Una dintre cerintele adresate educatiei este evaluarea complexa a copiilor si adolescentilor care nu se adapteaza la mediul scolar obisnuit.

Orientarea scolara si profesionala a elevului cu CES cere expertiza complexa, finalizata cu descrierea profilului individual al insuficientelor, lipsurilor sau limitarilor, alaturi de evidentierea nevoilor educative speciale si descrierea institutiilor sau serviciilor de educatie si invatamant care ofera oportunitati de raspuns la aceste cerinte speciale individualizate.

La cerinta speciala de educatie se ajunge pornind de la deficienta, trecand prin handicap si ajungand la nominalizarea cailor educative de raspuns la nevoi generale si speciale, individuale si categoriale.

Inadaptarea este individuala, dar poate fi raportata la categorii de l imitari, dificultati, tulburari, nu cu scop de etichetare, ci pentru gasirea unor cai de ajutor educativ. Elevul evaluat din perspectiva educationala este raportat la categoriile de handicap, de deficienta sau de tulburare, cu nume pastrat din vocabularul medical sau defectologic, numai pentru desemnarea caracteristicilor specifice si pentru apelul la interventiile corectiv-recuperatorii cunoscute si verificate.
Aceasta modalitate de raportare, de la particular la general, este consecinta pozitiei ideologice, adoptata de statele ce promoveaza si aplica politica educationala de integrare a copiilor cu CES in sistemul obisnuit de educatie si invatamant.

Un model ilustrativ este dat de invatamantul canadian din regiunea Quebec. Ministerul Educatiei Quebec (MEQ) utilizeaza, cu scopul sustinerii financiare a educatiei elevilor cu handicap, definitii ce fac posibila recunoasterea incadrarii lor in aria protectiei si educatiei speciale, pastrand specificul individual, care nu este contopit si confundat cu aspectul general al unei categorii sau unui tip de deficienta, handicap sau dificultate.

Orice definitie se raporteaza la evaluarea functionarii organismului intreg cu finalitate adaptiva in mediul scolar, comunitar, profesional, diagnosticul este functional si inregistreaza consecintele caracteristicilor individuale, determinate de prezenta unei deficiente / tulburari, asupra planului adaptiv educational si/sau scolar. Perspectiva adoptata de evaluare serveste depistarii de dificultati, stabileste cerinte speciale si preconizeaza raspunsuri educative, toate menite sa reduca dezavantajul si sa optimizeze adaptarea.
Elev cu handicap este considerat "cel care prezinta deficiente senzoriale, fizice sau intelectuale ce antreneaza incapacitati sau limitari in invatare sau in functionarea sa din mediul scolar".

Evaluarea elevului cuprinde:

- capacitati intelectuale, ca rezultanta a functionarii proceselor cognitive;
- abilitati de comunicare;
- adaptarea sociala;
- stabilitatea emotionala;
- abilitati motorii si psihomotorii;
- starea de sanatate.

Alaturi de evaluarea acestor factori personali, de natura afectiva, cognitiva si fizica, sunt investigati factori sociali, familiali si materiali, care au o pondere importanta in adaptarea si integrarea persoanei cu nevoi specilae de educatie.
Conturarea unui profil individual sta la baza aprecierii formei institutionale si curriculare ce faciliteaza integrarea elevului in clase din invatamantul obisnuit, clase speciale din invatamantul obisnuit, clase speciale din scoli speciale sau alte tipuri de institutii cu regim de educatie speciala. Decizia de integrare a prescolarului si a scolarului cu handicap intr-un mediu educativ obisnuit depinde de disponibilitatea adaptativa a copilului, alaturi de atitudinea si cooperarea parintilor.

Data fiind oricare dintre aceste deficiente, psihopedagogii isi asuma sarcini de interventie profesionala care vizeaza:

- diagnoza deficientei si stabilirea posibilitatilor de corectie si compensare, prin raportarea simultana la natura deficientei si la capacitatea globala a copilului de a se adapta la cerintele vietii cu sprijin educativ si/sau protectie speciala tranzitorie sau permanenta;
- proiectarea de curricula pentru purtatorii unor deficiente diverse;
- interventii psihopedagogice (psihoeducationale) si sociale menite sa faciliteze integrarea purtatorilor de deficiente in viata scolara, comunitara, profesionala.
Diagnoza deficientei are ca obiectiv principal orientarea educationala a fiecarui copil sau adolescent. Orientarea nu se face numai prin indicarea formei de educatie, obisnuita sau speciala, ci prin recomandarea de servicii educationale, care pot oferi fiecarui copil oportunitati de compensare a deficientei si de dezvoltare a personalitatii.

In sistemul romanesc de invatamant a fost recunoscuta pana in 1999 o tipologie restransa a deficientelor propriu-zise, cu incadrare a cazurilor in grade de intensitate. O tipologie recunoscuta de institutiile legal investite cu administrarea unui domeniu are consecinte in planurile financiar si de OSP.

Incadrarea in tipurile recunoscute determina, juridic, dreptul unui copil sau adolescent la protectie si educatie speciala, cu toate consecintele legale ce decurg din acest statut. Comisiile desemnate decid, fiecare in parte si toate concordant, daca un elev se inscrie in aria desemnata pentru protectie si educatie speciala. S-a proiectat o evaluare compleza a elevului, care este dinamica si interdisciplinara.
Evaluarea psihologica are in obiectiv atat constatarea stadiului de dezvoltare, cat si a potentialului de achizitie a structurilor subiacente cunoasterii si trairilor. Evaluarea potentialului de invatare, prin depistarea cailor de ocolire, depasire sau eliminare a dificultatilor din dezvoltare, ar contribui esential la atingerea obiectivelor de ajutor si sprijin. Este necesara o strategie de evaluare a functionarii globale, prin tintirea succesiva a urmatoarelor paliere ale personalitatii copilului:

- comunicare si limbaj;
- dezvoltare cognitiva si potential de invatare, cu identificarea zonelor de schimbare a functiilor si operatiilor cognitive in conditiile invatarii mediate (ajutor cognitiv, motivatie intrinseca, ambianta afectiv – pozitiva);
- maturizare sociala.

Evaluarea pedagogica se raporteaza la competentele scolare, sub aspectul dublu al nivelului actual si al potentialului de achizitii scolare si progres.
Evaluarea sociologica releva problemele din mediul familial si scolar, dificultatile socio-economice, dificultatile in relatii (afective si de comportament), asteptarile si optiunile copilului, asteptarile si optiunile apartinatorilor si personalului de educatie si invatamant.

Evaluarea medicala evidentiaza dezvoltarea fizica si starea de sanatate, specificand factorii care pot determina dificultati si absenteism scolar. Bilantul starii de sanatate se finalizeaza cu recomandari privind preventia inadaptarii scolare si promovarea educatiei pentru sanatate.

Diagnoza educationala complexa evalueaza copiii cu CES pe urmatoarele dimensiuni complementare, integrand evaluarile specialistilor:
- lipsuri, insuficiente;
- incapacitati, limitari functionale;
- dezavantaje specifice (fizice, psihologice, sociale si/sau economice);
- potential de progres (evolutie / dezvoltare prin educatie / invatare);
- tipurile de invatare care ii favorizeaza dezvoltarea armonioasa a personalitatii;
- de ce anume are nevoie educativ (curriculum individualizat) si cum ofera acest ajutor (caile si mijloacele) asistenta pedagogica si sociala;
- durata si intensitatea asistentei pedagogice complementare;
- evaluarea diverselor strategii utilizate in acordarea asistentei psihopedagogice cu scop educativ complementar.

Dupa cele descrise mai sus este evident ca integrarea copiilor cu CES in invatamant si societate este un proces complex. Acesta implica participarea unui numar de persoane specializate, care sa depisteze copiii cu astfel de nevoi, problemele pe care le au si caile si mijloacele prin care pot fi ajutati. Acest proces implica de asemenea si familiile copiilor cu nevoi speciale. De aceea consider ca, dincolo de eforturile sustinute pe care le presupune aceasta incercare de a veni in sprijinul copiilor cu CES, este nevoie de o mai mare mediatizare a acestei probleme. Acest lucru ar contribui la constientizarea parintilor, dar si a personalului din educatie, de existenta acestor probleme si de modul in care ele pot fi rezolvate.

Parintii si/sau personalul specializat determina cu usurinta problemele unui copil cu handicap fizic sau psihic evident si cauta ajutor la institutiile specializate. Dar exista acel mare numar de copii dezavantajati din punct de vedere social – proveniti din familii dezorganizate, care au parinti dezinteresati sau abuzivi, etc, si care nu sunt foarte des ajutati sau sprijiniti. Cu totii stim ca acestia dezvolta aspecte de inadaptare sociala si pornesc in viata cu un handicap. Cred cu tarie ca trebuie facut ceva, mai mult, si in aceasta directie. Acest gen de copii sunt mentionati in randul copiilor cu nevoi speciale in lucrarea mea.
Stiu ca s-au facut multe progrese in ce priveste sprijinirea copiilor pe plan educational : institutii specializate, profesori itineranti, etc. Consider insa ca societatea mai are inca multe de facut pentru a rezolva problemele copiilor cu dificultati de ordin familial, social si economic.
_{Referinte:
Legendre, R., Dictionnaire actuel de l’education, Paris, ESKA, 1993
Albu, A., Albu, C., „Asistenta psihopedagogica si medicala a copilului deficient fizic”, Iasi, Polirom, 2000
Miftode, V., (coord.) „Dimensiuni ale asistentei sociale: forme si strategii de protectie a grupurilor defavorizate”, Botosani, Eidos, 1995
Popescu, G., Plesa, O., (coord.), „Handicap, readaptare, integrare”, Bucuresti, ProHumanitate, 1998
Verza, E., Paun, E., „Educatia integrata a copiilor cu handicap”, UNICEF, 1998
sursa imaginii : freeschoolclipart.com}

---

Tag-uri: copii cu ces, deficiente, nevoi speciale, integrare, incluziune, egalitate, evaluare

---

Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 17 December '07

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---