Tardieu a constatat că trebuia găsit un argument cu adevărat decisiv şi îi veni ideea să repete experienţele nu pe caini ci pe broaşte care, foarte sensibile la otrăvuri, reacţionau - lucru cunoscut - într-un mod asemănător, cu omul.

ÃŽn seara de 12 decembrie, un agent, trimis de inspectorul Claude,- îi aduse savantului două pachete, din care unul conÅ£inea „o seîndurică de parchet din dormitorul doamnei de Pauw ÅŸi care prezenta urme de vomismente, iar în celălalt pachet, talaÅŸ rezultat din răzuirea locurilor unde căzuseră vomismentele bolnavei". Inspectorul Claude, care rămăsese impresionat ÅŸi reÅ£inuse reproÅŸurile lui Tardieu, a examinat din nou camera în care murise femeia ÅŸi reuÅ Ÿise să descopere unele urme capabile să intereseze pe toxicolog.

În aceeaşi noapte, Tardieu îşi începu cercetările. „Plecand de la principiul, scria el mai tarziu în raportul care avea să fie menţionat în toate tratatele de specialitate, că atunci cand o secreţie cade pe parchet, răman unele resturi în crăpături. Experţii au recoltat cu mai multă atenţie urmele, încă umede, lipite de marginea bucăţii de parchet şi au amestecat-o cu praful răzuit de pe suprafaţa ei. Materialul astfel obţinut a fost tratat mai întaî cu alcool, apoi spălat cu apă şi lichidul obţinut a fost supus evaporării lăsînd pe fundul balonului un reziduu lichid. Tardieu a ales trei broaşte şi'practicand incizii, le-a scos inimile. Una din broaşte a fost lăsată ca martor, în timp ce la cea de-a doua i-a injectat şase picături dintr-o soluţie care conţinea 1 cg de digitalină dizolvată în 5 mililitri de apă distilată ; la a treia broască, i-a administrat în acelaşi mod 5 g din extractul provenit de la vomismentele culese de pe parchet.

Observaţiile notate cu acest prilej erau deosebit de semnificative : în timp ce inima broaştei martor a avut o comportare normală, celelalte două au prezentat simptome identice : după scurgerea primelor şase minute, numărul bătăilor inimii s-a redus de la 42 la 30, uneori chiar la 20 ; după 10 minute, ritmul acesteia a devenit foarte neregulat, nu depăşea' 15-20 bătăi pentru a se opri definitiv după 31 de minute. Dornic să aibă o certitudine totală, Tardieu a repetat aceste experienţe timp de 15 zile. La 29 decembrie, a cerut inspectorului Claude să-i furnizeze bucăţi de parchet pe care. în mod sigur, nu căzuseră vomismente. Vroia să verifice dacă nu cumva ceara de lustruit parchetul ar conţine o otravă al cărei efect să se asemene cu al digitalinei. Cu probele noi primite, el prepară alte extracte, care, injectate la broaşte, nu le afecta cu nimic.

Ajuns în acest stadiu, Tardieu îşi întocmi raportul, în care menţiona că doamna de Pauw murise în urma unei otrăviri şi că după toate probabilităţile, substanţa folosită era digitalina. Dar să-l lăsăm pe Tardieu să-şi expună concluziile cercetărilor : „Văduva de Pauw a decedat la 17 noiembrie 1885. Autopsia cadavrului a dovedit într-un mod cert că nu a fost atinsă de nici o afecţiune organică. Creierul, plămanii, inima, cu alte cuvinte organele esenţiale vieţii erau intacte şi, cu toate presupunerile care au avut loc, la această femeie nu s-au produs nici pierderi de sange interne, nici perforarea stomacului, nici alte leziuni. Acestea sunt faptele care nu pot fi contestate. Adăugăm că, pană în ajunul morţii, doamna de Pauw a fost văzută îndeplinindu-şi ocupaţiile obişnuite şi că a servit masa ca o persoană sănătoasă.

Primele simptome grave, pe care le-a avut în noaptea care i-a precedat moartea, au constat în vomismente repetate şi imperioase, urmate de o slăbire rapidă a forţei fizice. Medicul, foarte competent, care a văzut-o în ultimele clipe ale vieţii, doctorul Blachez, a constatat că ea era palidă, foarte agitată, scăldată într-o sudoare rece, plîngandu-se de o durere de cap insuportabilă ; pulsul era neregulat, cu intermitenţe, apoi a devenit imperceptibil ; bătăile inimii, neregulate, încetară pentru o clipă aproape de tot. Blanchez compară aceste simptome cu cele care se observă la oamenii care sucombă de o hemoragie internă, bruscă şi abundentă. Nu trebuie pierdut din vedere că aceasta nu era decat o comparaţie şi trebuie să recunoaştem că ea era justă şi releva perfect caracterul dominant : acela al unei slăbiri progresive a inimii. Blanchez prin medicaţia pe care a prescris-o nu s-a preocupat de un singur lucru, de a reanima activitatea inimii.

Este imposibil să nu se remarce că aceste fapte oferă o asemănare frapantă cu ceea ce s-a petrecut în experienţele noastre pe animale supuse la injectarea fie a extractului provenit din dejecţiile doamnei de Pauw, fie din digitalina.
Pană aici am rămas pe terenul faptelor perfect stabilite, atat cu prilejul autopsiei cadavrului cat şi prin simptomele observate în ultima parte a vieţii doamnei de Pauw. La aceste fapte pozitive este permis să opunem alte ipoteze, cum ar fi că această femeie a fost bolnavă de mai multe luni de o maladie care i-ar fi provocat în cele din urmă moartea ? Căderea pe scară a doamnei de Pauw ar fi fost, după propriile sale declaraţii, punctul de plecare al bolii. „Căderea, scria ea la 26 septembrie, a fost aşa de groaznică, încat persoana care se afla în vizită la ea şi care a plecat să aducă un medic, a crezut că la reîntoarcere nu o va mai găsi în viaţă. Ea vomita şi scuipa sînge, vomita tot ce lua, chiar apa, era zdrobită şi suferea zi şi noapte, iar cand doctorul Gaudinot a văzut-o, a găsit-o foarte bolnavă". A doua zi, ea adăuga : „Mă simt doborată de suferinţă. Durerile pe care le simt în locul unde am căzut, sunt atat de vii încat nu pot să stau în nici o poziţie", în sfarşit, mai tarziu ea va declara că doctorul Nelaton „nu i-ar mai fi lăsat nici o speranţă".

Se află, în toate acestea, mai mult decat exagerarea ; imaginaţia doamnei de Pauw denaturează complet faptele. Cum ar fi putut avea loc o cădere atat de violentă, fără ca să nu fi lăsat nici o urmă sau o urmare gravă. Ea nu a determinat nici fracturi, nici o comoţie, nici întinderi ligamentare sau plăgi externe. Nimeni nu a văzut urmele .şi integritatea organelor, constatate cu prilejul autopsiei efectuată atat de minuţios, probează că nici unul din ele nu a.fost lezat de acest accident. Nimeni, dealtfel, nu a împărtăşit temerile excesive ale doamnei de Pauw. Doctorul Gaudinot, declara că nu a constatat nici el pretinsele contuzii şi eschimoze, sau tulburări ale stomacului sau ale altor organe şi nu a considerat cazul prea serios ; s-a limitat la prescrierea de cataplasme, băi, şi un regim uşor, şi că de atunci au trecut 3-4 săptămani fără s-o mai vadă. Cand, mai tarziu, a vorbit de o perforaţie posibilă a stomacului, el a comis o eroare, deoarece stomacul examinat la autopsie nu era perforat, însă era o eroare foarte uşor de înţeles şi perfect justificată fiind influenţată de mărturisirile doamnei de Pauw.

Nelaton, referindu-se la medicaţia prescrisă pentru tulburările gastrice, a declaraţi după cum era uşor de prevăzut, că el nu putea să întrevadă un prognostic aşa de disperat ca acel pe care îl avea pacienta. în ceea ce priveşte doctorii Velpeau, Desmoreaux, Danet şi Huet, erau toţi de acord asupra acestui punct de vedere şi considerau că în fapt nu au crezut într-o tul¬burare serioasă a sănătăţii. Nu trebuie uitat că aceşti medici onorabili au examinat-o în vederea unui contract de asigurare şi că, aşa cum spunea unul dintre ei, societatea ar fi refuzat să o aprobe dacă ar fi constatat că nu se află într-o perfectă stare de sănătate.

De altfel, nu este imposibil să nu rămai convins că doamna de Pauvv nu a fost atinsă de boală, că pană atunci ea s-a simţit bine. nu a fost bolnavă serios, dar avea interes să lase să se creadă într-o tulburare serioasă a sănătăţii ; ea a exagerat urmările unei căderi şi, fără un motiv real, a consultat un mare număr de medici pentru nişte dureri nedefinite.

---

Tag-uri: crima, otrava, omor, investigatie

---

Categorie: Istorie si Civilizatie  - ( Istorie si Civilizatie - Archiva)

Data Adaugarii: 25 November '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---