşiu şi nicicând n-a atins mărimea primului, care căpătase cu vremea o culoare albicioasă.

Cei doi monştri îşi disputau dreptul de a stăpâni lacul, căci stânca din mijloc, deşi destul de mare, nu izbutea să-i cuprindă pe amândoi cân d se urcau pe ea să se odihnească. Într-o luptă, Amaru cel mare îşi pierdu o bucată din coadă, tocmai când se năpustea asupra celuilalt. Supărat la culme, Zeul cel mare a dezlănţuit peste ei o furtună cumplită. Fulgerele îi răpuseră pe cei doi monştrii care căzură pe fundul lacului cu talazuri uriaşe, pricinuind astfel ruperea malurilor şi revărsarea apelor către miazăzi.

Atunci se ivi Valea Juaja, iar din adâncurile lacului revăsat apărură primele făpturi omeneşti : un bărbat şi o femeie cărora li s-a zis “Tata” şi “Mama”. Multă vreme au rămas ei ascunşi printre stânci de teama monştrilor, căci nu ştiau că pieriseră.
Urmaşii acestei perechi au ridicat mai târziu templul de la Wariwilka, ale cărui ruine mai dăinuiesc încă.

Printre indienii wankas, care trăiesc pe meleagurile acelea, s-a răspândit credinţa că Amaru n-a murit, ci este şarpele uriaş, ascuns prin peşteri, care ori de câte ori e furtună încearcă să se caţere în vazduh pe coama vântului dar e sfâşiat de fulgere. Credinţa spune că, după cum se iveşte chipul luiAmaru pe cer, luminos ori întunecat, aşa va fi anul, bun sau rău.

Geneza – în credinţa iudaică

Tradiţiile iudaice, cu influenţe iraniene şi neoplatonice, au speculat îndelung asupra simbolisticii primelor capitole ale Facerii. Adam înseamnă omul de pe pământ creat de Dumnezeu din pământ (în ebraică: pământ arat). El este însufleţit de suflul lui Dumnezeu. Înaintea acestei însufleţiri, aşa cum spune Cabala, era numit golem .lutul folosit de Dumnezeu este luat din centrul lumii, de pe muntele Sion, considerat a fi buricul pământului la evrei.

Talmudul descrie cele douăsprezece ore ale primei zile a lui Adam: 1-este adunat pământul; 2-argila devine golem; 3-din trup se desprind membrele; 4-Dumnezeu insuflă viaţă; 5-Adam se ridică în picioare; 6-Adam dă nume fiinţelor;
7-îi e dată Eva; 8-Adam şi Eva se împreunează şi din doi devin patru; 9-lui Adam I se interzice un lucru anume; 10-nesupunerea lui Adam şi a Evei; 11-judecarea lor; 12-Adam şi Eva sunt alungaţi din paradis. Fiecare oră corespunde unei faze simbolice a existenţei.

Haggada nu ţine seama de textul biblic. Potrivit Haggadei, femeia a fost creată simultan cu bărbatul. Aceasta ar fi fost Lilith. Adam si Lilith nu se înţeleg, Cain şi Abel se ceartă râvnind-o pe lilith, astfel, Dumnezeu I-a transformat pe primul bărbat şi pe prima femeie în praf şi pulbere. Apoi a făcut omul şi din om bărbatul şi femeia .

În Midrasch Bereshit Raba se spune că Dumnezeu l-a făcut pe Adam mascul şi femelă în acelaşi timp. Un sens identic se dezvăluie şi în Cabală, care, de altfel, vorbeşte despre un Dumnezu cu aspect de rege şi regină.

Geneza – în China

1. Pe stăpânitorul mării de miazăzi îl chema Shu („cel iute”), pe stăpânitorul mării de miazănoapte ,Hu (Neprevăzutul) ,iar pe stăpânitorul Centrului- Hundun (Haosul). Hundun era foarte bun cu ceilalţi doi iar ei doreau să-l răsplătească pentru bunătatea lui. Shu şi Hu s-au gândit să-i facă lui Hundun şapte orificii pentru a vedea ,auzi ,mânca… deoarece Humdun nu avea nici unul. În fiecare zi I-au sfredelit câte o gaură, deci şapte zile- şapte găuri. Dar sărmanul Hundun, pe care bunii să-i prieteni îl sfredeliseră astfel, scoase un ţipăt jalnic şi îşi dădu sufletul.

Această alegorie cu o oarecare nuanţă comică include concepţia mitologică despre crearea lumii. deşi Hundun, în al cărui trup Shu şi Hu, care reprezentau scurgerea rapidă a timpului, au sfredelit şapte orificii, a murit, totuşi, ca urmare a morţii lui, au luat naştere întregul univers şi lumea.

2. „Când nu existau nici cer, nici pământ , lumea reprezenta un adevărat haos tenebru, inform. Din acest haos s-a născut treptat doua spirite – Yin şi Yang, care,, cu un imens efort, au început să cârmuiască lumea. Ulterior Yin şi Yang s-au separat şi au fost hotărnicite în cele opt direcţii principale ale spaţiului. Spiritul Yang a început să cârmuiască cerul, iar spiritul Yin –pământul. Aşa a fost creată lumea noastră.”

3. “Pământul şi cerul erau un tot, iar Universul părea ca un ou de găină. În el şi-a făcut gestaţia primul nostru stăbun Pangu .El a dormit în acest ou uriaş timp de optsprezece mii de ani. Într-o bună zi, Pangu deschide ochii şi se uită în jur dar nu e nimic. Mâniindu-se, apucă nu se ştie de unde un topor şi lovi cu putere în beznă şi deodată uriaşul ou se sparse. Tot ce ere uşor şi pur a urcat de îndată în sus, dând naştere cerului, iar ceea ce era greu şi tulbure s-a lăsat în jos, zămislind pământul.

După ce a despărţit cerul de pământ, Pangu , temându-se că se vor uni din nou, s-a proptit cu picioarele pe pământ şi înălţându-şi capul, a sprijinit cu el cerul. Mai târziu când cerul şi pământul au devenit destul de solide pentru ca Pangu să nu se mai teamă că se vor uni din nou, el a simţit nevoia de odihnă, iar în cele din urmă, s-a prăbuşit şi s-a stins din viaţă. În alunul morţii sale, Pangu s-a metamorfozat de tot: respiraţia i s-a transformat în vânt şi nori, glasul în tunet asurzitor, ochiul stâng- soare, ochiul drept –lună, şira spinării, mâinile şi picioarele au devenit cele patru laturi ale lumii şi cei cinci munţi vestiţi, sângele s-a prefăcut în fluvii, tendoanele şi venele în drumuri, din carnea lui s-au alcătuit ţarinile, părul şi mustăţile în stelele de pe bolta cerească, din piele şi din perii de pe trup s-au făcut ierburile, florile, şi copacii, din dinţi, din oase şi din măduva oaselor au ieşit la iveală metalele strălucitoare şi pietrele dure, mărgăritarele scânteietoare şi jadul minunat, şi până şi sudarea de pe trupul lui, atât de nefolositoare în rouă şi într-o ploaie mult aşteptată. Într-un cuvânt, acest Pangu care „s-a metamorfozat în ajunul morţii”, a dat totul din el pentru ca această lume nou zămislită să fie mai bogată şi mai plină de splendoare.Potrivit unei versiuni mai târzii, Pangu avea o soţie care, aşa cum se cuvine, i-a născut fii,, iar din ei a provenit şi s-a înmulţit specia umană.”
Geneza –în India

