Naturalismul a fost un curent literar aparut in Franta, la finele secolului trecut si extins apoi in multe tari din Europa si America. Principalul reprezentant si teoretician al naturalismului a fost scriitorul francez Emile Zola.

Adeptii acestui curent separa "felia de viata" din complexitatea realului, acordând atentie factorului eredjtar, aspectelor'biologice si fiziologice (de care este legata evolutia personajelor) si chiar patologicului.

Tema nuvelei "In vreme de razboi" de I.L. Caragiale, o constituie dezumanizarea individului stapânit de patima imbogatirii; in acest sens, etapele decaderii morale a hangiului Stavrache, scot in evidenta elemente apartinând esteticii naturaliste:
1. Faptele personajului (ca si ale fratelui sau, preotul) pot fi puse si pe seama factoru lui ereditar: "Incontestabil exista-o tara in familia in care un frate innebuneste, iar altul se face tâlhar ca popa si delapidator ca ofiter'' (G. Calinescu).

2. Preferinta naturalismului pentru morbid ori pentru viciile si defectele fizice, se converteste aici, in prezentarea deformarii sufletesti a personajului principal.
Pentru aceasta, autorul pune in evidenta aspectele intunecate ale constiintei, sondând gândurile cele mai ascunse ale hangiului: dorinta nemarturisita ca tâlharii sa-si divulge capetenia, spaima ca, intr-o zi, s-ar putea sa-i vina "o nebuneala sergentului sa spuie ca el e stapânul averii" si chiar speranta ca fostul preot va fi murit in luptele de la Plevna; astfel, atunci când primeste prima scrisoare, hangiul mai priveste "bine" data: "in adevar, scrisoarea era expediata cu trei zile mai inainte de luarea Plevnei. Dar acuma ..." Dorinta (nerostita) ca fratele sau sa fi fost ucis, da masura dezumanizarii acestui personaj.

3. Tot de morbidul specific naturalismului tine si tema "moroiului" (stafiei): "vizita" "mortului" pune in miscare instinctele criminale ale lui Stavrache (care traieste, in planul halucinatiei, senzatia organica dorita: "simte cum degetele-i patrund in muschii grumazului strivindu-i, afundând beregata, sfarâmând incheietura cerbicii").
4. Ca intr-o foaie de observatie clinica, autorul urmareste. reactiile fiziologice ale hangiului, in episodul final.

Terorizat de aparitia omului care il chinuise si in visele halucinatorii, Stavrache are gesturile unui dement: gura ii ramâne cascata, privirea fixa, mâinile ii intepenesc. incercarea lui lancu de a-i explica motivul sosirii sale,, declanseaza alte manifestari anormale: hangiul isi varsa pe piept paharul cu vin, apoi, cuprins de frisoane, le arata celor doi drumeti un chip "ingrozitor, cu parul vâlvoi, cu mâinile-nclestate, cu gura plina de spuma roscata".

Instinctele lui criminale se trezesc si, in crâncena incercare de a-si ucide fratele, Stavrache capata forta unui nebun. Legat "butuc" '(printr-o stratagema a fostului preot), hangiul ii scuipa pe cei doi si râde in hohote.
Când lumânarea este aprinsa, iar ochii lui intâlnesc lumina, Stavrache incepe sa cânte popeste.

Prin tenta naturalista din nuvela, conditia umana este pusa sub semnul biologicului, al patologiei si al instinctelor primitive, mijloc de a prezenta un personaj dezumanizat pâna la limita inferioara.

---

Tag-uri: stavrache, in vreme de razboi, elemente naturaliste

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 17 January '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---