FamousWhy
ROM
Biografii, Celebritati, Vedete Vacante de vis, Destinatii, Regiuni Articole, Referate, Comentarii Download programe software FamousWhy Lucruri faimoase Forum Submit Content
|


Referate


Statistics:
Visits: 991
Votes: 0
Fame Riser
          
Fame Rank
N/A
Fame Riser
create pool

Articole


Intreaba despre Actiunea Educatie in Gradinita de Copii

Tag-uri Populare


educatie   scoala   familie   educare   societate   copii   integrare   democratie   elevi   gradinita   rromi   profesori   invatamant   incluziune   parinti   comportament   egalitate   prescolari   educatoare   dezvoltare   nevoi speciale   discriminare   comunitate   dizabilitati   moral-civica   minoritati   tigani   marginalizare   drepturi   formare   copii cu ces   personalitate   cultura   deficiente   libertate   violenta  

All Tags

Famous Forum

 

Actiunea Educatie in Gradinita de Copii

 Q:   Intreaba despre Actiunea Educatie in Gradinita de Copii       
Actiunea Educatie in Gradinita de Copii ”Educaţia responsabilizează oamenii, îi face activi şi productivi, îi învaţă cum să se insereze în viaţa civilă şi în procesele democraţiei” (G. Văideanu)

Educaţia este o acţiune socială care are particularităţi distincte de alte acţiuni care se desfăşoară în societate. Educaţia are finalităţi proiectate care se realizează prin modalităţi specifice. Acţiunea educaţională vizează scopuri cultural-umane, urmărind dezvoltarea armonioasă a personalităţii prin asimilarea valorilor culturale, precum şi scopuri ce vizează calificarea forţei de muncă în vederea integrării sale în structurile sociale.

De-a lungul timpului, educaţia a fost definită în diverse moduri. Pentru Platon educaţia ar fi arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile native pentru virtute ale acelora care dispun de ele. În lucrarea Republica Platon împărţea societatea în trei caste : conducătorii, războinicii, agricultorii-meseriaşii, pentru fiecare preconizând un alt sistem de educaţie, pornind de la esenţele ideale diferite de la o castă la alta. Slujind statul şi unii şi alţii devin cetăţeni ai lui, de aici ideea educării unui bun cetăţean, nu la modul general însă, ci în limitele acestor esenţe ideale.

Scopul educaţiei pentru Aristotel derivă din scopul vieţii care este dobândirea virtuţii. De aici se desprinde ideea dominării simţurilor de către raţiune.
Ritmul rapid de schimbare a lumii contemporane generat de evoluţia ştiinţei şi tehnicii duce la o mare cantitate de idei şi descoperiri. Rezultatul acestor transformări duce la informatizarea societăţii, restructurarea şi reînnoirea informaţiilor.

Omul se integrează în acest mediu mai mult sau mai puţin, de la caz la caz. Acest lucru este îndeplinit însă prin intermediul noilor educaţii. Ele au rolul de a rezolva problemele actuale cu care se confruntă societatea prin pregătirea fortei de muncă în diverse domenii de activitate, prin producerea de noi informaţii, prin educarea preşcolarilor şi şcolarilor în spiritul tolerantei, al păcii şi cooperării, al solidarităţii şi ocrotirii mediului înconjurător.

In cadrul noilor educaţii se pot aminti ca având un impact major asupra societăţii: educaţia pentru drepturile omului, educaţia pentru democraţie şi participare, educaţia pentru pace şi cooperare etc. Problematica lumii contemporane impune alături de acestea şi educaţia pentru cetăţenia democratică.

Educaţia pentru drepturile omului are la bază principalele drepturi şi responsabilităţi pe care şcoala trebuie să le urmărească : drepturi civile şi politice, drepturi economice, sociale, culturale, drepturi de solidaritate şi de asemenea responsabilităţi sociale, economice şi culturale.

Educaţia pentru democraţie şi participare are drept obiectiv ameliorarea calităţii vieţii privind implicarea tinerilor în planul organizatoric, relaţional. În atenţia şcolii trebuie să figureze principiul conform căruia aceasta asigură egalitatea şanselor. Pentru realizarea acestui deziderat se organizează învăţământul obligatoriu şi gratuit pentru toţi, se încurajează diferitele forme de învăţământ, se sprijină financiar în situaţii speciale.

