Elaborarea şi redactarea comunicării presupune trei demersuri separate care se influenţează reciproc.

Primul, este acela de a dezvolta propoziţii şi paragrafe şi a le exprima într-un limbaj corespunzător. Al doilea, este acela de a depăşi sindromul primului act de concepţie.
în sfârşit, este necesar să fie dezvoltat un sistem complet şi eficient de redactare a acestei producţii intelectuale. Una din cerinţele elaborării comunicării o constituie eficienţa.

Există o legătură indestructibilă între calitatea limbajului şi calitatea comunicării. Este recomandabil să fie evitat limbajul pompos, birocratic care induce o mare cantitate de material redundant. în procesul elaborării şi redactării comunicării, un rol important îl joacă şi modul de utilizar e a diatezei.
Se obişnuieşte ca în comunicarea în conducere să se utilizeze în exces diateza pasivă. Este o deformaţie specifică domeniului militar.

Frazele scrise la diateza pasivă sunt lipsite de vitalitate, comunicarea căpătând un accent impersonal care nu solicită într-un mod ori altul ascultătorul sau cititorul. Iată un exemplu care ilustrează pericolul diatezei pasive:
- "Dealul va fi atacat când forţele vor sosi şi semnalul este dat" - se pun întrebările: Cine va ataca? Care deal? Cu ce forţe? Când? Cine va d semnalul?
Real, comunicarea ar trebui să aibă următoarea formă: "Compania 231 I va ataca dealul Pietrosul, cu înălţimea de 637 m, 1 sosirea plutonului de sprijin, la semnalul TUNETUL-7272, etc. Eliminarea diatezei pasive se poate face pe următoarele căi:
- punerea subiectului (realizatorul) înaintea verbului;
- reducerea sensului verbului;
- schimbarea verbului.

Diateza activă, umanizează comunicarea, frazele penetrează la cititor ori auditor, astfel că se poate atinge direct scopul comunicării, utilizând verbe active şi puţine cuvinte.

Scopul tuturor comunicărilor este şi acela de a realiza un contact personal în cel mai simplu mod posibil, utilizând îndeosebi cuvinte familiare, de zi cu zi. în acest sens, în unele situaţii se poate utiliza un minim de jargon.
Jargonul, reprezintă acel limbaj specific anumitor categorii sociale, profesiuni, etc, cu o sferă de circulaţie îngustă, care are fond principal de cuvinte şi o structură gramaticală proprie.

Când se utilizează jargonul, trebuie urmărit dacă auditoriul ori cititorul cunoaşte sensul exact al cuvintelor respective. Un alt aspect al comunicării îl constituie tonul pe care aceasta se face. Unul demn, politicos, înţelegător trebuie încurajat şi cultivat. Orice manifestare de iritare, bruscare sau superioritate, va duce fără echivoc la reducerea eficienţei comunicării sau la întreruperea acesteia. Este important ca tonul să fie controlat şi folosit aşa cum se cuvine. De asemenea, trebuie eliminate frazele şi cuvintele stereotip, a construcţiilor parazite ce încarcă în exces comunicarea cu elemente redundante. Trebuie avute de asemenea, în vedere nuanţele înţelesului unor cuvinte, cuvintele uşor de confundat, cuvintele care crează adversitate. Lungimea frazei trebuie să asigure maximum de claritate comunicării şi în acest sens trebuie evitate frazele lungi şi complicate. Utilizarea constantă a unor fraze lungi ori scurte, poate conduce la monotonie. De asemenea, cuvintele care introduc insinuări nepoliticoase, care fac sugestii negative sau care exprimă gânduri neplăcute ori lipsite de tact afectează deseori scopul comunicării.

---

Tag-uri: social, interactiune, individ, relatii

---

Categorie: Diverse  - ( Diverse - Archiva)

Data Adaugarii: 16 October '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---