Aluminiul, cel mai răspandit element metalic din scoarţa pămantului, a căpătat, în secolul nostru, o importanţă deosebită. După fier, a devenit metalul cu cea mai largă întrebuinţare. Datorită proprietăţilor sale s-ar putea spune că fără aluminiu progresul civilizaţiei umane şi chiar naşterea unor noi domenii de activitate tehnico-industrială, inclusiv zborurile cosmice, ar fi de neconceput.
Denumirea aluminiului derivă de la sulfatul dublu de aluminiu şi potasiu (alaun), substanţă cunoscută la romani sub denumirea de „alumen" şi folosită ca mordant în vopsitorie.

în natură nu se află în stare liberă, ci numai sub formă de combinaţii chimice ca oxizi sau silico-aluminaţi. Cel mai utilizat minereu pentru fabricarea aluminiului este bauxita, în c are aluminiul se găseşte, în special, sub formă de hidroxid. Aceasta a fost descoperită pentru prima dată în localitatea Les Baux (Franţa), de unde i se trage şi numele şi unde se găseşte în cantitate foarte mare. De asemenea, rezerve importante de bauxită se află în U.S.A., Rusia., Australia, Brazilia, India etc.
La noi în ţară, bauxita, care constituie principala materie primă pentru fabricarea aluminiului la Slatina, se exploatează din munţii Bihorului şi Pădurea Craiului. Zăcămintele de bauxită din această zonă se cunosc încă din anul 1904 şi au fost studiate de profesorul Otto Protoescu şi dr. E. Zamfi-rescu.
Aluminiul a fost obţinut pentru prima dată de H. C. Oersted în 1925 şi în anul 1927 de F. Wohler. în descrierea proprietăţilor aluminiului, Wohler susţinea că este unul din metalele cele mai uşor corodabile.

Saint-Claire Deville, la Ecole Normale din Paris, prepară şi el aluminiul pentru a-i studia proprietăţile, cu care ocazie găseşte, dimpotrivă, că este unul dintre metalele care se oxidează cel mai greu. El constată că în aer liber aluminiul se conservă excelent, datorită formării unei pojghiţe subţiri de oxid care apără restul metalului de coroziune. Este vorba deci de un fenomen cunoscut sub denumirea de pasivizare.
Proprietăţile interesante pe care le-a remarcat la aluminiu îl determină pe Saint-Claire Deville să se preocupe intens pentru fabricarea acestui metal. Cu sprijinul financiar al guvernului francez al lui Napoleon al III-lea, el reuşeşte să prezinte, în 1855 la Expoziţia universală din Paris, o bară de aluminiu, în greutate de cateva zeci de kilograme, obţinută din bauxită. Deville numeşte acest metal foarte uşor şi strălucitor ca argintul „argint de lut".
Metoda aplicată de Deville pentru obţinerea aluminiului nu a putut fi însă extinsă deoarece era prea scumpă.

Aluminiul este un metal alb-argintiu şi care posedă o mare plasticitate. Cristalizează în sistemul cubic cu feţe centrate fără a mai avea şi alte forme alotropice.
Din punct de vedere al proprietăţilor fizice se remarcă în primul rand faptul că este un metal uşor, avand o greutate specifică, la 20°C, de 2,7 kg/dm3. Datorită acestei proprietăţi este întrebuinţat, în cantităţi mari, ca metal sau sub formă de aliaj în industria aeronautică şi navală. Recent a fost pus în circulaţie un vas cu pernă de aer destinat curselor de pasageri între Calais şi Donvers, fiind construit în întregime din aluminiu. El are o capacitate de transport de 400 pasageri şi este capabil de a dezvolta o viteză de 140 km/h. De asemenea, utilizarea aliajelor de aluminiu s-a extins şi la construcţia vagoanelor de cale ferată, un vagon pentru călători avand o greutate de 2,5 ori mai mică decat a unui vagon similar construit din oţel.

De cele mai multe ori în asemenea scopuri se utilizează duraluminiu, un aliaj de aluminiu, cupru (0,5-5,0%) şi magneziu (0,2-2,7%)- Aliajele de tip duraluminiu pot fi deformate plastic şi aproape în toate cazurile mai conţin adaosuri de 0,2-1,5% Mn. Pentru creşterea durităţii şi a rezistenţei la tracţiune duraluminiul se supune mai întai unui tratament de călire care constă din încălzirea materialului la 490- 510°C şi răcirea lui în apă. Urmează apoi îmbătrani-rea care se face prin menţinerea materialului timp de 4-5 zile la temperatura mediului ambiant. Prin tratamentul de călire şi îmbătranire, duraluminiul capătă o rezistenţă de rupere la tracţiune similară oţelului (40-50 daN/mm2), iar duritatea Brinell ajunge la valori cuprinse între 70 şi 100.

---

Tag-uri: metal, aliaj, fier, otel

---

Categorie: Stiinta si Tehnica  - ( Stiinta si Tehnica - Archiva)

Data Adaugarii: 09 October '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---