Educaţia pentru pace şi cooperare contribuie la formarea aptitudinilor şi atitudinilor civice de abordare a problemelor sociale prin dialog şi participare efectivă.

După cel de-al doilea război mondial, lumea se îndrepta spre pace, reconstrucţie şi dezvoltare, iar cele două structuri mondiale O.N.U. şi UNESCO începuseră să funcţioneze potrivit constituţiilor lor. Această situaţie nu s-a menţinut însă, deoarece la nivel mondial au izbucnit o serie de probleme care ne asaltează continuu. Datorită persistenţei şi amplificării lor, aceste probleme au devenit obiectul activităţii diferitelor categorii de specialişti şi din ce în ce mai mult publicului.

In prezent asistăm la o intensificare a revoltelor şi conflictelor, la care se adaugă dezastrele naturale, provocând zeci de milioane de victime şi întreţinând îngrijorarea şi indignarea a sute de milioane de oameni.

Cu toate că O.N.U. şi UNESCO, precum şi alte organisme internaţionale şi-au intensificat acţiunile preventive, multe conflicte continuă. Fiind cunoscute efectele acestor conflicte şi a gravităţii lor, totuşi niciodată nu s-a investit atât de mult în domeniul educaţiei pentru pace şi democraţie şi, în mod implicit pentru descurajarea intoleranţei, a imperialismului şi a agresivităţii.

Se va ajunge probabil ca la un moment dat aceste investiţii cultural-educative să aibă un rol dominant. De aceea problema păcii este un imperativ al lumii contemporane.

Rolul organismelor internaţionale este de a proteja şi a propaga democraţia pretutindeni în lume şi în plus evidenţiază aspectul său etic. Acest aspect implică demersuri cu caracter global şi acţiuni corelate.

Obiectivele educaţiei pentru cetăţenia democratică vizează înţelegerea între membrii statelor lumii, respectarea drepturilor oamenilor şi promovarea valorilor morale şi culturale ale societăţii democratice.

Societatea contemporană dispune de imperative morale sociale care presupun cunoaşterea şi înţelegerea de către copil a sensului şi cerinţelor pe care societatea le-a consemnat în elementele propriului sistem moral. Dezvăluirea sensului acestor norme şi reguli, incluse în sistemul moral, se face treptat, în funcţie de complexitatea lor şi de capacitatea de înţelegere a copilului.

Cunoştinţele morale îndeplinesc rolul de a-l introduce pe preşcolar în universul valorilor morale, de a-l face să înţeleagă semnificaţia acestora pentru conduita sa, de a-i dezvolta, şi, capacitatea de a discerne între elementele pozitive şi cele negative.

Pentru a se realiza cerinţele referitoare la educaţia morală a copiilor este necesar să se îmbine cunoştinţele despre educaţia morală cu elemente afective ale conştiinţei : emoţii, sentimente etc.Orice cunoştinţă care este legată de educaţia morală şi este însoţită de trăire afectivă se fixează în structura morală a personalităţii acţionând din interior asupra conduitei copilului. Afectivitatea reprezintă substratul energetic necesar pentru ca aceste cunoştinţe să se exprime în conduită. Aceasta înseamnă că stările afective îl mobilizează pe copil pentru a acţiona conform conduitei morale.

Chiar dacă copilul cunoaşte aceste cerinţe, dar nu simte nevoia să acţioneze conform acestora rolul educaţiei nu poate fi îndeplinit.

Specificul educaţiei moral-civice la vârsta preşcolară este determinat se nivelul dezvoltării psihice a copiilor. J. Piaget a arătat că există două stadii ale formării conştinţei morale la această vârstă : stadiul realismului moral şi stadiul cooperării.

În cadrul primului stadiu, relaţia dintre adult şi copil este într-un singur sens, ceea ce înseamnă că adultul este cel care impune modalităţile de comportament şi acţiune ale copilului. Îndeplinirea şi respectarea normelor se face ca urmare a ascultării şi supunerii şi mai puţin ca urmare a cunoaşterii şi înţelegrii lor.

Acum sensul educaţiei este de la conduită la conştiinţă. De aici rezultă rolul deosebit de important al formulării cerinţelor şi al organizării regimului de viaţă.

Este cunoscut faptul că respectarea regulilor de către copii se întemeiază pe afecţiune şi teamă. Afecţiunea înseamnă recunoaşterea autorităţii adultului ce întruchipează regula, iar teama este o reacţie faţă de autoritatea adultului.

La vârsta preşcolarităţii aproape totul este impus din afară şi mai puţin rezultatul unor mobiluri şi tendinţe ale copilului. Imitaţia joacă un rol important în acceptarea cerinţelor şi regulilor şi adoptarea unei conduite corespunzătoare. Controlul respectării lor conduce la formarea deprinderilor de comportare, având în vedere că la acest nivel deprinderile morale apar ca raspuns la cerinţele externe sau ca urmare a imitării comportamentului altora.

Activităţile instructiv-educative în cadrul grădiniţei, desfăşurate sub directa îndrumare a educatoarei, duc la apariţia primelor elemente ale conştiinţei morale sub formă de reprezentări şi impresii Aici, sunt incluse relaţiile copilului cu ceilalţi copii, precum şi cu persoanele apropiate. În cadrul relaţiilor respective apar trăiri afective elementare sub forma emoţiilor, trăirilor care contribuie la fixarea impresiilor în conştiinţă.

Prin contactul nemijlocit cu realitatea, preşcolarul începe să cunoască opiniile celor din jur referitoare la faptele şi acţiunile morale, adică ceea ce au voie sau nu să facă. Prin experienţă şi contactul cu cei din jur, preşcolarul începe să manifeste primele elemente de conduită morală.

Având în vedere aspectele menţionate, se poate spune că preşcolaritatea constituie etape formării deprinderilor elementare de comportare, care mai târziu vor deveni trăsături ale personalităţii morale a copilului.

În perspectivă pedagogică, educaţia morală urmăreşte formarea-dezvoltarea conştiinţei morale, a profilului moral al personalităţii umane, atât la nivel teoretic cât şi la nivel practic.

Educatoarea îşi exercită influenţa asupra dezvoltării unor sentimente, atitudini şi înşuşiri morale pozitive ale preşcolarilor în cadrul vieţii de colectiv. Prin intermediul jocului se formează relaţii corecte între copii şi se încheagă colectivul.

Jocul, prin structura sa, bazată pe existenţa unui număr mai mare sau mai mic de roluri, favorizează apariţia celor mai variate relaţii interindividuale, începând cu primele legături de prietenie între copii. Jocul creează condiţiile trecerii de la formele de activitate individuală la activitatea pe grupe mici şi apoi pe grupe din ce în ce mai largi. Acest lucru este deosebit de important pentru formarea capacităţii copiilor de a ţine seama de celălalt , de altcineva decât propria lor persoană. Copilul trebuie să accepte colegul de joc şi să-şi coreleze propriile acţiuni cu cele ale altui copil, situaţie dificilă ce determină apariţia unei contradicţii între nevoia copilului de a intra în contact cu alţi copii, pe de o parte şi între egocentrismul caracteristic vârstelor mici, pe de alta parte.

Jocul reuşeşte să rezolve în mare măsură această contradicţie, când este dirijat cu măiestrie de către educatoare. Acest lucru este posibil datorită faptului că în joc coexistă două feluri de relaţii, ambele cu ponderea lor specifică în formarea morală a copilului.

Rolurile, pe care le au în joc, reprezintă acţiuni ale adulţilor în diferitele lor ipostaze : de muncă, de familie, de activitate recreativă. În rolul adulţilor, preşcolarii îşi însuşesc o dată cu interpretarea rolului şi relaţiile acestora cu alţi oameni într-o situaţie dată.

În cadrul jocului de rol De-a mama , copilul-mamă îşi însuşeşte dragostea şi grija faţă de copilul- fiu sau fiică , are grijă să nu răcească, îl duce la medic atunci când se îmbolnăveşte, îi cumpără jucării, îl duce la teatru. Toate aceste acţiuni transpuse din viaţa cotidiană, îl pun pe copil în situaţia de a reproduce o serie de relaţii complexe din viaţa socială : relaţiile familiale ca şi relaţiile faţă de medic, de vânzător. Pe de altă parte, între copii se stabilesc o serie de legături impuse de derularea jocului. Procedeele folosite de educatoare sunt variate. Introducerea unor jucării care nu pot fi folosite individual obligă pe copii să-şi caute partenri de joc, de exemplu trusa frizerului, trusa medicului, trusa gospodinei. Dacă la început clienţii sau pacienţii sunt păpuşile, treptat aceste păpuşi sunt aduse de o mamă la frizerie, iar după un timp mama doreşte să fie şi ea consultată sau coafată. Astfel, materialul pus la dispoziţia copiilor sugerează un joc cu mai multe roluri şi prin aceasta favorizează apariţia jocurilor pe grupe mici.

Un alt procedeu important este de a pune copiilor problema “Cu cine vrei să te joci astăzi?,oferindu-i posibilitatea alegerii partenerului de joc. Important este ca educatoarea să de libertatea copilului să-şi manifeste preferinţele şi să-l orienteze în menţinerea acestor simpatii şi interese. O altă modalitate de integrare a copiilor în cadrul jocului este mărirea numărului de roluri. De exemplu, în jocul de-a vânătorii , educatoarea sugerează ca animalele prinse în capcană să fie transmise parcului zoologic. În acest mod s-a creat un rol nou, îngrijitor la parcul zoologic, în care este antrenat unul din copiii care privea jocul vânătorilor.

De multe ori în cadrul jocurilor copiilor apar conflicte, care duc la atitudini brutale, ceartă şi plânsete. Se impune prevenirea conflictelor sau atunci când au izbucnit rezolvarea lor. Preşcolarii mici întâmpină greutăţi la împărţirea şi folosirea jucăriilor. Educatoarea trebuie să introducă reguli : jucăria nu se smulge din mâna colegului, ea se cere frumos, copiii trebuie să aştepte până ce termină jocul cel care o utilizează, dacă el nu vrea s-o cedeze la cerere.

Sub aspectul prevenirii conflictelor, educatoarea trebuie să cunoască fiecare copil în parte şi să acorde atenţie deosebită celor impulsivi, mai agresivi sau nou veniţi.

Educatoare trebuie să valorifice experienţa cu caracter pozitiv a copiilor, să marcheze tot ce ar putea să-i influenţeze într-o direcţie bună. De exemplu, să sublinieze blândeţea educatoarei, spiritul de sacrificiu al medicului, devotamentul mamei.

În cadrul activităţilor instructiv-educative din grădiniţă se pot dezvolta relaţii de prietenie pe parcursul jocuriilor copiilor, dacă activitatea se desfăşoară în bune condiţii, printr-un material adecvat, iar educatoarea ţine seama de complexitatea de cauze care generează conflicte între copii şi intervine pentru a le înlătura.
Bibliografie :
- Cucoş, C. – Educaţia. Dimensiuni culturale şi interculturale, Editura Polirom, Iaşi, 2000.
- Văideanu, G. – UNESCO-50. Educaţie, EDP, Bucureşti, 1996.
- Toader, A. D. – Psihologia schimbării şi educaţia. Polarităţi şi accente ale procesului educaţional, EDP, Bucureşti, 1995.
- Macavei, E. – Pedagogie. Propedeutică. Didactică, EDP, Bucureşti, 1997.
- Stanciu, I. G. – Istoria pedagogiei, (manual pentru clasa a XII-a, Şcoli Normale), EDP, Bucureşti, 1995.
- Stoica, M. – Psihopedagogia personalităţii, EDP, Bucureşti.
- Joiţa, E.(coord.) – Pedagogie şi elemente de psihologie şcolară, (pentru examenele de definitivare şi obţinerea gradului didactic II), Editura Arves, Craiova, 2003.
- Nicola I., Farcaş D. – Teoria educaţiei şi noţiuni de cercetare pedagogică (manual pentru clasa a XI-a, Şcoli Normale), EDP, Bucureşti, 1998.
- Cristea, S. – Pedagogie (pentru pregătirea examenelor de definitivat, grad didactic II, grad didactic I, reciclare), Editura Hardiscom, Piteşti, 1996.

sursa imaginii : freeschoolclipart.com


Tag-uri: educatie, democratie, societate, dezvoltare, integrare, arta, munca, personalitate



Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 12 December '07


Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :