În cadrul interacţiunii familiale, deosebit de importantă este confruntarea perceptiv-cognitivă dintre cei aflaţi în ipostaza partenerităţii, în baza căreia ei evoluează şi se evaluează reciproc, printr-o succesiune de feed-back-uri corectoare cu sens interadaptativ.

Freud a demonstrat că se percepe în bună măsură ceea ce se doreşte să fie perceput. Imaginea pe care şi-o formează un individ despre partenerul său este un construct mai mult sau mai puţin deformat faţă de realitatea reflectată, în sens pozitiv sau negativ, în funcţie de motivaţiile, aspiraţiile determinate de „cadrul de referinţă general, dispoziţiile şi istoria sa personală, modul în care percepe la ran dul său normele şi valorile mediului său" (A. Levy). Chapman, Lewin, Robaye (1957) au stabilit că grupul căruia îi aparţine individul determină nivelul său de expectaţie (adică imaginea a ceea ce aşteaptă) şi, de asemenea, nivelul său de aspiraţie (adică imaginea scopurilor sale), cunoaşterea partenerilor, şi implicit a partenerului conjugal, fiind un proces rezultat din condiţionarea reciprocă între percepţii şi motivaţii. Noţiunea de empatie, studiată de Maucorps, Moreno, Rogers, Tagiuri, vine să explice specificul funcţional al relaţiilor interpersonale de tip afectiv. Aşa cum susţine Tagiuri, empatia permite stabilirea interpretării corecte a sentimentelor altuia, ea avand în mai mare măsură şansa de a se manifesta atata timp cat sentimentele sunt fie reciproce, fie identice de o parte şi de alta.

Explicaţia acestui fapt o găseşte Tagiuri în „tendinţa defensivă a individului, care-l determină la a recăuta o conformitare între sentimentele sale şi perceperile sale, protejandu-se de sentimentele şi situaţiile penibile" (A. Levy, 1965). Pornind de la o idee asemănătoare (aceea a „economicităţii", eforturilor în relaţiile interpersonale), H. C. I. Duijeker (1961) consideră atitudinea ca principiu unificant în raporturile noastre cu lumea, cu mediul şi cu alţii. în cazul familiei, contactele noastre du „celălalt" fiind cele mai frecvente, distanţa psihologică fiind aproape absentă, nu înseamnă că dispar atitudinile faţă de partener, dimpotrivă, ele sunt cele mai importante dintre toate. Dar acestea, deşi influenţate de normele mediului sociocultural, dezvăluite pană la un anumit grad în familie, prin restricţii, uniformităţi şi mentalităţi, sunt totuşi în mod obişnuit atitudini inconştiente, consideră Duijeker, de unde concluzia lui că sunt imposibil de formulat şi de măsurat.

în aceeaşi ordine de idei se înscriu şi preocupările lut Fiedler (concretizate în studii clinice şi cercetări sistematice), care arată că „avem tendinţa de a idealiza persoanele preferate, adică de a le conferi un ansamblu de trăsături mult mai favorabile decat ale persoanelor faţă de care suntem neutri sau ostili" (apud Maisonneuve, Margot-Duclot, 1962). Aceasta sugerează dificultatea cunoaşterii reale reciproce a partenerilor şi, în acelaşi timp, inconsistenţa oricărei aprecieri asupra vieţii cuplului venită din exterior. Din această perspectivă trebuie menţionată contribuţia lui Sullivan privitoare la semnificaţia sistemului de imagini pe care fiecare partener şi-l construieşte despre celălalt şi a naturii combinării acestor imagini, responsabilă de integrarea şi, respectiv, dezintegrarea unor situaţii familiale în sistemul funcţional al cuplului.

---

Tag-uri: familie, cuplu, societate, relatii

---

Categorie: Psihologie  - ( Psihologie - Archiva)

Data Adaugarii: 17 August '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---