Acum in Forum :

 

Ideea educaţiei civice a apărut în mintea adulţilor atunci când aceştia au simţit nevoia să transmită urmaşilor experienţa dobândită, cu scopul de a-i forma pentru viaţă, ca buni cetăţeni.

Istoria educaţiei, în aria geografică europeană începe cu Orfeu, eroul care a fost un educator original, izbutind prin farmecul cântecelor sale să înduioşeze inimile oamenilor. Aceasta este însă numai o legendă.

Primele şcoli au avut ca scop educativ pregătirea copiilor pentru a deveni buni cetăţeni, pentru conducerea statului şi buni militari, pentru apărarea lui. Morala se realiza cu ajutorul lecturilor din operele scriitorilor.

Dezvoltarea moral-civică avea ca scop formarea unor trăsături de caracter ca: stăpânirea de sine, cumpătarea, respectul pentr u dreptate şi lege şi venerarea divinităţii. Disciplinele care-l pregăteau pe şcolar pentru viaţa socială erau: gimnastica, muzica, literatura, retorica şi filosofia.

Cercetările de psihopedagogie atestă faptul că formarea profilului moral al personalităţii este un proces îndelungat care îşi are originea în familie, se continuă în întreaga şcolaritate şi se consolidează pe tot parcursul devenirii umane.
Cunoaşterea procesului formării conştiinţei şi conduitei morale, a relaţiei dintre latura morală şi celelalte aspecte ale educaţiei, a rolului diferiţilor factori în formarea convingerilor, sentimentelor şi obişnuinţelor morale trebuie să stea în atenţia specialiştilor, dar şi a cadrelor didactice.

La intrarea în grădiniţă, copilul dispune de o oarecare experienţă de viaţă care poate fi valorificată, dar acest lucru nu este suficient. Cadrul didactic trebuie să-l introducă pe acesta în universul valorilor reale, să-l facă să înţeleagă semnificaţia acestora, să dobândească capacitatea de a distinge ceea ce este frumos, bun, adevărat.

Pentru ca aceste cunoştinţe să se transforme în conduite, se impune cu necesitate ca acestea să fie însoţite de anumite trăiri afective, ca suport energetic, componenta cognitivă şi cea afectivă fiind indispensabile în formarea conştiinţei morale, dar nu şi suficiente. Formarea conştiinţei morale este un proces lung şi anevoios, iar transformarea acestuia în conduită presupune corelarea tuturor componentelor sale fundamentale: obiective, conţinut, metode, mijloace, forme de organizare, metode de evaluare. Îmbinarea tuturor acestora într-un sistem, desprinderea elementelor de bază, unitatea aspectului teoretic cu cel practic şi fundamentarea actului educaţional pe principii ştiinţifice reprezintă baza unei educaţii morale corespunzătoare.

Educaţia pentru cetăţenia democratică în grădiniţă

Grădiniţa de copii este instituţia de învăţământ căreia îi revine rolul decisiv în educarea şi instruirea copiilor preşcolari. Ea se străduieşte să creeze condiţiile necesare unei dezvoltări normale pe toate planurile (dezvoltare fizică, intelectuală, socială şi a personalităţii).

Copilul îşi dezvoltă aptitudinile sale în raport cu mediul în care trăieşte, aşa încât primele noţiuni educative le primeşte în familie, apoi în colectivitate preşcolară, pentru ca şcoala să consolideze şi să adauge, printr-un amplu sistem educativ o educaţie desăvârşită.

Există, desigur, reguli generale de educaţie, care trebuie respectate în toate cazurile, deoarece copilul reprezintă o individualitate ce trebuie educat în conformitate cu particularităţile sale psihice. Educaţia îi favorizează o adaptare mai uşoară la mediul social. Întregul proces educativ trebuie condus cu grijă, cu afecţiune pentru copil şi în concordanţă cu etapa de dezvoltare în care se află el, fără a-i depăşi capacitatea de înţelegere. Vârsta preşcolară, atât de importantă pentru dezvoltarea personalităţii, solicită din partea educatorilor înţelegere şi tact.
Grădiniţa reprezintă pentru mulţi copilaşi posibilitatea lor de a se socializa, de a-şi dezvolta personalitatea şi creativitatea, de a face faţă următoarei etape din viaţa lor şcolară.

La grădiniţă, copiii deprind normele de conduită civilizată, de a îndeplini diferite sarcini, de a avea un program regulat şi astfel este ajutat să colaboreze mai bine cu cei din jurul său şi să aibă iniţiativa. Celor mici li se îmbogăţeşte vocabularul, se dezvoltă gândirea, concentrarea, memoria, dorinţa de cunoaştere şi atenţia. Comunică mai mult şi nu în cele din urmă, îşi dezvoltă aptitudinile fizice, psihice, artistice.

Copiii din grădiniţă sunt provocaţi prin intermediul jocului să participe la diferite activităţi: pictură, sculptură, să facă mici experimente în domeniul ştiinţei.

Primele zile pot fi însă un adevărat echilibru în sufletul celui mic, deoarece brusc sau aproape brusc va descoperi faptul că nu va mai sta cu mama toată ziua, că nu el este “centrul universului” şi că trebuie să asculte de cineva străin, să suporte încă 20 sau 30 de copii educaţi mai mult sau mai puţin până în acest moment, că trebuie să împartă jucăriile cu ceilalţi şi că nu i se vor îndeplini nicidecum toate poftele.

Modificarea deprinderilor este supărătoare şi dificilă şi îi marchează pe foarte mulţi copii, atât de strâns legaţi de mama la vârsta aceasta. De aceea, părinţii trebuie să le facă trecerea mai lină şi mai pe înţelesul copilului. Mulţi părinţi renunţă, dar de această etapă se vor lovi şi anul următor sau peste doi ani, şi cu cât copilaşul creşte cu atât îi vor schimba mai greu obiceiurile. Copilul trebuie încurajat cu multă răbdare şi înţelegere, cu fermitate totodată, dar mai ales cu infinită dragoste şi blândeţe. Trebuie lăudat când reuşeşte să se descurce singur, când îşi respectă programul sau deprinderile sănătoase, şi trebuie să i se explice de ce este trimis la grădiniţă.

Copiii nu trebuie minţiţi sau să li se spună “ei, lasă că la grădiniţă o să vezi tu ce înseamnă să asculţi!” pentru că va avea reticenţă numai la auzul cuvântului “grădiniţă”.

În acelaşi timp, relaţia cu “doamna” trebuie înţeleasă de către cei mici ca pe una de simpatie, de ascultare. Continuând procesul de socializare început în familie , grădiniţa oferă preşcolarului cadrul de valorificare a potenţialului psiho – social . La intrarea în grădiniţă , copilul se află în perioada celor mai bogate acumulări ,cantitative şi calitative . După cum observă M . Debesse "jocul ne permite să urmărim copilul în acelaşi timp în viaţa sa motorie , afectivă , socială şi morală".

Jocul îşi extrage substanţele nutritive din viaţa socială şi se supune în oricare măsură „ intuiţiei , modei , contagiunilor „ ( E : Verza ).

În joc există o dimensiune social istorică evidentă , dar şi una etnologică sau cultural – informaţională – influenţa mass-media .

Educaţia pentru societate se desfăşoară în cadrul unui proces interdisciplinar zilnic cuprinzând forme de organizare multiple .
Activitatea educaţională pentru societate se desfăşoară sub cele trei forme de organizare : jocuri liber –creative , activităţi frontale dirijate , activităţi complementare cuprinzând toate domeniile de activitate .
În cadrul activităţilor de observare : „ Copilul „ , „ Familia mea „ , „ Obiecte de uz personal „etc. copiii îşi însuşesc şi consolidează cunoştinţe şi deprinderi sociale .
Lecturile după imagini : „De ziua bunicii „ , „Camera copilului ” ,” Împreună cu familia ” etc. constituie o bună ocazie pentru copii de a-şi aprofunda manifestările afective faţă de colegi , prieteni , adulţi , sesizând legătura între membrii familiei .
Memorizările : „Doi fraţi cuminţi ”, „ Fapte bune ” , „ Acasă” aprofundează nivelul cunoaşterii relaţiilor interumane generând atitudini pozitive faţă de familie .
Poveştile , povestirile , poveştile create „ Prietenul meu ” , „ Scrisoare de la mare”, „ Nuieluşa de alun ” etc. contribuie la precizarea locului în familie , grădiniţă , în grupurile de copii , înţelegând sarcinile şi drepturile pe care la au .
Jocurile didactice : „ Te rog să – mi dai !” , „ Ce lipseşte de la masă ? ” ; „ Când , cum şi cui oferim flori ” ş.a. consolidează deprinderile sociale , dezvoltă comportamente adecvate diverselor situaţii de interacţiune socială , punându-l pe copil să interacţioneze respectând regulile grupului .
Jocurile şi activităţile pe arii de stimulare , cât şi cele complementare au consolidează cunoştinţele , deprinderile de autonomie personală în activităţi zilnice ca : spălat , îmbrăcat , ordonat , civilizat .
Jocurile de rol : „ De-a familia ”, „ În vizită ”; „ De-a pietonii ” ş.a. au consolidat normele de comportare , colectivul de copii marcând pozitiv personalitatea fiecăruia .
Copiii de astăzi sunt cetăţenii societăţii informatice. Ei trebuie să gândească şi să acţioneze în alt fel decât au făcut-o părinţii lor. Această schimbare este mai mult decât o schimbare de tip mecanic a sistemului de referinţă. Dacă o comparăm cu trecerea de la gândirea geocentrică la cea heliocentrică, realizăm numai parţial dimensiunea schimbării la care suntem martori.
O mai bună estimare a situaţiei are în vedere transformarea calitativă a societăţii omeneşti. În termeni filozofici ea presupune că nu mai acordăm materiei rolul esenţial în univers. Acest loc privilegiat este acum ocupat de informaţie.
Se consideră că există o vârstă de aur a copilăriei plasată undeva între 4 şi 5 ani, caracterizată prin capacitatea maximă de dezvoltare a creierului.
Singura soluţie pe care societatea actuală o poate oferi viitorilor adulţi este un învăţământ preşcolar corespunzător în acest scop.
Nu va mai dura mult şi vom constata fie o ridicare a grădiniţelor la nivelul universităţilor, fie o deschidere a universităţilor pentru preşcolari. Vom avea atunci parte de grădiniţe asemănătoare cu cele din Occident.

Educaţia pentru cetăţenie democratică în şcoală

Consiliul Europei sublinia cu un deceniu în urmă, că învăţământul are un rol crucial în formarea indivizilor independenţi şi responsabili. Sistemele educative trebuie să ofere tinerilor ocazia de a dobândi cunoştinţe, atitudini şi competenţe esenţiale în următoarele domenii cheie, strâns legate unele de altele; pregătirea pentru viaţă într-o societate democratică; pregătirea pentru lumea muncii; pregătirea pentru viaţa culturală.

Şcoala trebuie să se adapteze pentru a face faţă acestor evoluţii, prin stimularea socializării politice a elevilor, prin pregătirea pentru învăţarea permanentă şi prin asigurarea exercitării directe a drepturilor omului şi democraţiei participative în şcoli. Socializarea politică nu este scopul primordial al şcolilor, dar este o modalitate de formare a capacităţilor care pun bazele culturii politice viitoare.

Dintre drepturile şi responsabilităţile enumerate de Comisia ONU, amintim:
• dreptul la:
- securitatea vieţii;
- tratament echitabil;
- definirea şi păstrarea diferenţelor dintre elevi prin mijloace paşnice;
- participarea la decizie, la toate nivelurile;
- acces egal la informaţie şi la bunurile globale.
• responsabilităţi:
- să contribuie la bunurile comune – proprietate şi participare;
- să ia în considerare consecinţele acţiunilor sale asupra siguranţei şi bunăstării altora;
- să păstreze patrimoniul cultural şi intelectual;
- să fie participanţi activi la procesul de conducere.

Democraţia participativă în sistemul de învăţământ presupune implicarea elevilor în luarea deciziilor, prin participare directă (discuţii în grup în consiliile elevilor, adunări generale ale elevilor) sau indirecte prin delegaţi sau reprezentanţi aleşi.
Şcoala reprezintă o necesitate. Copilul vrea să fie activ. “Un învăţător slab comunică adevărul, un învăţător bun te ajută să-l găseşti.”

În contextul educaţiei pentru cetăţenie, relaţia dascăl – elev implică anumite caracteristici care derivă din contextul acestui tip de educaţie. Rolul dascălului nu trebuie să se reducă la a transmite cunoştinţe, iar cel al elevului la a asculta şi a asimila informaţii. Dascălul trebuie să fie mai mult un organizator al învăţării şi un element de legătură între elev şi societate, care mediază şi facilitează accesul la informaţie.

Implicarea elevilor în procesul de decizie începe chiar în contextul procesului didactic, în toate aspectele sale: predare – învăţare – evaluare. Modificarea rolului dascălului se reflectă în: cunoştinţe interdisciplinare, monodisciplinare, într-un proces de învăţământ dinamic, interactiv. Astfel, elevii şi dascălii sunt implicaţi în procesul de învăţământ şi sunt responsabili pentru practicile educaţionale şi pentru rezultatele acestora.

Teoriile moderne consideră necesară înlocuirea modelului dascălului “ca specialist într-un domeniu, curând depăşit de evoluţiile ştiinţifice cu cel al profesorului – formator, capabil să se adapteze la nou, să se autoformeze permanent.
Relaţia profesor – elev este una de colaborare de încredere şi de respect reciproc. Elevul nu se simte “controlat” ci sprijinit.

Răspunderea cea mare pentru pregătirea elevului de clasa I o poartă părinţii care sădesc în sufletul copilului dragoste faţă de şcoală, faţă de educatorii săi. Este un adevăr faptul că unii părinţi greşesc inuflând frica şi teama de a-şi începe o nouă activitate(cea de şcolar). De aceea munca învăţătorului cu părinţii elevilor începe chiar din prima zi. Treptat, în întâlnirile periodice sunt dezbătuţi termeni precum: autonomie, brutalitate, chibzuinţă, disciplină, egoism, furt, grup, insucces, joc, lene, minciună, nesupunere, onestitate, prietenie, răspundere, sentiment, timiditate, voinţă.(ca un dicţionar al valorilor morale).

Munca educativă este o permanenţă. Obiectivele ei pot fi realizate în orice arie curriculară, dar şi prin activităţi extracurriculare.

Citirea şi povestirea unor lecturi literare precum: „La colţ”, de Tudor Arghezi, „Făt-Frumos din Lacrimă”, de Mihai Eminescu, „Un om năcăjit”, de Mihail Sadoveanu, „Guliver în tara piticilor ”, de Jonathan Swift, „Micul patriot padovan”, de Edmondo de Amicis, „Robinson Crusoe”, de Daniel Defoie, copiii vor beneficia de efectul educativ asemenea unor lecţii de etică morală. Se vor întâlni cu monologul bunicului, cu ameninţări şi pedepse care sfârşesc prin iertare, cu personaje pozitive şi negative care se luptă şi triumfă binele întărind credinţa în dumnezeu, cu portretul lui Niculăeş – copil lipsit de copilărie, învăţat cu greutăţile şi neczurile durerii, cu Guliver care prin forţa minţii reuşeşte să convieţuiască paşnic şi să comunice cu uşurinţă, cu micul patriot padovan a cărui tristă copilărie nu-l împiedică să-şi pună în evidenţă mândria, demnitatea, patriotismul şi nobleţea sufletească, dar şi cu Robinson Crusoe, care demonstrează, după 28 de ani de captivitate, că speranţa, credinţa şi lupta permanentă înseamnă reuşită sigură.
Recitarea poeziilor, potrivit tematicii abordate, este o plăcere pentru şcolarii mici şi trezeşte puternice sentimente patriotice, de bucurie, de dragoste de viaţă, de apreciere sau dezaprobare faţă de anumite atitudini(„Cântec” de George Coşbuc, „Dimineaţa” de Vasile Alecsandri, „Greierele şi furnica” de La Fontaine).
Dramatizarea reprezintă de fiecare dată o modalitate solicitată chiar de copii şi cu multe implicaţii benefice în plan instructiv-educativ. Atât în lecţiile de citire dar şi la serbările şcolare sau la sărbătorirea unor evenimente importante, elevii s-au deprins cu punerea în scenă a unor texte îndrăgite: schiţe, glume sau scenete cu conţinut satiric(„Vizită” de I.L. Caragiale).
Cunoaşterea şi utilizarea limbajului din sfera valorilor civice devine mai uşor de atins folosind forme activ-participative, plăcute, cu accent pe spiritul de competiţie.

Exemple:

a) rebus – utilizând termenii: rudenie, prietenie, colaborare, acceptare, competiţie, indiferenţă, respingere(relaţii).
b) concursurile – „drepturile copilului”, redactarea unui eseu, lucreare plastică, prezentarea unui afiş şi poster.
c) proverbe şi zicători
Un obiectiv al educţiei morale îl constituie educţia ecologică şi se exprimă prin ataşamentul faţă de plante şi animale, faţă de natură.

Natura este viaţa şi noi trebuie să ştim să o apărăm, luptând pentru menţinerea ei departe de efectele distrugătoare ale poluării.

Elevii trebuie să fie capabili:

- să hrănească păsările cu resturi de măncare;
- să confecţioneze căsuţe pentru păsărele;
- să îngrijească florile din apartament, gradina cu pomi şi flori.

Aşa vom fi mereu atraşi de frumuseţea şi prospeţimea locurilor pitoreşti ale peisajului nostru carpatin, de valurile înspumate ale mării, sub bolta azurie, de zborul lin şi cântecul nestingherit al păsărilor.

Într-o perioadă plină de schimbări în plan social şi valoric se poate afirma că nici în prezent şi poate nici în viitor nu vor fi reţete sau şabloane aplicabile în educaţia elevilor: aceasta pentru că fiecare elev reprezintă o individualitate, cu particularităţi de care trebuie ţinut cont în permanenţă; ceea ce este valabil şi practicabil la un elev sau la o categorie de elevi, poate fi ineficient sau poate chiar contraindicat pentru alţii. De aceea, educaţia elevilor, este o artă, susceptibilă de perfecţionare, prin acumularea continuă de experienţă de către toţi cei care o făuresc.

Indiferent prin ce mijloace, metode, procedee vom folosi în educaţia pentru societate a copiilor şi având în vedere faptul că preşcolarii de astăzi vor fi adulţii de mâine, angrenaţi în structuri sociale, economice şi culturale, răsplata muncii noastre se va vedea atunci, când „el” va fi la înălţimea aşteptărilor noastre, pentru că ne dorim ca să formăm generaţii cu suflet frumos în sensul omeniei, generozităţii, receptivităţii la durerile şi bucuriile celor din jur.
<sub>Referinte:
1. Dumitrana, Magdalena – “Copilul, familia şi grădiniţa”, Editura Compania, Bucureşti, 2000.
2. Revista Învăţământului Preşcolar nr. 3, 4/1997, Bucureşti, 1997.
3. Învăţământul primar nr. 1,2/1996, Editura Discipol, Bucureşti, 1996.
sursa imaginii : freeschoolclipart.com</sub>

---

---

---

Discuta : Educarea copiilor de varsta prescolara si ... pe Forum

Categoria: Educatie  - (Arhiva Educatie)

Data adaugarii: 18 January '08

 

Tags: Educare, Copii, Prescolari, Valori Morale

---

Link spre aceasta pagina
Pentru a include un link spre aceasta pagina, copiati codul de mai jos in site-ul, blog-ul sau forumul vostru

---