În antichitate, indienii credeau că Lumea a fost creată de o femeie „mama Aditi” care mai apoi s-a transformat în vacă. De aceea astăzi, în credinţa hindusă vaca este considerată un animal sfânt. Aditi apare de foarte multe ori în poemele Vede, ea nu are imagini şi nici n-ar putea să le aibă. Este una dintre cele mai îndepărtate reprezentări ale lumii vizibile care se naşte din invizibil. Imaginea unui cult mai recent, cel al Vacii Primordiale cuprinde în mod alegoric pe toţi zeii Hinduismului popular. În Rig-Veda, Aditi este numită Vaca - Lumină, în timp ce Soma este laptele ei. Se vede astfel în ce fel veneraţia vacii sfinte are, la indienii credincioşi, o foarte veche origine în conceptul de Aditi (numită şi Născătoarea).
Spune Rig-Veda I.89: „Aditi este cerul, Aditi este aerul,
Aditi este mama, tatăl, fiul;
Aditi este toţi zeii şi cele cinci triburi,
Aditi este tot ce s-a născut
Aditi este tot ce se va naşte.”
Se mai spune în Rig-Veda X.72: „Din Aditi s-a născut Daksha
Şi din Daksha s-a născut Aditi”

Daksha este principiul masculin prin care Brahma, Zeul Suprem al Creaţiei se manifestă, în timp ce Aditi este principiul feminin.În definitiv lucrul aceta e posibil, Aditi şi Daksha trebuie să fi avut aceeaşi origine particulară a zeilor, ei trebuie să se fi născut unul din altul. Incestul ca mister al creaţiei primordiale există şi în alte texte ale popoarelor arhaice.

Brahma, zeul suprem al Creaţiei s-a scizionat în două părţi: Bărbatul şi Femeia. Jumătatea- Femeie s-a împreunat cu Jumătatea- Bărbat şi astfel s-au născut oamenii. Apoi ea s-a transformat în vacă, celălalt în taur rezultând bovinele. Ea s-a făcut iapă iar el armăsar, de aici luând naştere cabalinele.

În vechiul sistem de gândire al indienilor, fiinţa şi conştiinţa erau aspecte interdependente ale aceleiaşi realităţi. Deci, Aditi, existenţa infinită din care s-au născut zeii şi lumea, descrisă ca mamă cu cele şapte locuinţe este şi Conştiinţa Infinită, Vaca; Lumina Primordială manifestată în cele şapte Raze Splendori.
Geneza- în Egiptul antic

Sub acţiunea unui demiurg, se va ivi din Nun, personificare a oceanului primordial, apă absolută conţinând germeni ai creaţiei în aşteptare, o movilă pe care se va deschide u ou. Din acest ou- cuvântul este feminin în egipteană- va ţâşni un zeu care va organiza haosul, dând naştere unor făpturi diferenţiate. Zeul Hnum născut din acest ocean şi din oul primordial va produce la rândul său, asemenea unui olar, ouă sau embrioane sau germeni ai vieţii. Este cel care modelează trupuri.

Geneza –în alte ţări :

Adam este, de asemenea, potrivit altor tradiţii, simbolul primului om. În Galia, omul primordial este reprezentat de Dispater, din care toţi galii afirmau că se trag.
Există în Irlanda, ca şi în alte ţări, mai mulţi oameni primordiali sau strămoşi mitici. Principalii doi par a fi fost Tuanmac Cairill, care a trecut succesiv prin stadiile de mistreţ, şoim şi somon; şi poetul Fintan, mare judecător, cât priveşte înţelepciunea, al acestei lumi.Merită să fie precizat simbolismul general care leagă oul de geneza lumii.

În şintoism, religia naţională a japonezilor, oul primordial se împarte într-o jumătate uşoară (Cerul) şi o jumătate densă (Pământul). Ibn –al-Walid figurează într-un mod destul de asemănător pământului, dens ca gălbenuşul de ou coagulat, Cerul, mai uşor, asemenea albuşului din jur.

Potrivit doctrinelor tibetane, fără să fie primordial, oul este totuşi la originea unei lungi genealogii de oameni: din esenţa celor cinci elemente primordiale s-a ivit un lac alb, fiinţele a zece categorii, alte ouă, din care au ieşit membrele, cele cinci simţuri, bărbaţii şi femeile… adică o lungă categorie de strămoşi.
Cultul oului ca geneză, este prezent şi în civilizaţia incaşă. Marele templu incas al lui Corichanca de la Cuzco avea drept ornament principal o placă de aur în formă ovală, având pe laturi efigiile lunii şi soarelui. Lehman Nitsche vede în acest ornament reprezentarea divinităţii supreme a incaşilor, Huiracocha, sub forma oului cosmic. El citează în sprijinul tezei sale mai multe mituri cosmologice culese în Peru de către primii cronicari spanioli printre care se află următorul: eroul creator îi cere părintelui său, Soarele, să creeze oamenii pentru a popula cu ei lumea. Acesta trimite pe Pământ trei ouă. Din primul, cel de aur, au ieşit nobilii, din al doilea, oul de argint, au ieşit femeile; din al treilea, oul de aramă, a ieşit poporul.

1. Literatură

Tudor Arghezii – poet, prozator şi publicist. Se naşte la Bucureşti sub numele său adevărat Ion N. Teodorescu. Debutează cu versuri în revista Liga ortodoxă (1896) a poetului Alexandru Macedonski.

Tablouri biblice (Versuri de abecedar) de Tudor Arghezii cupride o grupare de cinci poezii: Adam şi Eva, Paradisul, Porunca, Păcatul, Pedeapsa. Ele s-au publicat în august 1944 în Revista Fundaţiilor Regale. Inspirându-se din Vechiul Testament, Tudor Arghezii oferă cititorului în ciclul de poezii Tablouri biblice o viziune personală, necanonică, a modului cum Dumnezeu I-a conceput pe primii oameni: Adam şi Eva. Păstrând coordonatele textului biblic, autorul construieşte un univers diferit, marcat de puternice accente ludice.

Epopeea lui Ghilgameş

Geneza este interesant prezentată şi în Epopeea lui Ghilgameş. În aceasta epopee este vorba despre regele Urukului, Ghilgameş şi viaţa acestuia.
Nu figura regelui se desprinde din paginile acestei epopei, ci omul Ghilgameş. Setea lui de prietenie, dorinţa aprigă de a-şi făurii o glorie, îndemnul spre fapte vitejeşti, frica de moarte şi goana istovitoare după aflarea veşniciei sunt tot atâtea sentimente adânc umane şi universal valabile. Cel dintâi erou al lumii, cunoscut până astăzi, iubeşte şi dispreţuieşte, plânge şi se vaită, suferă şi urăşte, se bucură şi bea până la fund din cupa deznădejdii.

Ghilgameş este nestăpânit şi trufaş. El ştie că voia lui e lege şi că de-un semn al lui atârnă viaţa sau moartea ultimului dintre miile de supuşi, peste care păstoreşte. Viaţa lui e un şir de petreceri şi desfrâuri, până în clipa în care jalea oropsiţilor care-i îndură toanele ajunge la urechile zeilor. Ca să-l mai liniştească pe Ghilgameş în pornirile lui, zei hotărăsc să-i făurească un tovarăş tot atât de puternic. Geneza în această epopee reprezintă facerea lui Enkidu, de către zei.
Anu stăpânul cerului a chemat-o pe zeiţa Aruru, cerându-i să dea viaţă unui alt Ghilgameş pe nume Enkidu. Zeiţa cea iute de fire, îşi zămisli în inima ei dorinţa lui Anu. Ea coborî pe pământ, intr-un loc pustiu şi căută un bulgăre de lut. După ce-l găsi, îşi spălă mâinile în apa unui izvor din apropiere, apoi se apuca să-l frământe, şi la urmă scuipă peste el. Acolo în pustiu, Aruru, „zeiţa care dăruieşte sămânţa” îl făuri pe Enkidu cel războinic, făptură a liniştii de noapte, împletit cu puterile înnodate de Ninurta, zeul luptelor. Enkidu, cel de-al doilea erou ce se iveşte pe scena epopeii, nu e făurit numai spre a-l potoli pe Ghilgameş, ci spre a I se opune, a-i determina limitele şi posibilităţile, a-l întregii.
În volumul de poezii, al poetului Traian Dorz găsim următoarea poezie, (fără titlu), în care ne este prezentată geneza:
„La-nceput era-ntunerec
Numai noapte peste tot,
Luminos era doar Locul
Unde-I Tatăl Savaot
Toată lumea cealaltă
Era-n bezna cea mai grea
Nu era CE să se vadă,
Nu era CINE vedea…
Fiindcă nu era Lumină
Ci numa-ntunerec greu
-cea dintâi a fost Lumina
ce-a făcut-o Dumnezeu
Dumnezeu a zis- Lumina
Să se facă, -şi frumos
S-a făcut din El Lumina
Si Lumina e Hristos…
Iată ce frumoasă lume
Din Lumină a făcut
Dumnezeu, cu-nţelepciune
Când Viaţa a-nceput
Pomi şi flori şi animale,
Apa limpezi, peştişori,
Păsări cântătoare , -toate
Numai cântec şi culori…
Însă nici un om niciunde
În aceste bucurii,
Nu erau pe lume încă
Nici părinţi şi nici copii
Dumnezeu n-a vrut să fie
Fără om pe acest pământ
Si-a făcut pe -Adam si Eva
Oameni după Chipu-l Sfânt…”

3. Pictură

1. Michelangelo Buonarroti

Pe 14 august 1511, Michelangelo dezvăluie prima parte a bolţii Capelei Sixtine din catedrala Sfântul Petru din Roma. Această lucrare monumentală este unică în istoria artei. Michelangelo a proiectat şi a executat singur capodopera, aproape fără nici u ajutor, în doar patru ani. Pe cupola centrală a tavanului sunt executate nouă picturi de dimensiuni mari care redau povestea Creaţiei. Însă, lucrările sunt întârziate din cauza lipsei fondurilor- papa Iuliu al-II-lea se implicase în războiul împotriva Franţei, departe de Roma şi în pofida intervenţiilor lui Michelangelo, nu a trimis bani.După întoarcerea la Roma, papa se arată nerăbdător şi nu ezită să se caţere pe schele pentru a aprecia progresele muncii. Mai mult de jumătate din picturile principale era deja terminată, printre acestea fiind şi Crearea Evei împreună cu scena Păcatul originar şi izgonirea din Grădina Raiului, pe care artistul le terminase în urmă cu un an, în august 1510. În Crearea Evei, Michelangelo foloseşte o gamă delicată de culori. Dumnezeu este acoperit de o mantie purpurie, armonizată corespunzător cu albastrul cerului şi cu umbra aruncată pe stâncă. Paleta de culori este mai aspră şi mai incisivă în Păcatul originar, care cuprinde două scene împărţite de arborele cunoaşterii binelui şi a răului: scena din stânga înfăţişează ispitirea; cea din dreapta- pe Adam şi Eva izgoniţi din Rai. Eva, aşezată sub un copac, aminteşte de o zeitate greacă. Trupul ei frumos, puternic şi plin de viaţă este surprins în mişcare. În timp ce iconografia tradiţională îl înfăţişează pe Dumnezeu cu preponderenţă aşezat, Michelangelo îl prezintă pe Dumnezeu ridicându-se în slăvi, sprijinindu-se de îngeri şi cuprinzând cu braţul stâng silueta unei femei, care probabil reprezintă viitoarea femeie care aşteaptă să fie creată. Personajele sunt înveşmântate în purpuriu, aluzie la culorile robelor cardinalilor şi ale papei. Pictura în care Michelangelo a interpretat una dintre primele cărţi ale Genezei este neîndoielnic cea mai cunoscută din lucrările sale. Actul creator, care prezintă viaţa ca o scânteie electrică, a fost, cu siguranţă, inspirat de cuvintele unui vechi imn adresat lui Dumnezeu- „lumina care aprinde simţurile”.

2. Albrecht Dürer

Pictor, desenator şi gravor german pre-renasceitist, Dürer este cel de-al treilea copil din cei optsprezece copii a lui Albrecht Dürer, Bătrânul. În 1485, el lucrează în atelierul tatălui său unde şi-a făcut ucenicia între 1486- 1489 alături de pictorul- gravor Michel Wolgemut unde execută comenzi diverse: portrete, schiţe de vitralii, desene decorative, pictură pe lemn. Gravurile lui Dürer sunt de asemenea celebre ca şi picturile sale. Ele stau la baza reputaţiei marelui pictor german. El a produs aproximativ 350 de gravuri pe lemn, 100 de gravuri pe aramă şi 1000 de desene. Dürer este considerat maestrul desăvârşit al gravurii pe lemn şi aramă. El reuşeşte să redea în planşele sale perfecţiunea formelor şi expresiile feţei realizate conform realităţii, precum fotografia.Celebra gravură „Adam şi Eva” executată în 1507, este expresia studiului proporţiilor umane. Ea impresionează prin naturaleţea personajelor. Dürer va rămâne unul dintre cei mai renumiţi pictori şi gravori ai lumii

3. Jan van Eyck

Jan van Eyck – pictor din perioada iluminismului flamand, probabil fratele lui Hubert van Eyck. În anul 1422, Jan van Eyck intră în ucenicia lui Jean de Baviere, unde va studia până în anul 1424 la reşedinţa acestuia.Cea mai reprezentativă pictură a lui Jan van Eyck este Mielul Mistic, inaugurat în 1432, un mare poliptic ce conţine 12 panouri. Panoul central descrie îngerii, sfinţii, pe Dumnezeu, pe Maria Fecioara şi pe Ioan Botezătorul, mărginit pe o latură şi pe cealaltă de îngerii muzicieni şi de opera „Adam şi Eva”. „Adam şi Eva” completează celelalte picturi- reprezentând de fapt sursa vieţii pe pământ

Sfânta Ana

Sfânta Ana, care prin harul lui Dumnezeu deveni bunica dupa trup a Domnului Nostru Iisus Hristos, se tragea din neamul lui Levi, ultima nascuta a marelui Preot Matan si a sotiei sale Maria, care mai aveau alte doua fete : Maria si Sovi. Cea mai mare, Maria, s-a casatorit la Betleem si a nascut pe Salomi moasa. Sovi s-a casatorit si ea la Betleem si a nascut pe Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezatorul. Ana s-a cununat cu inteleptul Ioachim din Galileia si a nascut pe Maria Prea Sfânta Maica Domnului. Astfel Salomea, Elisabeta si Maica Domnului erau verisoare iar dupa descendenta sa trupeasca Domnul Nostru era var de gradul doi al Sfântului Ioan Inaintemergetaorul.

Dupa ce a nascut pe Maica Domnului, pe care Dumnezeu o rostuise ca cea mai sfânta din neamul omenesc, singura atât de curata ca sa primeasca in ea pe Mântuitorul lumii, si dupa ce a incredintat copilul la Templu, la vârsta de trei ani, ca o ofranda pura si neprihanita, Sfânta Ana si-a petrecut restul vietii sale in post, rugaciune si faceri de bine celor lipsiti, asteptând sa se indeplineasca ceea ce promisese Dumnezeu. Si-a dat sufletul in pace in mâinile lui Dumnezeu la vârsta de 69 de ani. Sfântul Ioachim a murit la vârsta de 80 de ani ; dar nu se stie care dintre cei doi a murit mai întii. Singurul lucru pe care ni l-a transmis Traditia Bisericii este ca Prea Sfânta Maica Domnului isi pierduse deja parintii la vârsta de 11 ani pe când era inca in Templu
sursa imaginii : old-picture.com


Tag-uri: legenda, mit, peru, sculptura, pictura, literatura, povesti



Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 13 February '08


Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :