FamousWhy
ROM
Biografii, Celebritati, Vedete Vacante de vis, Destinatii, Regiuni Articole, Referate, Comentarii Download programe software FamousWhy Lucruri faimoase Forum Submit Content
|


Referate


Statistics:
Visits: 1,895
Votes: 0
Fame Riser
          
Fame Rank
N/A
Fame Riser
create pool

Articole


Intreaba despre Evolutia relatiilor dintre doua personaje care alcatuiesc un cuplu intr-o nuvela istorica studiata

Tag-uri Populare


literatura   poezie   roman   poet   scriitor   proza   nuvela   poem   comedie   comentariu   opera literara   drama   basm   teatru   romantism   roman realist   curent literar   gramatica   personaje   istorie   comunicare   prozator   filozofie   caracterizare   opera   balada   genul epic   genul epic in proza   procedeu stilistic   roman subiectiv   naratiune   autor   dramaturg   pastel   povestire   genul dramatic  

All Tags

Famous Forum

 

Evolutia relatiilor dintre doua personaje care alcatuiesc un cuplu intr-o nuvela istorica studiata

 Q:   Intreaba despre Evolutia relatiilor dintre doua personaje care alcatuiesc un cuplu intr-o nuvela istorica studiata       
Evolutia relatiilor dintre doua personaje care alcatuiesc un cuplu intr-o nuvela istorica studiata Alexandru Lăpuşneanul (Costache Negruzzi)

Introducere

Prozator ce aparţine generaţiei literare de la 1848, Costache Negruzzi se individualizează în literatura română prin varietatea temelor şi a speciilor literare abordate. Opera sa, numită ironic Păcatele tinereţelor, cuprinde patru mari părţi: Amintiri din juneţe, Fragmente istorice, Neghină şi pălămidă, Negru pe alb. Scrisori la un prieten.

Prezentarea elementelor textului narativ semnificative pentru realizarea personajului

Nuvela Alexandru Lăpuşneanul este prima nuvelă istorică din literatura română, dar ilustrează în acelaşi timp şi trăsăturile prozei romantice. Acestea au fost sintetizate pentru prima dată, în literatura noastră, de Mihail Kogălniceanu, teoreticianul generaţiei romant ice paşoptiste: evadarea din prezentul apăsător, aspiraţia spre infinit, interiorizarea, întoarcerea la natură şi la tradiţii, cultivarea istoriei şi a moravurilor.

Textul reprezintă o nuvelă, deoarece este o specie în proză, cu o construcţie riguroasă, cu un singur fir narativ. Se caracterizează printr-un conflict unic, desfăşurat în mai multe spaţii şi într-un interval mai mare de timp. Personajele nu sunt numeroase, fiind surprinse în ceea ce au ele mai semnificativ. Caracterul istoric al operei reiese din inspiraţia din trecutul naţional, din temă, subiect, personaje şi culoarea epocii.
Tema nuvelei este evocarea unei perioade din istoria Moldovei de la sfârşitul secolului al XVI-lea: cea de-a doua domnie a lui Alexandru Lăpuşneanul şi luptele cu boierii pentru impunerea autorităţii domneşti.

În ceea ce priveşte structura, nuvela este delimitată în patru capitole care poartă fiecare câte un moto semnificativ. Celor patru părţi, precedate de câte un moto rezumativ: Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau!, Ai să dai samă, Doamnă!, Capul lui Motoc vrem!, De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu! le corespund, în mod echitabil, momentele subiectului: expoziţiunea şi intriga (revenirea lui Lăpuşneanul în ţară cu intenţia de a-şi recăpăta tronul) se regăsesc în prima parte, desfăşurarea acţiunii se extinde în partea a doua şi parţial în cea de-a treia, punctul culminant (scena uciderii boierilor) se identifică în a treia parte, iar deznodământul (moartea domnitorului) apare în ultima secvenţă.

Subiectul cuprinde, aşadar, o serie de evenimente declanşate de reluarea tronului de către Lăpuşneanul: fuga lui Tomşa în Muntenia, confiscarea averilor boierilor de către noul domn, uciderea celor 47 de boieri, omorârea lui Motoc de către mulţime şi moartea tiranului prin otrăvire.

Timpul şi spaţiul acţiunii sunt, în conformitate cu specificul nuvelei istorice, clar precizate: cea de-a doua domnie a lui Alexandru Lăpuşneanul, în Moldova.
Prezentarea relaţiilor iniţiale dintre cele două personaje din perspectiva statutului lor social, psihologic
Personajele sunt caractere deja formate şi se conturează, în general, din stările conflictuale. Alexandru Lăpuşneanul este personajul principal, toţi ceilalţi gravitând în jurul personalităţii sale, iar domniţa Ruxanda are rol de personaj secundar, ea fiind construită în antiteză cu soţul său, prin faptul că opune cruzimii acestuia, bunătatea şi blândeţea ei.

Statutul lor social trebuie pus în relaţie cu tema operei, ambele personaje având o existenţă istorică determinată, despre care autorul află, aşa cum el însuşi declară, din cronicile lui Grigore Ureche şi Miron Costin. Conform principiilor esteticii romantice, Negruzzi este primul scriitor care valorifică, într-o creaţie literară, cronicile moldoveneşti. În mod surprinzător, scriitorul declară ca izvor de inspiraţie a nuvelei Letopiseţul Ţării Moldovei de Miron Costin, dar, de fapt, imaginea personalităţii lui Alexandru Lăpuşneanul este conturată în altă cronică, cea a lui Grigore Ureche. De aici, Negruzzi preia scene, fapte (sosirea lui Lăpuşneanul în Moldova pentru a domni a doua oară, întâmpinarea lui de către boieri, uciderea celor 47 de boieri, boala şi omorârea prin otrăvire a domnitorului) şi chiar replici (de pildă, moto-ul primului şi al ultimului capitol al nuvelei).

Persoana istorică reprezentată de Alexandru Lăpuşneanul se poate reconstitui din documentele istorice ale epocii, din care se desprinde portretul unui domnitor autoritar, strateg, al unui politician abil, ale cărui gesturi de pedepsire a boierilor nu sunt cu nimic mai spectaculoase decât cele ale lui Ţepeş sau Ştefan cel Mare (despre care se ştie că a ucis peste 60 de boieri întru-un mod similar cu cel al lui Alexandru Lăpuşneanul). De asemenea, şi Ruxanda, fiica lui Petru Rareş, are, în cronici, o imagine pozitivă, Ureche realizându-i un portret de „fămeie destoinică", capabilă de a conduce Moldova după moartea lui Lăpuşneanul. Aceeaşi perspectivă se poate regăsi şi la C. Gane (Trecute vieţi de doamne şi domniţe), care reface imaginea fidelă, reală a cuplului.

Negruzzi însă se distanţează de realitatea istorică, prin apelul la ficţiune şi prin viziunea romantică asupra istoriei. Concepţia sa nu este identică cu cea a cronicarilor, el încercând chiar să motiveze comportamentul domnitorului, spre deosebire de cronicari, care îl blamau. Astfel, este accentuată latura pur umană a personajului, care, în tendinţa sa de a-şi depăşi condiţia, de a intra cu orice preţ în istorie, încearcă să-şi menţină puterea prin orice mijloace, chiar dacă unele sunt de o cruzime ieşită din comun. De asemenea, Ruxanda este prezentată ca un caracter slab, definită prin cîteva trăsături opuse domnitorului, ea fiind în text un simplu pretext pentru a pune în evidenţă personalitatea acestuia. Negruzzi transfigurează artistic faptele narate prin gradarea tensiunii narative şi prin reliefarea caracterului personajelor.

În ceea ce priveşte statutul psihologic al personajelor, acesta este evidenţiat atât prin caracterizarea directă, cât şi prin cea indirectă. Portretul lor fizic este schiţat, accentuându-se acele trăsături care pun în evidenţă caracterul crud, dur şi firea imprevizibilă a domnitorului: „ochii scânteiră ca un fulger", „muşchii i se suceau în râsul acesta şi ochii lui hojma clipeau". Prin raportare la acesta, Ruxanda întruchipează frumuseţea şi delicateţea tipice domniţelor: „Figura ei avea acea frumuseţă care făcea odinioară vestite pre femeile României."

De asemenea, în spiritul esteticii romantice, este detaliată vestimentaţia personajelor, nu neapărat din raţiuni estetice, cât mai ales din necesitatea de a evidenţia culoarea locală: „Lăpuşneanul purta coroana Paleologilor şi peste dulama poloneză de catifea stacoşie, avea cabaniţa tucească", iar Ruxanda „zobon de stofă aurită, colan de aur, petre scumpe, salbă de mărgăritar".

Relevarea trăsăturilor personajelor prin raportare la două scene semnificative
Trăsăturile personajelor sunt evidenţiate atât în mod direct, de către narator şi de către celelalte personaje, cât şi în mod indirect, aşa cum reies din faptele lor, din relaţiile cu ceilalţi. Lăpuşneanul este un personaj eponim, inspirând titlul textului, el şi Ruxanda reprezentând personaje romantice, excepţionale, care evoluează în împrejurări excepţionale.

Una dintre scenele semnificative pentru relevarea relaţiilor dintre cei doi este dialogul lor din capitolul al doilea (Ai să dai samă, Doamnă!), când Ruxanda încearcă să intervină pe lângă domn pentru ca acesta să înceteze sa-i ucidă pe boieri. Cei doi soţi emit rar aprecieri unul despre celălalt, întrucât relaţia lor este una formală, convenţională. De pildă, domniţa Ruxanda îl caracterizează direct pe Lăpuşneanul, subliniindu-i „virtuţile", din nevoia de a obţine o decizie favorabilă. Astfel, crezând că-şi poate îndupleca soţul să oprească omorurile în rândul boierilor, ea i se adresează elogios: „Bunul meu domn! Viteazul meu soţ!", deşi firea ei sensibilă nu putea admite nicio scuză pentru o asemenea cruzime. De cealaltă parte, Lăpuşneanul, în virtutea firii sale imprevizibile, o numeşte iniţial pe domniţă „frumoasa mea doamnă", pentru ca apoi să izbucnească: „muiere nesocotită!". Conflictul, factor determinant în desfăşurarea operei, pune în lumină, în această scena, personalitatea puternică a personajului principal în antiteză cu firea slabă, incapabilă de a i se opune, a Ruxandei. Este un conflict explicit, în care adversarii se provoacă: domnitorul îşi simte ameninţată autoritatea, ceea ce-l determină să-şi piardă pentru un moment cumpătul: „mâna lui, prin deprindere, se răzămă pe junghiul din cingătoarea sa", iar Ruxanda riscă să se pună în pericol pentru a nu avea pe conştiinţă păcatele soţului: „De aş şti că mă vei şi omorî, nu pot să tac".

O altă scenă revelatorie pentru evidenţierea trăsăturilor lor şi a raporturilor dintre ei este cea din finalul nuvelei, în capitolul al IV-lea, când domnul, aflat pe patul de moarte, nu-şi dezminte caracterul imprevizibil. Figură complexă, demonică, stranie, el rămâne până în final tipul domnitorului tiran şi crud, cu o personalitate contradictorie, ale cărei trăsături sunt subordonate uneia esenţiale: voinţa de putere. De asemenea, forţa, autoritatea, instabilitatea emoţională, capacitatea de a disimula trădează un temperament vulcanic, cinic, machiavelic.

Exprimarea opiniei asupra relaţiilor personajelor din perspectiva deznodământului
Personajul principal nu evoluează, chiar şi în final fiind dominat de o singură trăsătură definitorie: cruzimea. În agonie, pe patul de moarte, el nu ezită să-i ameninţe pe toţi cei ce-l veghează, inclusiv propria familie: „iar pre căţeaua asta voi s-o tai în patru bucăţi împreună cu ţâncul ei...". Este momentul în care Ruxanda demonstrează că poate fi şi puternică, ea fiind cea care îi dă otrava muribundului. Totuşi, portretul ei îşi păstrează dominanta, pentru că nu acţionează din voinţă proprie, ci la îndemnul boierilor şi după încuviinţarea mitropolitului: „Voi să daţi samă înaintea lui Dumnezeu (...) că voi m-aţi făcut să fac acest păcat!"
Finalul consemnează, în mod concis, sfîrşitul domnitorului, în stilul caracteristic lui Negruzzi: „Astfel fu sfârşitul lui Alexandru Lăpuşneanul, care lăsă o pată de sânge în istoria Moldovei". Se realizează astfel, simetria cu incipitul, care rezumă evenimentele ce motivează revenirea la tron a domnitorului şi atitudinea lui răzbunătoare.

Concluzie

Prin urmare, Negruzzi realizează, în această nuvelă, portretul unor personaje romantice, excepţionale, detaşându-se prin capacitatea analitică de zugrăvire a monstruosului, de îmbinare a realităţii cu ficţiunea.


Tag-uri: literatura



Categorie: Comentarii  - ( Comentarii - Archiva)

Data Adaugarii: 15 November '11


Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :