"Această scurtă poezie, - cum o numeşte Marin Mincu -publicată în fruntea volumului de debut al lui Lucian Blaga (1919), simplă ca o respiraţie spontană ce nu angajează idei abstracte, ci e menită să se consume chiar în clipa în care e scrisă sau rostită, a devenit foarte cunoscută ca «artă poetică», ca articulare a unui program care îşi sporeşte înţelesul mai ales datorită operei în ansamblu a marelui poet" Primit foarte bine de întreaga critică literară a timpului, Poemele luminii, volum ce reprezenta, aşa cum bine exprima în salutul său Nicolae Iorga - spaţiul -ardelean, numai la un an de la Marea Unire, avea să deschidă drum nou în poezia românească, drum pe care-l fixează încă de la începuturile lui prin poezia pe care o aşază în frunte: E u nu strivesc corola de minuni a lumii.

Mărturisirea de credinţă, cu valoare gnomică, modifică prin rostirea la persoana I ideea de "artă poetică", aşa cum o exprimase lenăchiţă Văcărescu. Prin atitudinea poetică, Lucian Blaga modifică înţelesul de "ars poetica" cu o atitudine subiectivă de asumare a unei răspunderi menite să asigure echilibrul lumii universale, pentru că ce poate fi "corola de minuni a lumii" decât echilibrul universal, măsura binelui, a frumosului, a misterului vieţii si a morţii.

Pentru a întări această idee testamentară, poetul reia titlul în primul vers, schiţând în acest fel "imaginea emblematică, ideală a universului...", cum observă Ion Pop, în studiul său: Lucian Blaga - universul liric. "Eu" este astfel pus în directă relaţie cu "corola de minuni a lumii", într-o legătură fericită de armonizare cu cosmosul şi nu al unei "comunicări ratate".

Folosirea negaţiei "nu" delimitează atitudinea poetului, sugerând şi mai categoric intenţia lui de a păstra misterul, de a spori farmecul.
Cu aceeaşi intenţie sunt folosite şi construcţiile cu "ne-", precum şi alternativa categorică a "altora".

"Lumina altora/ sugrumă vraja nepătrunsului ascuns/.../ şi tot ce-i ne-nţeles/ se schimbă-n ne-nţelesuri şi mai mari".
Termenii abstracţi derivaţi cu prefixul ne- "se constituie într-un procedeu de expresie desemnând ceea ce este situat dincolo de zona cunoaşterii, spre ale cărei hotare se îndreaptă gândirea poetului".

Scopul poeziei lui Blaga este de a întreţine şi amplifica, sentimentul absolutului plin de mistere şi nu de a descoperi adevărurile lumii. Lumina altora este cea a minţii, lumină care ucide tainele şi sugrumă vraja; aceasta se regăseşte în opoziţie cu "nepătrunsul ascuns în adâncimi de întuneric" şi care este de fapt lumina poetului, care sporeşte taina lumii. Aceasta este o "lumină lunară, nocturnă"; luna cu razele sale albe, tremurătoare, nu micşorează, ci îmbogăţeşte misterul, comparându-l cu misterul poetului.

Sunt relevate unele înfăţişări concrete ale misterelor "arhetipuri" ale lumii înconjurătoare: "Flori, ochi şi buze şi morminte". Această afirmaţie se vrea o concluzie: "căci eu iubesc şi flori şi buze şi morminte". Dragostea este aici un instrument de cunoaştere, o cale de pătrundere în misterele lumii prin elemente vegetale ce simbolizează ingenuitatea - "florile"; conştiinţa umană reflexivă -"ochii"; rostirea şi sărutul - "buzele" şi marea taină a morţii - "mormintele".

Marin Mincu face precizarea de mare importanţă că: "Enumerarea atributelor lumii este făcută nu la întâmplare, ci în ordine crescândă a elementului de «mister» cuprins în ele". în felul acesta "Sentimentul ascuns major este acela de contopire până la identificare cu misterele universale, cu substanţa ascunsă a lumii la care eul poetic sesimte participând". Poezia, prin metafora metaforelor "Corola de minuni a lumii", şi eul poetic realizează o comuniune cu lumea, cu universul, rămânând totuşi o mare taină, adevărata cunoaştere, ceea ce degajă o oarecare nostalgie.

In ce priveşte lexicul poeziei, se poate constata că acesta este împrumutat din sfera cosmicului, a terminologiei abstracte, a naturii, fiind organizat, aşa după cum observă Ştefan Munteanu "ca forme sensibilizate şi sensibile ale cunoaşterii".

Ştefan Augustin Doinaş, în Poetica lui Lucian Blaga, adaugă şi alte observaţii interesante privind lexicul şi funcţiile lui, în poezia lui Blaga: "Un lexic variat - mister, taină, nepătruns, Marele, neantul, miracolul, neînţelesul, tăcerea etc - atestă prezenţa permanentă a acestui termen de referinţă: «mister», care se află deopotrivă îndărătul şi în afara eului poetic: lumea e un miracol, sufletul e un miracol, raportul lor inextricabil e, la fel, un miracol".

Pronumele personal eu apare în cinci poziţii; conjuncţia şi apare în zece poziţii facilitând cursivitatea discursului liric, într-o fluenţă ce contribuie la accentuarea ideilor cu valoare gnomică.

Pornind de la observaţia făcută mai sus, şi anume aceea a folosirii timpului prezent, modul indicativ, Ştefan Munteanu, în studiul O ipostază stilistică a liricii reflexive: Lucian Blaga, prezintă o interesantă statistică. Astfel, în cele 30 de poezii analizate din volumul Poemele luminii (din 38), 23 de poezii sunt scrise exclusiv la timpul prezent (76.66%); în 6 prezentul este asociat cu viitorul (20%) şi numai într-una singură, O toamnă va veni, verbele sunt toate la timpul viitor. Acelaşi fenomen se întâmplă şi cu volumul Paşii profetului, în care din 25 de poezii 22 sunt scrise la timpul prezent.

"Prezentul şi viitorul - conchide Ştefan Munteanu -sunt singurele forme vii ale timpurilor verbale, care desemnează faptele fie în desfăşurarea lor actuală, fie din perspectiva aşteptării şi întâlnirii' cu ele".

Gândirea şi simţirea măresc reflecţia şi înfiorarea poetică. De asemenea, se poate identifica folosirea prepoziţiei cu în trei poziţii; linia de pauză în două poziţii, ultima poziţie delimitând concluzia. In acest sens, poezia ar putea fi redusă chiar la versurile: "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii şi nu ucid/.../ căci eu iubesc/ şi flori şi ochi şi buze şi morminte".

Paralelismul poeziei realizat de dar adversativ: "dar eu,/ eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -" linia de pauză are rolul de a delimita categoric aspectele meditaţiei poetice, din perspectiva "cunoaşterii paradisiace" şi a celei "luciferice". Este elocventă mărturisirea lui Lucian Blaga din Pietre pentru templul meu "Câteodată datoria noastră în faţa unui adevărat mister nu e să-l lămurim, ci să-l adâncim aşa de mult încât să-l prefacem într-un mister şi mai mare".'

---

Tag-uri: eu nu strivesc corola de minuni a lumii, lucian blaga, poezie

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 22 February '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---