Pe data de 12 decembrie, Tardieu abătut de eşecul tuturor încercărilor sale, îşi aminti într-un tarziu că Stass injecta extractele obţinute în venele unor animale, cu scopul de a identifica alcaloizii descoperiţi prin reacţii biologice. Se decise să-i urmeze exemplu şi, ameste-cand extractele obţinute din organele defunctei, injecta o doză de 5 g în vena unui caine mare, sănătos. Timp de două ore şi jumătate comportamentul cainelui şi bătăile inimii erau absolut normale. Apoi, subit, animalul începu să vomite şi, slăbit, se întinse pe duşumea ; inima îi bătea neregulat, uneori chiar nu se mai simţea, iar după şase ore şi jumătate, bătăile scăzură la 45. Cainele, car e gafaia şi părea că se sufocă, începu să-şi revină 12 ore mai tarziu.
Extractele, a căror acţiune nu era mortală, conţineau - şi Tardieu era acum aproape sigur - o otravă care acţiona asupra inimii.

Savantul inspecta atunci mai atent „comoara" lui de la Pommerais, şi de această dată privirea îi fu atrasă de digitalină. Era vorba de un extract din frunze de digitală a cărui acţiune curativă în bolile de inimă a fost descoperită în anul 1775 de medicul englez Withering (şi studiat în urmă şi de profesorul D. Danielopol). Acest medicament, aplicai in doze mici, dădea rezultate excelente, însă, cand erai administrată în doze mai mari paraliza muşchii inimii producea moartea. Simptomele produse erau asemănătoare colora care au însoţit boala doamnei de Pauw. Tardieu îşij dădu ,eama că de la Pommerais cumpărase 3,5 g de digitalină. iar la percheziţie nu au mai fost găsite decat 15 cenţigrame. Unde se afla restul de digitalină ? Ce întrebuinţare îi dăduse de la Pommerais ? Condus de bănuielile sale, savantul se apucă să citească scrisorile doamnei de Pauw:! Cateva săptămani înainte de moarte, aceasta îşi informa amantul că luase, după sfatul „unui prieten care nu era medic", puţină ..digitalină" pentru a se fortifica. Această mărturie părea cu atat mai extraordinară, cu cat în nici una dintre scrisorile sale, doamna de Pauw nu făcea aluzie la medicamente sau chestiuni medicale.

Tardieu injecta atunci unui al doilea caine resturile de digitalină găsite la de la Pommerais. Două ore mai tarziu, animalul nu mai respira. Profesorul reţinu simptomele care au precedat moartea cainelui : vomismente, agitaţie şi în final paralizia muşchiului inimii.

Acum, Tardieu nu mai avea nici o îndoială că de la Pommerais folosise digitalină pentru a suprima pe doamna de Pauw şi că alegerea sa se fixase în mod special asupra acestei otrăvi, datorită faptului că medicii nu dispuneau încă de mijloacele necesare pentru a depista urmele ei în organism. Şi pasajul în care femeia vorbea de digitalină nu era decat o şiretenie. Pentru a se pune la adăpost de bănuieli şi pentru a se proteja de o eventuală descoperire a otrăvirii în corpul victimei, medicul îi ceruse amantei sale, sub un pretext oarecare, să menţioneze aceasta într-o scrisoare. Dacă ar fi fost acuzat, argumentul era următorul : sărmana femeie luase din greşală şi fără să ştie iubitul ei, o doză prea mare de digitalină. Se contura astfel scenariul unei crime perfecte.

În acest mod se înlănţuiau concluziile, foarte logice, ale lui Tardieu. însă savantul ştia că convingerile sale personale nu constituiau o probă în faţa justiţiei şi îşi aminti că extractele injectate în sangele primului caine nu determinaseră moartea acestuia. Această experienţă ar servi probabil acuzatului, care ar fi exploatat faptul că, dacă otrava nu a determinat moartea animalului, nu ar fi putut determina nici pe cea a doamnei de Pauw.

---

Tag-uri: crima, otrava, omor, investigatie

---

Categorie: Istorie si Civilizatie  - ( Istorie si Civilizatie - Archiva)

Data Adaugarii: 25 November '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---