FamousWhy
ROM
Biografii, Celebritati, Vedete Vacante de vis, Destinatii, Regiuni Articole, Referate, Comentarii Download programe software FamousWhy Lucruri faimoase Forum Submit Content
|


Referate


Statistics:
Visits: 408
Votes: 0
Fame Riser
          
Fame Rank
N/A
Fame Riser
create pool

Articole


Intreaba despre Familia Crestina : Matrita de viata fundamentala in formarea personalitatii copilului

Tag-uri Populare


religie   biserica   dumnezeu   familie   copii   societate   crestini   credinta   iubire   educatie   familie crestina   personalitate   formare   sfinti   scoala   suflet   intelepciune   viata   rol   parinti   fecioara   evanghelie   egipt   instruire   educare   crestin   morala   caracter   activitate   arta educarii   educatia morala   natura   expresie   sarbatori   craciun   matrita  

All Tags

Famous Forum

 

Familia Crestina : Matrita de viata fundamentala in formarea personalitatii copilului

 Q:   Intreaba despre Familia Crestina : Matrita de viata fundamentala in formarea personalitatii copilului       
Familia Crestina : Matrita de viata fundamentala in formarea personalitatii copilului Omul nu a fost făcut de Dumnezeu să trăiască singuratic, ci impreună cu alţi oameni, în societate. Societatea are, însă, la temelia ei grupuri restrânse, numite-FAMILII, în care intră tata, mama şi copii.

Familia este celula societăţii, îndeplinind în organismul social o mare funcţie, tot aşa cum celulele propriu-zise joacă un mare rol în organismul viu.Astfel, familia asigură dăinuirea speciei omeneşti şi este paznicul totdeauna treaz al părinţilor împotrva imoralităţii , fiindcă le dă acestora bucuriile senine ale vieţii, le măreşte simţul răspunderii, le dă imbold sufletesc la muncă şi la viaţă cinstită, pentru a-şi putea creşte copii şi a le lăsa un bun nume.Ispitele trândăviei, iresponsabilităţii, plăcerilor şi viciilor de tot fe lul se împrăştie ca fumul în faţa gândului la datoriile familiale.

Celibatul( necăsătoria) este o primejdie pentru societate. El nu trebuie să existe decât în cazul bolilor grave. Familia asigură trăinicia unui neam.
Căsătoria şi familia creştină nu se întemeiază numai pe dragostea reciprocă dintre bărbat şi femeie sau pe nevoia de a trăi în comunitate ci şi, sau în primul rând pe comuniunea dintre Dumnezeu şi omenirea pe care o iubeşte, comuniune care trebuie să se reflecte în viaţa familiei.Educaţia şi instrucţia creştină în cadrul familiei sunt decisive pentru copii şi tineri.

Familia este grupul cel mai important dintre toate grupurile sociale, deoarece ea influienţează şi modelează persoana umană.Familia este adevăratul laborator de formare a persoanei. Transformarea individului în persoană adică în” individ cu status social”este intai de toate opera familiei.Sunt doua cauze care explica aceasta influienta a familiei asupra persoanei:-una este legata de faptul ca actiunea familiei se exercita mai de timpuriu
-a doua se leaga de faptul ca multa vreme familia e calea prin care se canalizeaza oricare alta actiune de socializare, ea fiind identica cu intreaga lume sociala a copilului.

Una dintre caracteristicile curbei de invatare este- ca urca foarte repede la inceput si apoi tot mai incet, avand mai tarziu o accelerare negativa. Aceasta inseamna ca eficacitatea actiunii mediului e foarte mare in primi ani, mica mai tarziu si foarte mica dupa 25-30 ani cand totul devine fix,deci familiei ii revine astfel privilegiul de a-si exercita influienta de la inceput.

Acest privilegiu este dublat de un al doilea: actiunea familiei nu e numai cea mai timpurie dar multa vreme e si singua, avand pe deplin monopolul, fiind singurul factor de socializare a copilului din perioada prescolara.
Formarea personalitatii este influientata si de ordinea nasterii copilului si de numarul de copii dintr-o familie.

Cel putin un an primul copil e singur la parinti, in consecinta dragostea mamei si a celorlalti membri ai familiei este concentrata asupra lui, fiind centru de interes al tuturor.

Cand e certat de tata e rasfatat de mama si de bunici sau invers, in asa fel incat copilul unic e de obicei un copil rasfatat,constiinta de sine pe care o dezvolta este eminamente egoista-egocentrica. Pentru copil parintii si cei din jur sunt niste instrumente si tentacole de care se serveste pentru satisfacerea trebuintelor. Astfel copilul ajunge sa fie un mic tiran, care stapaneste pe toti ceilalti, aservindu-i printr-o metoda sau alta, printre care-plansul.

La inceput plansul este expresia unei dureri cu cauza interna sau externa. Parintii alertati cauta sa faca copilului pe voie pentru a inceta, fapt care dupa 10- 20 de repetari copilul ajunge sa invete legatura dintre plans si sosirea parintilor, in consecinta nu va plange numai la durere ci si atunci cand doreste pur si simplu prezenta parintilor.In acest mod plansul ajunge sa fie primul act de interactiune orala cu cei din jur, a carui functie e cea de comanda catre cei apropiati pentru ai face pe plac.

Daca primul copil nu este urmat de un altul, din copil prim devine unic, atunci atentia parintilor fata de el va fi si mai mult crescuta, indeplinindu-i orice dorinta. Prin urmare copilul nu e numai rasfatat, dar e si mai cocolosit cu fel si fel de griji exagerate pentru a-l feri de boli, uitandu-se faptul ca aceasta grija e cea mai sigura cale de a reduce rezistenta organismului.
Cand urmeaza al doilea copil, primul ajunge cel mai mare si astfel trebuie sa fie cel mai cuminte, renuntand la orice conflict in favoarea celui mic. Atentia parintilor trece dintr-o data asupra copilului mic, copilul prim trecand pe un plan secundar, facandu-l sa sufere un fel de detronare.

In diferitele conflicte dintre cei doi dreptatea poate fi de partea celui mai mare, dar de obicei lucrurile se intampla invers, parintii se amesteca in aceste conflicte luand partea celui mic.

Datorita acestor renuntari pe care cel mare e silit sa le faca in favoarea celui mic, precum si lipsa de afectiune, copilul mare va dezvolta o personalitate de invins, ajungand o persoana supusa si introvertita. In cazul cand acest complex al detronarii ia forme mai grave, copilul mare ajunge la o serie de acte bolnavicioase cu care reactioneaza fata de parinti in sens de razbunare.
Copilul mic datorita faptului ca se bucura de afectiunea si concursul parintilor, reuseste cu ajutorul lor sa iasa invingator in cele mai multe conflicte, el va dezvolta o personalitate agresiva si combativa, va fi o persoana cu o mare putere de initiatiava si o fire extrovertita.

In cazul cand copilul mare este fetita iar cel mic este baiat, aceasta orientare a firi si a personalitatii celor doi copii, are efecte bune cu conditia sa nu se faca exagerari .Aceasta deoarece firea agresiva si puterea de initiativa se potrivesc foarte bine vietii pe care baiatul e chemat sa o duca, tot asa precum supusenia fetitei e o trasatura foarte potrivita pentru viata pe care ea e chemata sa o traiasca. Lucrurile stau mai putin norocos in cazul invers, cand copilul mai mare e baiat si cel mic fetita, aceasta deoarece dezvoltarea personalitati lor se va face in contradictie cu firea si rostul lor. Fetita care e mai mica se dezvolta cu mai multe insusiri masculine de agresivitate si initiative iar baiatul va avea trasaturi feminine- adica supusenie si lipsa de initiativa.

In cazul cu trei copii, copilul mare isi pastreaza caracterele dar putin atenuate, deoarece el gaseste o anumita consolare in faptul ca rivalul sau, copilul al doilea, ajunge sa fie copilul mijlociu si sa sufere si el de pe urma copilului mai mic. Atunci copilul mijlociu avand un frate mare si unul mic ,el va ajunge sa aiba dezvoltarea cea mai echilibrata avand o justa balanta intre agresivitate si supusenie, retragerea in sine si initiativa. Copilul ultim dezvolta caractere specifice copilului mic, intrucit dragostea parintilor s-a mai racit intre timp, concursul si afectiunea pe care el le va primi din partea parintilor vor fi mai reduse. In acest mod trasaturile de agresivitate caracteristice copilului celui mic vor fi atenuate.De asemenea se constata o atenuare si la copilul mai mare, el dandu-si seama de detronarea copilului al doilea care a fost dusmanul sau, prinde sentimente mai bune fata de el si fata de parinti si mai ales de copilul cel mic.
Din punct de vedere psihologic situatia cu trei copii este situatia cea mai fericita, capabila sa dea cele mai normale si sanatoase rezultate.

Lucrurile iau o trasatura cu totul diferita la aparitia celui de al 4-lea sau al 5-lea copil. Acest copil nu este asteptat cu dragostea si infrigurarea cu care a fost asteptat primul si al doilea. El este privit cu o oarecare nemultumire, astfel devenind cazul copilului nedorit, socotit ca o sarcina pentru familie atat din punct de vedere familial, social cat si economic. Daca copilul prim era imbuibat cu prea multa dragoste, ultimul fiind nedorit este tratat cu raceala. Urmarea poate fi un sentiment de culpabilitate neexplicata pentru copil, care ii va sapa vointa si increderea in cei din jur, ii va inchide firea sau o revolta contra familiei, urmata mai tarziu de o revolta contra oricarei ordini sociale si foarte curios o cautare si sete de dragoste, pe care cu greu o va gasi, din cauza lipsei de incredere in oameni. Copilul nedorit are sentimentul de a fi fost frustrat de ceva ce i se datora, anume de dreptul de a iubi si de a fi iubit, in sensul cel mai larg al cuvantului. Tot aici in acest grup al copiilor nedoriti trebuie grupati si copii nelegitimi.

Relatiile dintre frati nu depende insa numai de ordinea nasterii, ci si de atitudinea parintilor. E in afara de orice indoiala ca educatia unui copil, judecand dupa toata experienta pedagogica de veacuri, precum si dupa rezultatele obtinute de cercetarile experimentale si statistice, de laborator, nu se poate obtine nici numai prin pedeapsa, nici numai prin recompense, ci prin o justa combinare a lor. Aceasta combinare variaza de la un individ la altul, dupa cum natura sa este mai recalcitranta sau nu, si dupa imprejurari, dependente de situatia sociala si economica a familiei si bunatatea sufleteasca a parintilor. Uneori balanta e pastrata alteori nu, pedeapsa sau recompensa tragand mai greu in cumpana.

Daca balanta e in favoarea metodelor corective de pedeapsa-e cazul parintilor rai la inima de la natura sau inraiti de pe urma imprejurarilor prea vitrege in care au trait. La fel e cazul parintilor mult prea moralisti, preocupati intr-o masura excesiva de desavarsirea morala a odraslelor lor. In toate aceste cazuri copiii sunt pedepsiti si adeseori in modul cel mai brutal, pentru cele mai mici incalcari ale codului familial si social. Uneori aceasta pedeapsa le e aplicata chiar din senin pentru simplu fapt ca parintii au un necaz care nu priveste cu nimic copiii. In alte cazuri pedeapsa e aplicata deoarece parintilor li se pare ca progresul copiilor merge prea incet, iar alteori fiindca sotii sunt certati sau eventual unul dinte ei a suferit o admonestare la serviciu.

Rezultatele in toate aceste cazuri pot lua doua cai: -supunerea copiilor sau revolta lor. In cazul supunerii, copilul dezvolta o personalitate foarte supusa care nu are nici o parere si nici o initiativa , ajungand personalitati invinse, cu vointe frante, cu mentalitate de sclav, incapabili de a da ordine. In societate sunt considerati copii cuminti si buni , dati ca model. Situatia lor devine neplacuta atunci cand ei parasesc familia si intra intr-o lupta apriga a vietii. De data aceasta ei se dovedesc niste invinsi, pentru ca sunt lipsiti de initiative si curaj, nu stiu sa mearga pe propriile picioare si ajung sa fie repede dezarmati.

In celalalt caz-de revolta, copilul va ajunge sa dezvolte o personalitate de revoltat, in care dorul razbunarii clocoteste continuu si care asteapta prima ocazie de manifestare a rebeliunii sale. Cu timpul va ajunge un revolutionar
pornit contra oricarui ordin, incercand sa schimbe totul.

Rolul dominant al familiei in dezvoltarea echilibrata si in prevenirea din cauze afective si educationale a deviantei si delincventei trebuie cunoscut mai de timpuriu de catre tinerii care vor intemeia familii, pentru ca ei sa nu repete erorile celor dinaintea lor. Disciplina, la fel ca si dragostea, trebuie acordata si administrata cu masura. Ceea ce nu trebuie insa sa se uite este faptul ca, in viata, conflictele nu trbuie evitate, ci invinse. Iar parintii trbuie sa-si invete copii acest lucru.

Deci, copii nu pot fi fericiti prin evitarea luptei in care conflictele sunt inevitabile, ci fericirea izvoraste nu din ocolirea lor, ci din infrangerea lor. Trebuie sa-i pregatim pe copii,ca sa fie fericiti, pentru aceasta lupta in care sa fie invingatori, nu invinsi.
Familia este laboratorul prim al personalitatii, si in unele cazuri si cel mai important. Educatia si instructia crestina in familie sunt decisive pentru copii.
Referinte:
Alexandru Huditeanu: Metode de cunoastere psihologica a elevilor, Editura Psihomedia, Sibiu, 2001
A. Cosmovici: Psihologia scolara, Polirom, 1998
Caterina Bagdasa: Aspecte ale dezvoltarii afectivitatii feminine-Studiu psihopedagogic, Editura Didactica si Pedagogica, 1975
sursa imaginii : freeschoolclipart.com


Tag-uri: familie, crestini, matrita, formare, copii, personalitate, dumnezeu



Categorie: Viata Religioasa  - ( Viata Religioasa - Archiva)

Data Adaugarii: 24 January '08


Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :