FamousWhy
ROM
Biografii, Celebritati, Vedete Vacante de vis, Destinatii, Regiuni Articole, Referate, Comentarii Download programe software FamousWhy Lucruri faimoase Forum Submit Content
|


Referate


Statistics:
Visits: 1,963
Votes: 0
Fame Riser
          
Fame Rank
N/A
Fame Riser
create pool

Articole


Intreaba despre Atingerea partenerului la inceputul unei relatii

Tag-uri Populare


dragoste   cuplu   relatii   familie   societate   sex   relatie   iubire   sfat   pasiune   despartire   casnicie   comunicare   dorinta   sentimente   infidelitate   fantezie   educatie   femei   seductie   atractie   scrisoare   muzica   fericire   narcisism   respect   afrodita   romantic   te iubesc   obsesie   gelozie   zeu   responsabilitate   certuri   speranta   furie  

All Tags

Famous Forum

 

Atingerea partenerului la inceputul unei relatii

 Q:   Intreaba despre Atingerea partenerului la inceputul unei relatii       
Limbajul trupului este un limbaj care poate fi plin de secrete sau care poate să îţi dezvăluie foarte multe secrete despre persoana cu care interacţionezi. El este un mijloc de comunicare, un limbaj care poate să te ghideze şi să îţi spună când vorbele sau faptele tale sunt sau nu sunt la locul lor. Această regulă se aplică mai ales în interiorul unui viitor cuplu de îndrăgostiţi care se află la primele întâlniri. Această este perioada în care cei doi doresc să cunoască multe informaţii despre persoana de care se simte atras . După ce au trecut de faza discuţiilor şi se simt bine unul lângă altul, voind chiar ca „relaţia” să meargă mai departe, următorul pas care trebuie făcut este atingerea celeilalte persoane.

Prima atingere prezintă o deoseb it de mare importanţă în evoluţia relaţiei. Aceasta este aproape întotdeauna nevinovată şi non-sexuală - o strângere de mână, o atingere accidentală a mâinilor în timp ce caută ceva sau în timp ce femeia este ajutată să-şi îmbrace haina sau să urce într-o maşină. Aici intervine o bună cunoaşterea a limbajului trupului. Cel care iniţiază atingerea partenerului, trebuie să fie precaut şi atent la fiecare reacţie a celeilalte persoane. Dacă ea se trage înapoi din calea atingerii lui, el va trebui să-şi dea seama că nu poate merge mai departe în sensul acesta. Dacă gestul lui de susţinere şi ajutor este primit cu căldură, relaţia poate trece la ţinerea de mână, mai întâi ocazională, iar apoi constantă, atingere care este o dovadă a creşterii ataşamentului dintre cei doi. Chiar dacă două mâini reprezintă doar zece centimetri de piele suprapuşi peste alţi zece centimetri de piele, prima atingere care persistă va determina accelerarea bătăilor inimii şi creşterea nivelului de interes. In acelaşi timp, ţinerea de mână reprezintă o declaraţie oficială, ea fiind semnul că din acel moment cei doi îndrăgostiţi formează un cuplu.

Următorul pas care trebuie întreprins, el fiind de cele mai multe ori făcut de către băiat, este îmbrăţişarea cu braţul pe după umeri. Până în acel moment trupurile celor doi nu au fost apropiate unul de celălalt, dar îmbrăţişarea aceasta, cu braţul pe după umeri, face ca partea superioară a corpului unuia să ajungă în contact direct cu al celuilalt. Indiferent că cei doi stau jos, sau în picioare, în poziţia umăr lângă umăr, contactul fizic este menţinut. Pasul acesta este uşor de făcut din poziţia mână în mână. Îmbrăţişarea pe după umăr este un gest de proprietate. El spune mai mult decât o face ţinutul de mână. Acest gest reprezintă în acelaşi timp şi o declaraţie publică a faptului că persoana strânsă în braţe este ocrotită de forţa şi sentimentele partenerul ei. Relaţia continuă cu un contact limitat al privirilor şi cu o comunicare verbală limitată, dar cu un contact corporal apropiat. O altă frontieră a fost depăşită.

Există totuşi o diferenţă între îmbrăţişarea cu braţul pe după umeri şi îmbrăţişarea taliei partenerei. Deja braţul aşezat pe după talie afirmă dreptul de proprietate peste o parte mai mare a corpului. De cele mai multe ori, cel mai mic dintre ei se va strecura sub braţul celui mai mare, mâinile lor încrucişându-se la spate în formă de X. Adesea, trunchiurile lor vor părea „prinse" laolaltă. Gestul semnifică cât se poate de clar un interes romantic, din moment ce un bărbat face rareori acelaşi lucru cu un alt bărbat. Exprimă dorinţa bărbatului de a cunoaşte corpul partenerei, semnifică o intimitate mult mai mare între cei doi îndrăgostiţi. Jucătorii de fotbal (american) dintr-o grămadă îşi pot trece mâinile pe după umerii colegilor de echipă, dar niciodată nu şi le trec în jurul taliei acestora, pentru că acest gest are o altă conotaţie.

Totuşi, de aici până la momentul săvârşirii actului sexual mai este de parcurs un drum relativ lung, durata acestuia depinzând de fiecare cuplu în parte, de dorinţele şi sentimentele acestora. Se pot vedea adesea cupluri aflate la acest nivel al dezvoltării relaţiei, într-un campus şcolar, în parc, sau plimbându-se pe stradă. Trupurile lor sunt strâns apropiate, dar există un contact al ochilor limitat. De mult ori ei pot părea că stau de vorbă cu propriile picioare, în timp ce privesc în jos, culeg vreun fir de iarbă, îşi studiază picioarele sau se joacă cu ceva în mână, preocupări care le ţin ochii ocupaţi, dar trupurile apropiate. Aceasta este perioada în care cei doi parteneri încep să se cunoască cu adevărat, unul pe celălalt prin intermediul unei comunicări reale şi veritabile. Paradoxal, acesta este şi momentul în care pot apărea primele certuri mici între îndrăgostiţi. Ele pot fi cauzate de mii de motive precum gelozia, neconcordanţa punctelor de vedere ale celor doi asupra unor subiecte etc. Numai prin intermediul comunicării, partenerii îşi pot da seama dacă sunt potriviţi unul pentru altul, dacă au aceleaşi ţinte, valori, convingeri, dacă relaţia poate avea un viitor sau nu. Numai după ce îndrăgostiţii se cunosc mult unul pe celălalt ei pot ajunge la concluzia dacă pot trece la următorul pas şi anume relaţia sexuală.

Sursa Imaginii - padmaali.com


Tag-uri: trup, parteneri



Categorie: Dragoste si Sex  - ( Dragoste si Sex - Archiva)

Data Adaugarii: 13 February '08


Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :