FamousWhy
ROM
Biografii, Celebritati, Vedete Vacante de vis, Destinatii, Regiuni Articole, Referate, Comentarii Download programe software FamousWhy Lucruri faimoase Forum Submit Content
|


Referate


Statistics:
Visits: 1,621
Votes: 0
Fame Riser
          
Fame Rank
N/A
Fame Riser
create pool

Articole


Intreaba despre Budulea Taichii de Ioan Slavici - caracteristicile textului

Tag-uri Populare


literatura   poezie   roman   poet   scriitor   proza   nuvela   poem   comedie   comentariu   opera literara   drama   basm   teatru   romantism   roman realist   curent literar   gramatica   personaje   istorie   comunicare   prozator   filozofie   caracterizare   opera   balada   genul epic   genul epic in proza   procedeu stilistic   roman subiectiv   naratiune   autor   dramaturg   pastel   povestire   genul dramatic  

All Tags

Famous Forum

 

Budulea Taichii de Ioan Slavici - caracteristicile textului

 Q:   Intreaba despre Budulea Taichii de Ioan Slavici - caracteristicile textului       
Budulea Taichii de Ioan Slavici - caracteristicile textului Tema

Nuvela "Budulea Taichii" de Ioan Slavici prezinta momente semnificative din viata lui Hutu, fiul lui Budulea cel batran, de la primii ani de scoala, din sat, continuand cu studiile la oras si in strainatate, pana la revenirea sa in sat, cand devine protopop, se casatoreste cu Mili si are un baiat.

Titlul

Titlul nuvelei reprezinta porecla pe care colegii de scoala i-o dau lui Hutu, dupa ce aud acest apelativ afectuos cu care Budulea i se adreseaza fiului sau. Forma este populara si exprima dragostea parinteasca si mandria pe care le simte in adancul sufletului Budulea cel batran, cimpoierul din Cocorasti. Aceeasi simpatie o nutreste si autorul cand afirma ca "Budulea nu era numai al Taichii, ci si al nostru al tuturora.".

Universul operei

Intamplaril e pe care personajul povestitor le relateaza se intind pe o perioada indelungata de timp. incepand cu copilaria, de care se leaga amintirile emotionante ale prieteniei dintre Hutu si povestitor. De altfel, naratiunea se desfasoara la persoana intai, ceea ce confera un plus de autenticitate si de caldura sufleteasca.

Naratorul isi aminteste cu duiosie si tristete de tineretea sa, se bucura amintindu-si de Budulea Taichii, inteleptul sau prieten din copilarie. Hutu era baiatul lui Budulea, cimpoierul din Cocorasti, si isi insotea tatal la toate petrecerile din sat, cantand alaturi de el.

La indemnul dascalului Claita, Budulea isi da fiul la scoala din sat, neincrezator ca si baiatui lui poate invata carte. In scurt timp, acesta a devenit un "cenzor" exigent, starnind uimirea scolarilor mai mici. Impresionat de gestui micului scolarde a-i oferi cu toata simpatia o para, Hufu devine ocrotitorul si modelul copilului.
Invatatorul Claita il sfatuieste pe cimpoier sa-si dea copilul la scoala de la oras, pentru ca Hufu sa ajunga dascal in sat. Cei doi prieteni se intalnesc la aceeasi ?coala in ora?, fiindca Hutu fusese respins la "preparandie" pe motiv ca nu are patru clase primare. Hutu primise de la invatator niste haine vechi si era foarte emotionat la gandul ca le va purta si grijuliu sa nu le strice. Profesorul Wondracek, dupa un scurt examen, il primeste la scoala si baietii se instaleaza la aceeasi gazda, la precupeata Lenca Liuchici. Hutu o ajuta pe gazda in gospodarie si plateste numai pe jumatate.

Budulea cel batran venea in fiecare sambata la oras, spre bucuria copiilor, carora le aducea cate ceva de acasa si le povestea multe.

Intr-o zi, dascalul insotit de Budulea si de Buduleasa sosesc la scoala. Intalnirea dintre mama si fiu, dupa o despartire de zece ani, emotioneaza pe toata lumea.

La sfarsitul anului, Budulea Taichii ramane la profesorul Wondracek, iar dascalul Claita este suparat fiindca auzise ca fostul sau elev urma sa plece la scolile latinesti pentru a ajunge preot sau avocat, in loc sa se faca dascal.

Hutu i?i continua studiile si dupa zece ani, intors in sat, se preoteste, se casatoreste cu Mili si are un baiat, primul nepot al lui Budulea.

Personajele

Hutu, fiul lui Mihail Budulea si al Saftei, este personajul principal al nuvelei, flind urmarit in evolutie din copilarie pana la realizarea sa profesionala si familiala. BaiatuI a avut o copilarie nefericita, fiind parasit de mama sa la varsta de cinci ani. Crescut de tatal sau, care il purta pretutindeni la petrecerile din sat, la care participa ca cimpoier, Hutu se maturizeaza repede si invata mestesugul cantatului din fluier inca din copilarie. Imaginea baiatului "asezat, retras si intotdeauna intelept", cuviincios si cuminte, a atras simpatia celorlaiti copii si sateni, care 1-au primit ca pe cineva apropiat "pentru ca Budulea nu era numai al Taichii, ci si al nostru al tuturora." Era un copil series, care pazea cu strasnicie cimpoaiele tatalui sau, era prietenos si nu se supara pe ceilalti copii.

Dat la scoala la indemnurile invatatorului, el castiga prin inteligenta si harnicia sa inima dascalului ("dascalul nu tinea la nimeni mai mult ca la dansul") ?i devine cel mai exigent dintre monitori ("atat de strasnic ca el nu mai era nici unul"). Cu rabdare si intelegere ii ajuta pe scolarii mai mid sa descopere tainele alfabetului. S-a imprietenit cu naratorul, desi era mai mic decat el ?i i-a devenit ocrotitor si model in seriozitate si intelepciune: "din copil neastamparat ce eram, ma facui baiat asezat si intelept ca dansul".

Hutu reprezenta un model, un refugiu si un sprijin de nadejde pentru prietenul sau mai mic: "Mergeam dar totdeauna cu el, de el ascultam totdeauna si la dansul cautam scapare cand eram napastuit."

Prin intreaga sa purtare si seriozitate l-a convins pe dascalul Claita sa insiste pe langa Budulea ca sa-1 trimita la scoala la oras. Pentru ca nu se putea duce in straie taranesti, invatatorul i-a dat niste haine vechi si peticite. Neobisnuit cu aceste haine, baiatui mergea cu mainile departate de trup, ca nu cumva sa-si uzeze manecile si pantalonii. Era impresionat si emotional de faptui ca purta hainele invatatorului; "si-1 treceau fiorii cand se gandea ca acum el insusi le poarta si se strica."

?tiind ca dispune de mijioace modeste, el isi accepta cu demnitate saracia, aratandu-se harnic si ascultator, ajutandu-si gazda, pe Lenca Liuchici pentru a reduce din cheltuieli. Chiar daca se culca pe jos, pe o saltea de paie adusa de tatal sau de acasa, el nu s-a plans niciodata. Apreciind eforturile parintelui sau, care facea toate sacrificiile ca el sa urmeze o scoala la oras, Hutu s-a aratat acelasi copil harnic si serios, calm si calculat, straduindu-se sa-i faca pe ceilalti sa fie multumiti de el. Toate treburile pe care le facea in gospodaria Lencai si la piata nu-l impiedicau sa fie un elev bun la invatatura si sa-1 ajute astfel pe tatal sau sa plateasca mai putin gazdei.

El s-a dovedit a fi un copil cuviincios si revazandu-si mama, dupa zece ani, s-a dus sa-i sarute mana, fara sa-i reproseze nimic. Strangand in sufletul sau sensibil dragostea si bucuria revederii, a inceput sa planga impreuna cu mama sa. care il finea in brate si il saruta. Rareori si-a tradat emotia, aratand celorlalti ca are o fire calma si interiorizata, fiind totdeauna stapan pe sine: "numai Hutu venea asezat si cu pasii masurati in urma noastra, ca si cand n-ar sti de ce e vorba."; "Hutu insa nici nu mergea iute [...] precum a asteptat zece ani ca sa o vada, mai putea astepta inca cinci minute."

Plin de sarguinta si perseverent, Hutu a studiat mult, aratandu-si dragostea de carte si - prin reusita sa in viata - a implinit visul parintilor de a avea "un fecior la scolile cele mari", dar si speranta dascalului Claita de a reveni in satul natal si de a contribui la propasirea oamenilor. Chiar daca nu a ajuns dascal asa cum spera inimosul sau invatator ("oamenii cei mari alesi trebuie sa fie dascali"), el a devenit in satul sau un preot iubit si respectat de toata lumea, muncind cu daruire si pasiune in folosul oamenilor.

Forta sa morala, bunatatea si modestia lui au atras intotdeauna admiratia, respectul si simpatia tuturor, inclusiv a naratorului, care isi aminteste de el cu prietenie sincera ca despre Budulea "al nostru al tuturora". Dragostea si respectul fata de parinti, fata de dascalul Claita care ii purtase de grija de cand era scolar fac din Hutu un model demn de urrnat.

Budulea ecel batran, cimpoiesul din Cocorasti, era un om deschis si sociabil, zambind mereu cand i se vorbea. Era un om scund, "gros, rotund la fata", cu un picior mai scurt decat celalalt, inzestrat cu talent muzical si cu o fire placuta si sincera. El era chemat la toate petrecerile din sat deoarece "canta mai bine decat toti si din vioara, si din cimpoi, si din fluier". Purta totdeauna un fluier in serpar de care nu se despartea niciodata. Prezenta lui la petreceri parea ca aduce noroc, fiindca venea „cu multi ani, cu spor in casa si cu belsug la masa."

Dragostea si grija fata de fiul sau i? determina pe Budulea sa-1 creasca singur cand sotia sa il paraseste. Mai mult, neavand cu cine-1 lasa, il purta cu el la petreceri, invatandu-1 totodata de mic mestesugul cantatului la fluier si obisnuindu-1 de copil cu responsabilitatile: Hutu ii pazea cu strasnicie cimpoaiele intr-un colt al casei. Indemnat de dascalul Claita, el isi da copilul la scoala, nevenindu-i parca sa creada ca si fiul sau poate invata carte.

Mandru de sarguinta baiatului sau, de dorinta acestuia de a invata, face efortul de a-l da la scoala la oras. Copilul se bucura ca nu a tost primit la "preparandie", gandindu-se ca va merge la aceeasi scoala cu prietenul sau. Fire deschisa si comunicativa, Budulea simte nevoia sa impartaseasca si celorlaiti bucuria si mandria de a avea un fiu elev la scolile cele mari: "Ma duc si eu la oras, fiindca am un fecior la scolile cele mari. Are sa iasa dascal".

Grija fata de fiul sau crescuse din dragostea nemarginita pe care i-o purta. In fiecare saptamana facea drumul pe jos pana la oras, desi mergea greu datorita piciorului infirm, si "niciodata nu venea cu mana goala." ?tia sa povesteasca frumos, era vesel si vorbaret. Pentru baiat, cand 1-a instalat la gazda, adusese de acasa "o saltea cu paie, doua perini, o velinta, trei randuri de albituri, doua paini mari, un saculet de fasole, altui cu faina de mamaliga si o bucata de slanina" ca sa-i ajunga pentru doua saptamani.

Din modestul sau castig platea gazda lui Hutu, numai jumatate din suma, adica "saizeci de creitari" pe luna.

Sufletul sau bun si generos se intrista la gandul ca mama lui Hutu nu putea sa se bucure alaturi de el pentru reusita fiului; "cand se gandea cum s-ar bucura Safta dac-ar afla ca feciorul ei are sa fie dascal, ochii i se umpleau de lacrami si credea ca moarta sa fie, ar scoate-o din pamant".

Dragostea fata de familie 1-a facut sa o ierte pe Safta cu toata sinceritatea, sa uite ca l-a parasit, si astfel sa se bucure ca familia s-a reintregit. El isi impartasea bucuria drumetilor: "Mergem cand eu, cand nevasta-mea la oras fiindca avem un fecior la scolile cele mari."

Neintelegand ingrijorarea dascalului Claita legata de scolile "latinesti", Budulea se bucura ca fiul sau are sa invete multe limbi straine si are sa devina "dascal mare": "Am un fecior la invatatura. Are sa iasa dascal mare. Vorbeste sarbeste si ungureste, iar acum invata latineste, greceste si nemteste: nu-i mai lipseste nici o limba ca sa fie cele sase depline."

Imbinand descrierea cu dialogul si naratiunea, scriitorul reuseste sa contureze acest portret memorabil, un faran vesel din fire, bun si sincer, care intelege rosturile invataturii si sprijina prin mijioacele sale modeste reusita fiului sau.

Autorul surprinde gesturile si vorbete caracteristice ale personajului: "Budulea cel batran schiopata sprinten si pe maruntite cu noi, fiindca nu-si mai gasea rostui si ar fi voit sa afle vreun om ca sa-i spuna cele petrecute." Tonul sau glumet, vofba simpla, taraneasca, ascund multa afectiune: "Mai Budulea taichii!"

Dascalul Claita emotioneaza cititorul prin intreaga sa conduita. Invatator la tara, el se bucura de respectui satenilor datorita firii sale sincere, neobosite si generoase, pusa in slujba comunitatii. Avand o familie numeroasa, el stie ce inseamna greutatile si sare totdeauna in sprijinul celor aflati in dificultate. Impresionat de situatia lui Budulea si a fiului sau, il sfatuieste pe cimpoie? sa-si dea baiatul la scoala, dorind ca toti copiii din sat sa invete carte: "Mai Buduleo, nu mai purta si copilul cu tine; pune-i o bucata de paine in traista si trimite-1 la scoala, ca sa-mi bat si eu capul cu dansul." Recunoaste si apreciaza calitatile intelectuale ale copilului, pe care i1 numeste monitor si apoi i1 sprijina sa-si croiasca drumul in viata. Insista ca baiatul sa mearga la oras la scoala normala, la "preparandie", il ajuta oferindu-i niste straie mai vechi cu care sa se prezinte in fata noilor sai profesori si colegi.

Generos si hotarat, dascalul Claita ar vrea ca acest baiat de la tara, inzestrat cu numeroase calitati, sa ajunga dascal si sa-i urmeze la scoala din sat. Chiar daca e intristat ca Hutu nu este primit la scoala normala, pentru binele acestuia accepta sa fie dat la scoala profesorului Wondracek. Aflarea vestii ca Hutu va urma "scolile latinesti", renuntand la ideea de a deveni dascal ca si el. il intristeaza si il revolta: "Era o curata hotie sa ia baiatul pe care 1-a crescut el in scoala lui si sa-1 nenoroceasca, departandu-1 de la dascalie, pentru ca sa-1 scoata, te pomenesti ce, popa, ba poate chiar advocat."

Marea sa dorinta era ca Hutu sa se intoarca in sat si sa ajute la ridicarea culturala a satenilor, a copiilor, a tuturor celor care aveau nevoie de invatatura pentru a aspira la o viata mai buna. Aceasta speranta s-a realizat prin revenirea lui Hutu in sat ca preot si ca ginere, spre multumirea inimosului dascal.

Profesorul Wondracek se arata corect inca de la inceput, supunandu-1 pe Hutu unei examinari sumare inainte de a-1 primi la scoala. ?tie sa aprecieze efortui facut de baiat si ii spune deschis care este conditia promovarii sale: "daca va fi silitor, are sa treaca examenul." Tactul sau pedagogic il indeamna sa-i atraga atentia si sa-i starneasca ambitia noului sau elev: "E destul de mare, adauga el asezat, pentru ca sa inteleaga ca-i sade rau intre copii daca nu invata bine, pentru ca atunci e ca magarul intre oi."

Este un profesor respectat, exigent, caruia ii place ordinea si disciplina in scoala. Elevii trebuie sa invete, iar orele trebuie sa se desfasoare dupa un orar bine stabilit.

Cand Budulea a deschis usa in timpul orei chemandu-1 pe fiul sau, profesorul "a sarit manios", dar afland motivul pentru care baiatul urma sa plece ("ca sa vada pe maica-sa"), a acceptat si 1-a invoit.

Convingandu-se de calitatile baiatului, il ia la casa lui, apoi il trimite la "scolile latinesti", sprijinind drumul lui Hutu in viata, realizarea lui profesionala.

Aflati pe trepte ierarhice scolare diferite si reprezentand doua lumi, cea rurala si cea urbana, dascalul Claita si profesorul Wondracek se completeaza in desavarsirea profilului intelectual si moral al tanarului Budulea, in reusita acestuia in viata.

Realizarea artistica

In acesta opera epica scriitorul isi exprima gandurile si sentimentele prin intermediul personajelor si al actiunii. Autorul imbina maiestrit naratiunea cu dialogul si descrierea, stilul direct cu stilul indirect intr-o opera emotionanta prin profilurile umane pe care le realizeaza.

Limba populara cu accente regionale si usor arhaice {praznic, ?erpar, diregatorie, cenzor, Bukiaz-ba, preparandie, surtuc, creitari etc.) reda expresiv lumea satului ardelenesc, in secolul al nouasprezecelea.

"Limba scriitorului are de asemenea un caracter popular. Specificul ei consta in aspectul general romanesc al acestei trasaturi. Cuvintele si expresiile regionale sunt putine in nuvelele lui, cu toate ca mediul si locul in care se petrec, apoi metoda realista a scriitorului, le-ar cere. Slavici le evita insa tot mai mult din principiu, pentru ca e convins, inca de pe bancile universitatii, de necesitatea unitatii limbii noastre literare." (I. Breazu) Mijioacele artistice realizeaza un stil echilibrat.

Epitetele subliniaza trasaturi caracteristice: "om scurt, gros, rotund la fata", "cuminte", "dascalul era un om neobosit", "adanca dezamagire". "cel mai stra?nic dintre cenzori", "vremile erau minunate", "glas tainic" etc.

Comparatia evidentiaza expresiv situatii si trasaturi: "e ca magarul intre oi'", "acum nu-l mai cheama Hutu, ci Mihail Budulea, ca pe taica-sau", "privind ca la o minune".

Enumeratia accentueaza trasaturi si actiuni sugestive: "canta (...) si din vioara, si din cimpoi, si din fluier", "are sa ne vie Budulea cu multi ani, cu spor in casa si cu belsug la masa", "Hutu are sa invete latine?te, greceste, ba chiar nemte?te", "facea foc, matura in casa, spala vasele, cara apa si aducea iar cosurile acasa" etc.

Repetitiile scot in evidenta gesturi, cuvinte si situatii caracteristice pentru personaje: "Mergem la oras fiindca avem un fecior la scoala cea mare." (...)
"Mergem cand eu, cand nevasta-mea la oras fiindca avem un fecior la scolile cele mari” "Hutu a iesit afara si a inceput sa planga, iara maica-sa a iesit dupa el, ca sa planga si ea, am inceput sa plang si eu.", "E rau, foarte rau [...} cel mai mare lucru e dascalul, si asa oamenii cei mari alesi trebuie sa fie dascali".

Antiteza este o modalitate de a pune fata in fata situatii contrastante: "Dupa aceea Hutu a iesit afara si a inceput sa planga, iar maica-sa a iesit dupa el, ca sa planga si ea; am inceput sa plang si eu, fiindca nu mai vazusem pe Hutu niciodata plangand. Dar Budulea radea acum si se uita la noi...".

Despre el insusi, Ioan Slavici spune: "Sunt om de saizeci si doi de ani, dintre care patruzeci au fost petrecuti in lucrarea pentru ridicarea nivelului moral si intelectual al neamului romanesc [...] prin lucrarea ce am desavarsit in timp atat de indelungat, ca scrietor, ca dascal, ca ziarist si ca luptator politic..." (I. Slavici, afirmafie din 1911)


Tag-uri: comentariu, ioan slavici, nuvela, opera, antiteza



Categorie: Comentarii  - ( Comentarii - Archiva)

Data Adaugarii: 17 December '12


Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :